PARTEA 4 — Soțul meu a uitat apelul deschis, iar după toastul aniversar mama lui a încremenit când i-am rostit numele

PARTEA 4

Cu două ore înainte, Liam ceruse un împrumut garantat cu apartamentul nostru.

Am ridicat privirea de la telefon.

— Ai cerut credit folosind locuința ca garanție.

În sufragerie, nimeni nu a mai atins mâncarea. Plăcinta de dovleac rămăsese tăiată în felii egale, iar una dintre lumânări se stinsese într-o baltă de ceară.

Liam s-a uitat la telefonul meu.

— Nu a fost aprobat.

— Dar ai cerut.

— Era singura soluție.

— Singura soluție pentru ce?

A apăsat palmele pe masă.

— Pentru a-mi salva firma.

Am simțit o oboseală grea, adunată din nopți fără somn, alăptări, facturi și întrebări la care îmi răspundea cu iritare. Nu mai aveam nevoie să ridic vocea.

— Firma ta nu era în pericol. Firma ta era doar un paravan pentru viața pe care ți-o construiai cu Ana.

— Nu înțelegi cum funcționează lucrurile.

— Ba da. Și tocmai de aceea am vorbit cu banca ieri.

Liam a încremenit.

— Ce ai făcut?

— Am retras acordul meu pentru orice împrumut. Am cerut blocarea transferurilor din contul comun și am mutat banii pentru Hayley într-un cont la care doar eu am acces.

Mama lui a închis ochii.

— Elena, ai făcut bine.

Liam s-a întors spre ea.

— Mamă, nu te amesteca.

— M-am amestecat când ai mințit-o pe femeia care ți-a născut copilul și ai luat banii pentru nepoata mea.

— Nu i-am luat ca să-i cheltuiesc pe prostii.

Mina a scos din buzunar o cheie mică, prinsă de un breloc cu o vulpe portocalie.

— Cheia garsonierei pe care ai închiriat-o pentru Ana era la mine, a spus ea. Mi-ai cerut să ridic pachetul de la agenție pentru că nu voiai să apari acolo. Am crezut că pregătești o surpriză pentru Elena.

Liam a privit-o ca și cum ar fi lovit-o.

— Tu știai?

— Știam doar că minți pe cineva. Nu știam că minți pe toată lumea.

A pus cheia pe masă, lângă farfuria lui.

— Am fost la garsonieră înainte să vin aici. În dulap sunt rochii, facturi și o cutie cu fotografii ale voastre. Ana nu a inventat nimic.

Liam și-a trecut mâna peste față.

Pentru prima dată în acea seară, nu mai semăna cu bărbatul sigur pe el care intrase cu flori din alimentară. Părea mic, prins între toate versiunile sale.

— Elena, putem repara asta.

— Nu poți repara faptul că ai spus că mă urăști.

— Am spus-o într-un moment de furie.

— Ai spus-o cu promisiunea unei nunți în aceeași propoziție.

A tăcut o clipă, apoi a arătat spre camera copilului.

— Nu-mi lua fata.

Am simțit cum îmi amorțesc umerii.

— Nu ți-o iau. Dar nu vei mai veni acasă la orice oră, nu vei mai lua telefonul din baie și nu vei mai decide singur ce înseamnă să fii tată.

— Vrei să mă pedepsești?

— Vreau reguli. Pentru Hayley.

În acel moment, de pe hol s-a auzit un scâncet. M-am dus la pătuț și am ridicat-o. Era caldă, somnoroasă și mirosea a lapte și a pudră de ovăz. Liam a venit după mine, dar s-a oprit în prag.

— Pot s-o țin?

M-am uitat la mâinile lui. Cu aceleași mâini semnase transferurile, cererea de credit și promisiunile către Ana.

— Nu în seara asta.

A coborât privirea.

— Elena, eu sunt tatăl ei.

— Atunci începe să te porți ca unul.

A doua zi, la ora 8:10, Liam a mers singur la banca unde ceruse împrumutul. Nu pentru că îi cerusem eu, ci pentru că documentul lui fusese depus cu o declarație falsă: susținuse că eu fusesem de acord verbal să folosim apartamentul drept garanție.

Când funcționara i-a cerut să explice, Liam a înțeles că nu mai putea ascunde totul în spatele unei certuri de cuplu.

Eu nu am mers cu el.

Am stat acasă cu Hayley și cu Mina, care adusese o cutie cu scutece și cheia garsonierei.

— Nu știu dacă pot să-mi iert fratele, a spus ea.

— Nu trebuie să-l ierți astăzi.

— Dar încă îl iubesc.

— Știu.

Mina a privit spre ușa camerei.

— Tu îl mai iubești?

Am legănat-o pe Hayley, iar mica lună cusută pe salopeta ei s-a mișcat odată cu respirația.

— Iubirea nu dispare când cineva te trădează. Dar își schimbă locul. Nu mai stă la volan.

Spre prânz, Ana a venit să-și ia lucrurile din garsonieră. Liam era acolo, cu două valize lângă canapea. Când m-a văzut, a încercat să se apropie.

— Nu trebuia să vii.

— Trebuia să știu dacă mai există ceva adevărat între noi.

Ana a intrat în cameră și a ridicat o rochie dintr-o husă.

— Există, a spus ea. Eu chiar te-am iubit. Tu ai iubit ieșirea din viața ta.

Liam a strâns maxilarul.

— Am fost disperat.

— Disperarea nu te obligă să furi. Te obligă doar să alegi mai repede ce fel de om ești.

A plecat cu o singură valiză. Restul lucrurilor le-a lăsat acolo, ca pe niște dovezi ale unei nunți care nu va exista.

Liam s-a întors spre mine.

— Ce se întâmplă cu noi?

— Vom împărți responsabilitatea pentru Hayley. Căsnicia se încheie.

— Așa, pur și simplu?

— Nu. După șase zile în care am numărat fiecare minciună.

El a privit spre masa pe care încă se afla mapa neagră.

— Ai pregătit totul ca să mă umilești.

— Am pregătit totul ca să nu mai poți spune că ai fost neînțeles.

A luat cheia cu vulpea portocalie și a pus-o lângă dosarul cu transferurile.

— Unde să merg?

— La garsoniera pe care ai plătit-o din banii noștri.

— Și dacă nu pot?

— Atunci va trebui să vinzi lucrurile pe care le-ai cumpărat pentru viața ta nouă.

Nu am spus-o cu satisfacție. Nu mai aveam energie pentru răzbunare. Aveam doar o fetiță în brațe și un viitor care trebuia protejat de hotărârile lui.

În seara aceea, Liam a venit să-și ia hainele. Hayley dormea în sufragerie, în pătuțul portabil, iar pe masă rămăsese ultima felie de plăcintă.

El a stat lângă pătuț fără să atingă nimic.

— Are mâinile tale, a spus.

— Are nevoie de mâinile amândurora, dacă amândoi învățăm să le folosim cu grijă.

— Mai pot să învăț?

L-am privit mult timp.

— Pentru ea, da. Pentru noi, nu știu.

A dat din cap și a luat haina de pe spătarul scaunului. În buzunar i-a vibrat telefonul. S-a uitat la ecran, apoi l-a întors cu fața în jos.

Nu mai era treaba mea cine îl suna.

Lângă pătuț, Hayley a deschis ochii. I-am atins obrazul, iar ea mi-a prins degetul cu toată forța ei mică.

Din bucătărie, mapa neagră a alunecat încet de pe marginea mesei și s-a deschis la pagina cu semnătura lui Liam, chiar sub cheia cu vulpea portocalie.

— Tatăl tău va învăța să spună adevărul, i-am șoptit.

Hayley a strâns degetul meu, iar cheia a sunat singură peste hârtie.