PARTEA 4

Aștepta într-un loc unde nu mai putea să o oprească.

În aceeași seară, la ora opt fără un sfert, directorul firmei lui Andrei îi trimise un singur mesaj: „Nu mai veni la sediu. Avocații sunt acolo.”

Andrei îl citi de trei ori.

— Nu pot să-mi facă asta, spuse el.

Mara își puse haina.

— Nu ei ți-au făcut-o.

El se întoarse spre ea.

— Tu ai întors totul împotriva mea.

— Nu. Ai lăsat urme.

Gălina începu să sune în toate direcțiile. Îl sună pe director, pe contabil, pe un văr care lucra la bancă și chiar pe judecătorul care semnase divorțul, deși nimeni nu-i răspunse.

Denis își chemă avocatul și ceru să scoată din curte mobila pe care o aduseseră.

Mara îl opri la poartă.

— Nimic nu pleacă până nu este inventariat.

— Sunt lucrurile mele!

— Atunci le vei primi printr-o procedură legală.

Irina stătea lângă camion, cu valiza udă de ploaie. Se uita la casa în care își alesese deja camera.

— Elena, îmi pare rău, șopti ea.

— Știu.

— Nu știam că Andrei a falsificat actele.

— Dar ai știut că m-ați scos din casă înainte să terminați divorțul.

Irina își coborî ochii.

— Da.

Am simțit o tristețe mai grea decât furia.

Nu pentru că mă trădase. Ci pentru că fusese atât de ușor pentru ei să creadă că nu merit să fiu întrebată.

La ora nouă, executorul și un polițist veniră să sigileze biroul lui Andrei. Înăuntru mirosea a cafea rece și a hârtie umedă.

Pe birou se afla un reportofon mic, ascuns între dosare.

Mara îl ridică.

— Acesta este dispozitivul din înregistrare.

Andrei păli.

— Nu aveți voie să-l luați.

— Ba da, răspunse polițistul. Este probă.

Andrei începu să vorbească repede.

— Nu am vrut să o rănesc. Toți oamenii folosesc formule, procuri, acte. Casa trebuia să rămână în familie.

CITEȘTE ȘI: Am venit cu flori și bilete la Paris, dar petrecerea lui de logodnă s-a oprit când soțul meu m-a văzut

— În familia cui? am întrebat.

El tăcu.

Polițistul porni reportofonul. Vocea lui Andrei se auzi din nou, de această dată fără muzica ploii care o acoperise în prima redare.

„Elena nu va verifica actele. Este obosită și vrea doar să termine divorțul.”

Apoi vocea lui Gălina:

„Și dacă întreabă de împrumut?”

„Îi spunem că este o formalitate.”

Andrei își auzi propriile cuvinte din colțul camerei și se schimbă la față.

Nu mai avea unde să se ascundă în spatele explicațiilor.

— Opriți asta, spuse el.

— Nu, am răspuns.

— Elena, te rog.

— Ai spus că nu voi verifica. Acum ascult.

Așezat pe scaunul său, cu coatele pe genunchi, Andrei părea pentru prima dată mai mic decât îl ținusem minte. Un bărbat care își auzea planul desfăcându-se, propoziție cu propoziție.

A doua zi dimineață, firma lui suspendă toate plățile și îl îndepărtă din funcție până la finalizarea anchetei.

Banca retrase cererea împotriva mea și deschise o verificare internă.

Mara depuse plângerea pentru fals, tentativă de fraudă și folosirea fără drept a datelor mele.

Gălina refuză să creadă că fiul ei putea fi arestat.

— Este o neînțelegere, repeta ea în fața secției de poliție.

— Nu este, i-am spus.

— Tu l-ai împins să facă asta.

— Nu. L-am oprit să continue.

Procesul a început după două luni.

Nu a fost o scenă spectaculoasă. Nu au existat țipete sau gesturi teatrale. Au fost dosare, tăceri și întrebări precise.

Judecătoarea a verificat contractul de cumpărare, actul adițional, expertiza semnăturii și înregistrarea.

Când l-a întrebat pe Andrei dacă vocea de pe înregistrare îi aparține, el a privit spre avocatul său.

Avocatul a oftat.

— Clientul meu nu va răspunde.

Dar răspunsul fusese deja dat de înregistrare.

Casa a rămas oficial a mea.

Împrumutul a fost anulat.

Andrei a primit o condamnare cu suspendare, obligația de a repara prejudiciul și interdicția de a ocupa funcții de conducere pentru o perioadă. Firma lui nu s-a mai ridicat niciodată complet.

CITEȘTE ȘI: Fratele meu m-a umilit la propria lui petrecere, dar când ușile s-au deschis, zâmbetul lui a dispărut

Gălina s-a mutat într-un apartament mic, la marginea orașului. Denis și-a vândut mașina ca să acopere datoriile, iar Irina mi-a trimis o scrisoare în care își cerea iertare fără să-mi ceară să o primesc înapoi în viața mea.

Am păstrat scrisoarea.

Nu pentru ea.

Pentru femeia care fusesem cândva și care credea că trebuie să răspundă tuturor.

În săptămânile de după proces, casa a fost ciudat de tăcută. Am scos cutiile familiei Kovalенко din camere și le-am dus într-un depozit. Am reparat zgârietura de pe parchetul din hol și am schimbat becul de la intrare.

În dormitorul pe care Irina îl alesese, am pus o bibliotecă albă.

În fostul birou al lui Andrei, am așezat masa bunicii mele.

Acolo am început să lucrez.

Am deschis un mic atelier de restaurare a documentelor și fotografiilor vechi. Îmi plăcea mirosul hârtiei, liniștea și faptul că nimeni nu-mi mai spunea că munca mea era doar un hobby.

La trei luni după proces, într-o dimineață de decembrie, fiica surorii mele, Sofia, veni să mă viziteze. Avea șase ani și purta o căciuliță roșie cu două ciucuri.

— Mătușă Elena, casa asta chiar este a ta?

— Da.

— Și nimeni nu poate veni să ia camerele?

Am îngenuncheat lângă ea.

— Nimeni nu intră fără să fie invitat.

Sofia se gândi puțin.

— Atunci pot să desenez un far pe ușa ta?

Am zâmbit.

— Poți să desenezi unul pe ușa atelierului.

A desenat un far strâmb, cu raze galbene și o mare verde. L-am lipit deasupra mesei.

În fiecare dimineață, îmi făceam cafeaua, deschideam obloanele și priveam grădina. Nu mai verificam telefonul din cinci în cinci minute. Nu mai tresăream când auzeam o mașină oprind la poartă.

Primul omăt a căzut într-o joi.

S-a așezat pe crengile nucului și a acoperit pietrișul pe unde intraseră cele două camioane.

Atunci mi-a scris Andrei.

„Putem să vorbim? Am înțeles multe. Aș vrea să ne mai dăm o șansă.”

CITEȘTE ȘI: Un pasager mi-a cerut să-mi fac mama să tacă în avion, dar când comandantul i-a văzut cartea de îmbarcare, a amuțit

Am lăsat telefonul pe masă.

După zece minute, a venit un al doilea mesaj.

„Nu trebuie să uiți tot. Doar să nu mă lași singur cu toate astea.”

Am citit mesajele fără să simt furie.

Apoi i-am răspuns.

„Nu te-am lăsat singur. Te-ai dus singur acolo.”

A fost ultimul meu mesaj.