PARTEA 4

Omul în uniformă a închis ușa în urma lui, iar liniștea s-a rupt ca un pahar pe podea.

— Cine este? am întrebat.

Ofițerul a deschis dosarul sigilat.

— Matei Dobre. Fostul director financiar al fundației soției dumneavoastră.

Renata a făcut un pas înapoi.

— Nu-l cunosc.

— L-ați sunat de două sute șaptesprezece ori în ultimele șase luni, a răspuns ofițerul.

Chipul ei s-a golit de culoare.

Victor a scos telefonul din mâna ei și l-a așezat pe birou. Înregistrările apelurilor se vedeau clar. Unele fuseseră șterse, dar nu și din copia de siguranță a sistemului.

— Matei Dobre a murit într-un accident de motocicletă în urmă cu trei ani, a continuat ofițerul. Dar numărul lui a fost folosit de o cartelă activată acum opt luni.

— Nu știu nimic despre asta, a spus Renata.

— Atunci de ce v-a trimis mesajul?

Renata s-a întors spre mine.

— Alexandru, trebuie să mă asculți. Totul poate fi explicat.

— De câte ori mi-ai spus asta?

— Te iubesc.

— Nu este un răspuns.

— Am făcut greșeli. Dar nu am vrut să-ți rănesc copiii.

Valeria s-a ridicat încet de lângă fereastră.

— Ai spus că, dacă îi spunem tatei, o să dispari cu noi într-un loc unde nu ne găsește nimeni.

Renata a închis ochii.

— Eram nervoasă.

— Ai spus asta de multe ori, a răspuns Valeria.

Vocea ei era mică, dar nu mai tremura.

Ofițerul a făcut semn către doi colegi care așteptau pe hol. Unul dintre ei a intrat cu o cutie transparentă. Înăuntru se afla o cheie ruginită și un telefon vechi.

— Le-am găsit în garaj, într-o cutie ascunsă sub podea, a spus ofițerul. Cheia deschide un dulap închiriat pe numele doamnei Renata.

Renata a încercat să ajungă la ușă.

Victor i-a blocat drumul.

— Nu plecați nicăieri.

— Alexandru, spune-le să se oprească!

Am privit-o mult timp.

Cu trei luni înainte, mă vedeam căsătorit cu ea. Îmi imaginam rochia albă, muzica, fotografiile și fetele ținând florile în fața altarului.

Acum vedeam doar mâna ei smulgând iepurașul Sofiei.

CITEȘTE ȘI: Am văzut un punct roșu tremurând pe pieptul unui șef mafiot cu o secundă înainte să se spargă geamul, iar când am încercat să-l salvez am descoperit că ucigașul era mai aproape decât credeam

— Nu mai pot opri nimic, am spus.

— După tot ce am făcut pentru tine?

— Pentru mine sau pentru banii mei?

A încercat să mă lovească, dar ofițerul i-a prins încheietura. Nu a fost nevoie de cătușe în fața copiilor; au dus-o în hol, iar ușa s-a închis după ea.

Sofia a început să plângă.

— Tati, o să ne ia poliția?

M-am așezat pe podea lângă ea.

— Nu. Nimeni nu vă va lua de lângă mine.

— Dar tu pleci iar?

Întrebarea a fost mai grea decât toate dovezile.

— Nu. De acum, dacă plec, vă spun adevărul. Și mă întorc.

În aceeași noapte, anchetatorii au deschis dulapul închiriat. Au găsit copii ale contractelor, facturi false, fotografii din garaj și înregistrări ale apelurilor dintre Renata și Matei. Într-un fișier era chiar conversația în care discutau despre cum să mă facă să cred că Marisol fură din casă.

Marisol nu fusese doar amenințată. Fusese urmărită, fotografiată și șantajată.

— De ce ai rămas? am întrebat-o când casa s-a golit.

Stăteam în bucătărie, lângă chiuveta plină cu cești. Pe podea se vedea o pată de făină, iar iepurașul Sofiei era așezat pe un scaun.

— Pentru că fetele aveau nevoie de cineva care să rămână, a spus ea.

— Și eu trebuia să fiu acel om.

Marisol nu m-a contrazis.

A doua zi, am mers cu Valeria și Sofia la secție. Nu le-am lăsat să audă toate detaliile. Le-am spus doar că Renata mințise și că adulții se vor ocupa de restul.

Când am ieșit, Valeria m-a prins de mână.

— Acum chiar ne asculți?

— Da.

— Chiar și când spunem lucruri care nu-ți plac?

— Mai ales atunci.

Au urmat săptămâni grele.

Avocații au înghețat conturile fundației. Contabilul care ajutase la transferuri a acceptat să vorbească. Matei nu murise; își înscenase moartea pentru a scăpa de datorii și lucrase din umbră pentru Renata. A fost găsit într-un apartament închiriat la marginea orașului.

CITEȘTE ȘI: PARTEA 4 — Soția mea a dispărut cu fiul nostru după noaptea mea secretă, iar când polițistul a intrat în casă, avocatul a încetat să zâmbească

Renata a fost trimisă în judecată pentru fraudă, amenințare și complicitate la sabotarea mașinii Elenei. Ancheta privind moartea soției mele a fost redeschisă.

Nu am mers la fiecare audiere.

Fetele aveau nevoie de mine mai mult decât aveam eu nevoie să o văd pe Renata pedepsită.

Într-o după-amiază de noiembrie, am golit camera ei. În dulap au rămas doar două umerașe și o fotografie întoarsă cu fața la perete. Pe noptieră, într-un cerc curat de praf, se vedea locul unde ținuse flaconul de parfum.

Am luat fotografia și am pus-o într-un sertar.

Nu pentru ea.

Pentru ca fetele să nu mai doarmă într-o casă în care minciunile aveau locul lor.

Mi-am redus programul la firmă. Am renunțat la două proiecte și am mutat biroul mai aproape de școală. În fiecare dimineață, pregăteam două sandvișuri, unul fără coajă pentru Sofia și unul cu brânză pentru Valeria.

În fiecare miercuri, mergeam cu ele la consilierul școlii.

În fiecare vineri, găteam împreună.

Prima dată am ars clătitele. Sofia a râs atât de tare, încât aproape a căzut de pe scaun.

— Tată, nu poți să cumperi un bucătar?

— Pot.

— Atunci de ce gătești tu?

Am privit-o și am zâmbit.

— Pentru că vreau să fiu aici când sunt arse.

În decembrie a venit primul îngheț. Valeria a desenat casa noastră cu trei oameni în fața ei: ea, Sofia și eu. Marisol apărea la fereastră, cu mâna ridicată.

Deasupra acoperișului, Valeria desenase un cer enorm.

— De ce ai făcut cerul atât de mare? am întrebat.

— Ca să aibă loc toate lucrurile pe care încă nu le știm.

Am păstrat desenul pe frigider.

Luni mai târziu, când ancheta era aproape de final, am primit un mesaj de la Renata prin avocatul ei.

„Putem vorbi o singură dată. Nu vreau bani. Vreau doar să-mi explici de ce m-ai abandonat.”

Am citit mesajul de două ori.

Apoi i-am răspuns.

„Nu te-am abandonat. Am încetat să te salvez de urmările propriilor alegeri. Nu mă mai contacta.”

CITEȘTE ȘI: Am fost angajată fără nicio recomandare după ce 15 bone au fugit din casa milionarului, dar în noaptea în care fiica lui m-a strigat pentru prima dată mamă am descoperit de ce acei copii își urau tatăl

Am șters conversația.

Nu am simțit bucurie.

Doar liniște.

În seara aceea, Sofia a adormit pe canapea, cu iepurașul de pluș sub bărbie. Valeria citea lângă lampă. Am stins luminile din hol și am trecut pe lângă ușa camerei de supraveghere.

Nu mai foloseam ecranele ca să caut dușmani.

Le foloseam doar pentru a verifica dacă fetele ajunseseră în siguranță acasă.

Pe încheietura mea era încă brățara împletită de Valeria. Pielea se tocise, nodul se slăbise, dar nu o scosesem.

Când am intrat în sufragerie, Sofia a deschis ochii.

— Tati?

— Sunt aici.

A zâmbit și a adormit la loc.

Am luat iepurașul de pe podea și l-am așezat lângă ea. Apoi am privit desenul prins pe frigider, casa, cerul mare și cele trei siluete apropiate.

Pentru prima dată după ani, casa nu mai părea un loc pe care trebuia să-l păzesc.

Era un loc în care rămâneam.

Am tras pătura peste umerii Sofiei, iar brățara de piele s-a agățat de colțul mesei.

Nodul nu s-a rupt.