Cu o zi înainte de nuntă, am auzit ce plănuiau pentru mine, iar când am apărut la ceremonie, zâmbetul lui a dispărut

În seara dinaintea nunții mele, am auzit-o pe viitoarea mea soacră discutând despre moartea mea ca despre meniul de la recepție.

Casa familiei Levcenco se afla la marginea orașului, înconjurată de brazi înalți și de un gard de piatră pe care Andrei îl numea, cu mândrie, „granița familiei”. La ora opt fără un sfert, am coborât din mașină cu mapa contractului prenupțial sub braț și cu o cutie mică din lemn de cireș în poșetă. În cutie țineam un reportofon vechi, primit de la tatăl meu în prima zi când preluasem compania lui.

Margarita m-a întâmpinat sub candelabrele uriașe din hol.

— Caterina, draga mea, ai venit exact când trebuia. Mâine vei fi în sfârșit una dintre noi.

M-a sărutat pe obraz, dar parfumul ei puternic nu a reușit să ascundă mirosul de fum rece din șemineu.

Am zâmbit.

— Am venit să discutăm ultima versiune a contractului.

Fața ei s-a schimbat doar o clipă.

— Andrei mi-a spus că ai acceptat modificările.

— Am acceptat să le citesc. Nu să le semnez fără să le verific.

Degetele ei au strâns paharul de cristal.

— Căsătoria se bazează pe încredere.

— Și afacerile se bazează pe documente.

Pentru câteva secunde s-a auzit doar ticăitul ceasului din salon. Apoi Margarita a zâmbit din nou, însă zâmbetul nu i-a mai ajuns la ochi.

La ora nouă, am plecat. Abia ajunsesem la poartă când vântul mi-a smuls eșarfa de pe umeri. Atunci mi-am dat seama că îmi uitasem paltonul pe spătarul scaunului din hol. Era un palton crem, cu o broșă rotundă din alamă prinsă la guler, gravată cu inițialele tatălui meu. Nu era valoros, dar îl purtam de fiecare dată când aveam nevoie să-mi amintesc cine eram înainte ca toți ceilalți să înceapă să-mi spună cine trebuia să fiu.

M-am întors.

Ușa nu era închisă complet.

Am intrat fără să aprind lumina. Când am trecut pe lângă biroul Margaritei, am auzit vocea ei.

— Ea începe să bănuiască ceva.

Apoi a râs un bărbat.

Andrei.

— Caterina crede că douăzeci de ani de drept corporativ o fac imposibil de păcălit. După nuntă, nu va mai verifica nimic.

Mi-am lipit palma de peretele rece.

— Și dacă refuză să-mi transfere controlul asupra companiei? a întrebat Margarita.

— Nu va refuza. Voi fi soțul perfect până semnează. După aceea, accidentul de pe lac rezolvă totul.

Respirația mi s-a blocat în piept.

O a treia voce a intervenit. Petru, organizatorul nunții și cel mai bun prieten al lui Andrei.

— Barca a fost verificată. Sistemul de alimentare va ceda la distanță de mal. Toată lumea știe că ea nu știe să înoate.

Margarita a chicotit.

— Fiul meu va fi un văduv convingător.

Am scos telefonul și am pornit înregistrarea. Mâna mi-a tremurat o singură dată.

— Mâine se căsătorește cu două sute de milioane de euro, a spus Andrei. Până la sfârșitul anului o îngropăm.

Atunci am înțeles. Nu mă iubea. Își alesese o mireasă care avea compania tatălui meu, brevetele înregistrate pe numele ei și o avere pe care o protejasem ani întregi.

Moartea mea nu era un risc în planul lor.

Era finalul planului.

Am luat paltonul, am ieșit și m-am încuiat în mașină. Pentru câteva minute, am stat cu fruntea lipită de volan. Apoi am sunat la Roman Gaiduc, directorul securității companiei mele.

— Ce s-a întâmplat? a întrebat el.

— Mâine nu va mai exista nicio nuntă.

A urmat o tăcere grea.

— Activez planul de rezervă?

Am privit casa luminată.

— Nivel maxim. Și vreau toate înregistrările din sistemul de supraveghere.

Roman a răspuns imediat:

— Echipa pleacă acum.

În timp ce mașinile lor se apropiau de proprietate, am văzut umbra cuiva trecând prin dreptul ferestrei biroului. Ușa din spatele meu s-a deschis brusc, iar o mână s-a întins spre mapa pe care o țineam pe scaun…

PARTEA 2

Mâna nu a ajuns la mapă. Am smuls-o înainte ca bărbatul să poată vedea ce conținea și am apăsat butonul de blocare al mașinii.

Era unul dintre paznicii casei, un om masiv pe care îl văzusem la petrecerile Margaritei.

— Doamnă Levcenco, a spus el, vi s-a făcut rău? Margarita vrea să vă întoarceți în casă.

— Nu mă simt rău. Doar am uitat ceva.

— Ce anume?

Am ridicat paltonul crem, cu broșa de alamă strălucind în lumina felinarului.

— Pe acesta.

Bărbatul a privit spre casă, apoi înapoi la mine. Nu a spus nimic, dar felul în care și-a dus mâna la ureche mi-a confirmat că primise deja un ordin.

Am pornit motorul și am plecat înainte ca poarta să se închidă.

La ora zece și douăzeci, m-am întâlnit cu Roman într-o sală de conferințe din sediul companiei. Pe masă se afla un laptop, o cutie metalică și o cană de cafea în care nimeni nu se atinsese. Pe ecran, imaginile din biroul Margaritei se derulau fără sunet.

— Am cumpărat firma care administra sistemul de securitate acum trei luni, i-am spus.

Roman a încuviințat.

— Iar Margarita a semnat actualizarea fără să citească anexele. Sistemul păstrează audio, imagine, ora exactă și copia originală pe servere separate.

— Pot șterge înregistrările?

— Nu fără să lase urme. Iar copiile au plecat deja către avocatul dumneavoastră și către procurorul de serviciu.

Am simțit pentru prima dată că pot respira.

— Nu vreau să dispară doar nunta. Vreau să nu mai poată atinge pe nimeni.

— Atunci nu-i avertizați.

La șase dimineața, Andrei mi-a trimis primul mesaj.

„Bună dimineața, iubirea mea. Ai dormit? Astăzi începe viața noastră.”

Am privit ecranul până când literele au devenit neclare. Apoi i-am răspuns: „Da. Ne vedem la ceremonie.”

Mi-a trimis o inimă.

Am închis telefonul.

La ora unsprezece, am ajuns la conacul unde urma să aibă loc nunta. O ploaie fină lovea geamurile mașinii, iar florile albe de pe trepte se plecau sub vânt. În apropierea intrării stăteau doi bărbați îmbrăcați în haine civile. Roman era câțiva pași mai în spate, cu telefonul în mână.

Margarita a ieșit să mă întâmpine.

— Draga mea, ai întârziat două minute. Toți invitații te așteaptă.

— Îmi pare rău.

— Ești palidă. Emoții?

— Mai degrabă claritate.

Andrei a apărut în spatele ei. Purta costumul negru comandat la Milano și același ceas subțire pe care i-l dăruisem la aniversarea noastră. Când m-a văzut, a zâmbit larg și a venit spre mine.

— Caterina, iubito, credeam că o să mă lași să mor de emoții.

S-a aplecat să mă sărute. Am ridicat mâna între noi.

— Înainte de ceremonie, trebuie să-ți spun ceva.

Zâmbetul lui a rămas suspendat.

— Ce s-a întâmplat?

— Nu aici.

— De ce nu aici?

— Pentru că vreau să fie de față toți cei care au nevoie să audă.

Margarita a intervenit:

— Caterina, nu este momentul pentru scene.

— Aveți dreptate. Scenele au fost deja jucate. Acum urmează adevărul.

În hol, muzica s-a oprit. Petru a lăsat jos mapa cu planul meselor și s-a uitat la noi.

Roman s-a apropiat.

— Au sosit, mi-a spus încet.

— Cine?

El a privit spre ușa principală.

— Procurorul, doi polițiști și un specialist criminalist. Dar nu sunt singurii. Cineva a venit să vorbească înainte să intre ei.

Ușa conacului s-a deschis, iar Margarita a făcut un pas înapoi când a văzut femeia care stătea în prag, cu o cheie ruginită strânsă în pumn…

PARTEA 3

Femeia din prag era Elena Varga, fosta administratoră a proprietății familiei Levcenco. O văzusem o singură dată, cu doi ani înainte, când Margarita o concediase în fața tuturor pentru că refuzase să semneze un document.

Elena a intrat încet. Părul îi era ud, iar degetele strângeau cheia ruginită până când pielea i se albise.

Margarita s-a întunecat la față.

— Cine v-a lăsat să intrați?

— Aceeași persoană care a găsit cutia ascunsă în vechea magazie, a răspuns Elena.

Andrei s-a întors spre mine.

— Ce înseamnă asta?

— Înseamnă că nu mai trebuie să spun eu totul.

Roman a conectat laptopul la ecranul din salon. Invitații au început să șoptească, iar Petru a făcut un pas spre ușă.

— Nimeni nu pleacă, a spus unul dintre polițiști.

Pe ecran a apărut imaginea biroului Margaritei. Data și ora erau vizibile. Se vedea clar cum Margarita așeza trei pahare pe masă, cum Andrei închidea ușa și cum Petru scotea din buzunar un dosar subțire.

Apoi s-a auzit vocea lui Andrei.

„După nuntă, Caterina semnează transferul. Dacă se opune, accidentul de pe lac rezolvă problema.”

În salon s-a făcut liniște.

Andrei a devenit alb.

— Este fals, a spus el. Este o înregistrare modificată.

Roman a schimbat imaginea. Au apărut raportul tehnic, copiile originale și certificarea unui laborator criminalistic.

— Înregistrarea are continuitate, a spus el. Nu există tăieturi sau intervenții.

Margarita s-a repezit la laptop.

— Opriți asta imediat!

Un polițist i-a prins brațul.

— Înapoi.

— Sunt proprietara acestei case!

— Nu și a acestor probe.

Elena a făcut un pas înainte.

— Nu doar că au vorbit despre moartea ei. Au modificat barca acum două săptămâni. Eu am găsit piesa scoasă din sistemul de alimentare și fotografiile făcute de Petru.

Petru a început să tremure.

— Nu am vrut să moară nimeni. Mi s-a spus că va fi doar o sperietură.

— Ai spus că sistemul va ceda departe de mal, am rostit eu.

El și-a lăsat privirea în podea.

— Margarita mi-a promis bani.

Andrei m-a prins de încheietură.

— Caterina, ascultă-mă. Am spus lucruri îngrozitoare, dar nu aș fi făcut asta. Mama a pus totul la cale. Eu eram speriat. Voiam doar compania.

Mi-am smuls mâna.

— Tocmai ai spus că voiai compania.

A deschis gura, dar nu a mai găsit nicio explicație.

Procurorul a intrat în salon cu un dosar albastru și un ordin semnat.

— Margarita Levcenco, sunteți reținută pentru instigare la omor și fraudă. Andrei Levcenco, sunteți reținut pentru conspirație, tentativă de omor și fals în acte.

Margarita s-a uitat la fiul ei.

— Spune-le că nu ai știut nimic!

Andrei a tăcut.

A fost prima dată când nu a încercat să mă convingă pe mine.

Când polițiștii i-au pus cătușele Margaritei, telefonul meu a vibrat. Era un mesaj de la directorul financiar al companiei.

„Caterina, tocmai am primit o notificare. Cineva a încercat să transfere brevetele tatălui dumneavoastră către o firmă înregistrată în străinătate.”

Am ridicat privirea spre Andrei.

El încă nu știa că în acea clipă se deschisese un al doilea dosar, mult mai vechi decât nunta noastră…

S-ar putea să-ți placă și aceste povești:

PARTEA 4 — Când fratele meu mi-a pus în brațe cei patru copii și mi-a cerut să renunț la școală, mama a închis ușa bucătăriei PARTEA 4 — Soacra mea mi-a vândut casa și m-a dat afară, dar când i-am cerut soțului să explice, a încetat să mai zâmbească Soacra mea m-a dus la spital după ce m-a bătut, iar când soțul meu a citit mesajul meu, a încetat să mai zâmbească PARTEA 4 — Am venit singură la nunta surorii mele, iar gluma tatălui meu a făcut întreaga sală să râdă — până când chipul lui s-a schimbat La deschiderea moștenirii, copiii lui Russell m-au acuzat că l-am sedus pentru bani, dar când avocatul a ridicat cutia, Elinor a amuțit Am venit singură la nunta surorii mele, iar după gluma tatălui meu, zâmbetul mamei a dispărut brusc