Fiica mea și bebelușul au fost găsiți în mașina încinsă, iar când ginerele a sosit, zâmbetul lui a dispărut

Când am spart geamul mașinii, fiica mea zăcea peste volan, iar nepoata mea de trei săptămâni nu mai plângea, ci scotea un sunet slab, ca un suspin. Era ora două și douăzeci după-amiaza, în fața casei mele, iar asfaltul tremura sub soarele fierbinte. Punga cu medicamente mi-a căzut din mână. Am alergat spre mașină și am tras de mâner. Ușa nu s-a mișcat.

— Marina! Mă auzi?

Fiica mea ridică pleoapele pentru o clipă. Părul ud îi era lipit de frunte, iar pe gât i se prelingeau picături care nu mai reușeau să-i răcorească pielea. Pe bancheta din spate, Lilia era prinsă în scaunul pentru copii. Fața ei devenise roșie, iar plânsul se transformase într-un horcăit abia auzit.

Am fugit în garaj. Am apucat ciocanul de alamă pe care soțul meu îl ținuse ani întregi lângă trusa de scule. Avea mânerul zgâriat și o dungă întunecată pe capul metalic. L-am ridicat și am lovit geamul din spate.

O dată.

De două ori.

La a treia lovitură, sticla s-a sfărâmat înăuntru.

— Doamne, Nadia, ce se întâmplă? strigă vecina mea, Galina, alergând dinspre poartă.

— Ține copilul! Acum!

Mi-am strecurat brațul printre cioburi și am scos-o pe Lilia din scaun. Trupul ei mic ardea. Am învelit-o în bluza mea, în timp ce Galina o lua la piept și îi sufla ușor pe obraji.

Am deschis apoi ușa șoferului. Marina căzu spre mine, fără putere. Am prins-o înainte să lovească betonul.

— Cine ți-a făcut asta? am întrebat, ținându-i capul pe umărul meu.

Buzele ei crăpate s-au mișcat.

— Andrei… și Veronica…

Apoi a leșinat.

Ambulanța a ajuns câteva minute mai târziu. În timp ce paramedicii o urcau pe Marina, un autoturism mare, argintiu, se opri peste drum. Andrei coborî primul, îmbrăcat într-o cămașă albastră perfect călcată. Veronica îl urmărea cu ochelari negri și cu o geantă albă strânsă la piept.

Andrei privi geamul spart, apoi ambulanța.

— Iar a făcut o scenă? întrebă el.

Am simțit cum îmi îngheață mâinile, deși aerul ardea.

— Soția ta și fiica voastră aproape au murit.

— Marina nu este bine de câteva săptămâni, răspunse el calm. Uită lucruri. Se sperie fără motiv. Probabil s-a închis singură în mașină.

Veronica ținea ochii în pământ.

— Tu ai încuiat-o, am spus.

— Nu ai fost aici, Nadia.

Galina făcu un pas înainte.

— Eu l-am văzut aici acum mai puțin de o oră. Și pe femeia asta lângă mașină.

Pentru prima dată, Andrei tăcu. Veronica își strânse geanta atât de tare, încât degetele i se albiseră.

La spital, medicul mi-a spus că Lilia mai avea doar câteva minute până când căldura i-ar fi afectat organele. Marina era deshidratată și neobișnuit de somnolentă.

Andrei încercă să împiedice recoltarea sângelui.

— Soția mea nu și-a dat acordul.

M-am așezat între el și pat.

— Nu mai vorbești în locul ei.

El s-a apropiat, iar glasul i-a coborât până la o șoaptă.

— Fără mine, Marina rămâne fără casă, fără bani și fără copil.

Am băgat mâna în geantă și am atins cheia mică de alamă a cabinetului soțului meu. Andrei știa de camera de la intrare. Nu știa însă ce înregistrase lampa din garaj. Când anchetatorul a ajuns în acea seară, am deschis ușa cabinetului și am pornit calculatorul. Pe ecran apăru mașina Marinei, apoi autoturismul lui Andrei. O femeie coborî, iar din spate ieși încă cineva. Anche­tatorul își întinse mâna spre dosarul cu înregistrarea…

PARTEA 2

…dar înainte să atingă dosarul, avocatul lui Andrei se ridică brusc și își puse palma peste coperta neagră.

— Această înregistrare nu poate fi folosită fără un mandat, spuse el.

— A fost realizată în casa mea, am răspuns. Iar aici se vede o femeie care tocmai a pus în pericol două vieți.

Anchetatorul, inspectorul Radu, îl privi fără să clipească.

— Dați-vă la o parte, domnule avocat.

Andrei rămase lângă fereastră, cu maxilarul încordat. Lumina calculatorului îi făcea fața să pară bolnavă. Veronica stătea pe marginea unui scaun, iar tocurile ei loveau podeaua la intervale egale.

Inspectorul porni înregistrarea.

Pe ecran, Andrei deschise portiera mașinii Marinei. Se uită în jur, apoi mută scaunul șoferului mult în spate. Veronica scoase din geantă un obiect mic și îl puse în suportul pentru pahare. După aceea, din autoturismul argintiu coborî Larisa, mama lui Andrei.

Am simțit că aerul din cabinet se subțiază.

Larisa ținea o sticlă cu apă și săruri minerale. Se apropie de Marina, care tocmai ieșise din casă cu Lilia în brațe. Imaginea nu avea sunet, dar gesturile erau clare. Larisa zâmbea. Marina ezită. Apoi luă sticla și bău.

Câteva minute mai târziu, fiica mea își duse mâna la tâmplă.

— Nu se poate, șopti Veronica.

Andrei întoarse capul spre ea.

— Taci.

Inspectorul opri imaginea.

— Cine este femeia?

— Mama mea, răspunse Andrei.

— Și ce ținea în mână?

— Apă.

— Vom afla în laborator.

Pe înregistrare, Larisa ascunse cheia de rezervă în buzunar. Andrei o ajută pe Marina să urce la volan, apoi închise portiera. Veronica luă telefonul fiicei mele din geantă. Când Marina începu să se clatine, Andrei o împinse ușor spre scaun, ca și cum ar fi așezat-o cu grijă. După aceea, cei trei plecară.

Pe mine m-a străpuns o furie rece. Îmi amintisem de fiecare dată când Andrei îmi spusese că Marina exagerează, că plânge prea mult, că după naștere devenise instabilă. Nu fusese o insultă aruncată la întâmplare. Era o poveste construită dinainte.

Telefonul meu sună. Era medicul de la spital.

— Doamna Petrescu, fiica dumneavoastră a deschis ochii.

Am pus apelul pe difuzor.

— Marina, sunt mama. Cine ți-a dat apa?

Tăcerea ei a durat atât de mult, încât am crezut că adormise din nou.

— Larisa, murmură ea. A spus că Andrei vrea să se împace cu mine. Mi-a spus să merg la el. Apoi mi-au amorțit mâinile.

Andrei făcu un pas spre telefon.

— Marina, nu știi ce spui.

— Ba știu, răspunse ea slab. Țin minte că Lilia plângea. Tu mi-ai spus să nu mai fac teatru.

Veronica se ridică brusc.

— Ai spus că o vei scoate după cinci minute! izbucni ea. Ai spus că mama ta va deschide mașina când eu voi fi plecată.

Andrei o apucă de braț.

— Ai grijă ce spui.

Ea se smulse.

— Nu mai pun mâna pe nimic pentru tine.

Inspectorul Radu îi făcu semn să intre în camera alăturată. Veronica trecu pragul fără să-l mai privească pe Andrei. Ușa se închise.

Avocatul își strânse hârtiile.

— Clientul meu nu va mai răspunde la întrebări.

— Poate răspunde mama lui, am spus.

Andrei își ridică ochii spre mine.

— Dacă Larisa cade, cad și alții.

— Ai vrut să spui că vei spune adevărul?

El zâmbi, dar zâmbetul nu-i mai ajunse la ochi.

Inspectorul primi un mesaj și își schimbă expresia. Îmi ceru să opresc înregistrarea, apoi se uită spre Andrei.

— Doamna Petrescu, laboratorul a trimis rezultatul preliminar. Substanța din sângele Marinei nu este un calmant obișnuit. Este un medicament cumpărat pe rețeta altcuiva.

Andrei albi.

— Asta nu dovedește că eu i l-am dat.

— Nu, răspunse inspectorul. Dar farmacia a transmis deja cine a ridicat rețeta.

În acel moment, telefonul lui Andrei vibră. Pe ecran apăru numele mamei sale. El răspunse, iar vocea Larisei se auzi limpede în încăpere:

— Fiul meu, nu le spune încă despre seiful din pod. Dacă găsesc actele, suntem pierduți…

PARTEA 3

…Andrei scăpă telefonul pe birou. Vocea Larisei se opri, dar în cabinet rămase o liniște grea, ca după o ușă trântită.

Inspectorul Radu întinse mâna.

— Telefonul.

— A fost o discuție privată, spuse Andrei.

— Tocmai ai primit o mărturisire despre ascunderea unor acte. Îmi dai telefonul sau îl ridic prin ordonanță.

Andrei privi spre avocat. Avocatul nu-i răspunse.

Din camera alăturată se auzi plânsul Veronicăi. După câteva secunde, ea intră, cu rimelul întins și cu o mapă sub braț.

— Vreau să vorbesc singură, spuse ea. Și vreau protecție.

Andrei se întoarse spre ea.

— Veronica, gândește-te bine.

— M-am gândit în mașină, în timp ce voi o lăsați pe Marina să moară.

Îi întinse inspectorului mapa. Înăuntru se aflau copii ale mesajelor dintre ea și Andrei. Unul dintre ele era trimis cu două zile înainte.

„Dacă o declarăm instabilă, copilul ajunge la tine. Casa poate fi vândută imediat.”

Mi s-au înmuiat genunchii. Marina nu fusese doar pedepsită. Fusese scoasă din propria ei viață, pas cu pas.

Inspectorul porni din nou înregistrarea. De data aceasta, tehnicianul restaurase sunetul de pe microfonul ascuns în lampa garajului. Se auzi vocea lui Andrei.

— Lasă sticla în suport. După ce adoarme, o punem la volan.

Vocea Larisei răspunse:

— Iar copilul?

— Copilul rămâne înăuntru. Dacă Marina pare confuză, toți vor crede că a făcut-o singură.

Veronica izbucni:

— Ai spus că nu va păți nimeni nimic!

— Nu-mi pasă ce pățește, dacă nu mai poate vorbi împotriva mea.

Înregistrarea se opri.

Andrei își pierdu culoarea din obraji.

— Asta e falsă, șopti el.

— Ai spus-o chiar tu, răspunse inspectorul.

La spital, Marina auzi înregistrarea prin telefon. Îi tremură respirația.

— Mamă, unde este Lilia?

— Doarme lângă mine, iubita mea. Este în siguranță.

— Promite-mi că nu-l lași să mi-o ia.

Mi-am lipit fruntea de peretele rece al cabinetului.

— Nu o să-ți mai ia nimeni nimic.

Atunci inspectorul primi un alt mesaj. Deschise un document și se uită la mine.

— Nadia, actele din seif nu sunt doar despre casă. Soțul dumneavoastră a lăsat o declarație semnată cu trei zile înainte să moară.

— Ce declarație?

— Spune că a descoperit transferuri de bani făcute de Andrei din firma familiei. Și mai spune ceva: dacă i se întâmplă ceva, toate dovezile trebuie trimise automat unui procuror.

Andrei se repezi spre calculator.

— Opriți totul!

Inspectorul îl împinse înapoi.

— Prea târziu. Mesajul automat a plecat în urmă cu șapte minute.

Andrei privi ecranul, apoi își sună avocatul. Avocatul răspunse, ascultă câteva secunde și închise.

— Nu mai pot să te reprezint, spuse el.

— Ce înseamnă asta?

— Înseamnă că mi-ai ascuns probe și m-ai făcut să asist la o posibilă tentativă de omor.

Din hol se auziră pași grăbiți. Doi polițiști intrară, dar nu pentru Andrei. Unul îi întinse inspectorului un ordin urgent.

— Procurorul cere ridicarea documentelor din seif și blocarea conturilor lui Andrei Pop.

Andrei își trecu mâna peste față.

Telefonul meu sună din nou. Era medicul, dar de data aceasta nu vorbea despre Marina.

— Doamna Petrescu, avem o problemă. O femeie care s-a prezentat drept rudă încearcă să intre în salonul fiicei dumneavoastră. Spune că are dreptul să ia copilul.

Am înțeles imediat cine era.

Larisa plecase spre spital înainte ca poliția să ajungă la ea…

S-ar putea să-ți placă și aceste povești:

Soțul meu m-a lăsat să fiu umilită la masa investitorilor, iar când am răspuns calm, generalul de lângă noi a înghețat PARTEA 4 — Am semnat divorțul când cumnata mea m-a numit lipitoare, iar zâmbetul ei a dispărut primul Mi-am scos inelul după ce soacra mi-a umilit mama, iar logodnicul meu a rămas nemișcat și a încetat să zâmbească Soția mea a lăsat verigheta pe noptieră și i-a spus surorii să mă ia acasă, iar Clara a încremenit Mi-am lăsat soțul cu o casă goală după ce a cumpărat diamante amantei, iar glasul lui s-a stins brusc la telefon PARTEA 4 — Fostul meu soț s-a așezat lângă mine în avion ca să-mi amintească ce am pierdut, dar la aeroport a înghețat