Cu șapte zile înainte de nuntă, mi-au stropit fața cu acid, iar când am deschis ochii, logodnicul meu a încetat să zâmbească

Cu șapte zile înainte de nunta mea, am auzit că bărbatul care îmi ținea mâna la pat plătise ca să-mi distrugă fața.

Nu mi-am mișcat nici măcar genele. Sub bandajele groase, pielea îmi ardea ca și cum cineva îmi turnase foc pe obraz. În salon mirosea a dezinfectant și a crini scumpi, iar aparatul de lângă pat scotea un sunet regulat, nepăsător. Fiecare piuit îmi amintea că încă respiram.

Cu câteva ore înainte ieșisem din atelierul de rochii. Broderia de pe corsaj fusese terminată, tivul ajustat, iar televiziunile numeau nunta mea cu Andrei Rudenko „evenimentul anului”. Pe trotuar, un bărbat cu telefonul în mână mă oprise.

— Sunteți Olena? Sora mea îl adoră pe Andrei. Pot să fac o fotografie?

Îmi amintesc că am zâmbit. Apoi omul a scos un flacon mic și mi-a aruncat lichidul pe partea dreaptă a feței.

Am țipat. Cineva m-a prins de umeri. O femeie striga să cheme ambulanța. Apoi totul s-a stins.

Când m-am trezit, nu știam dacă mai aveam ochiul drept. Nu știam cât din obraz îmi rămăsese. Știam doar că nu voiam ca Andrei să mă vadă vulnerabilă.

Ușa salonului s-a deschis la ora douăsprezece și jumătate noaptea. Am recunoscut pașii lui înainte să-i aud vocea. A venit lângă pat, mi-a atins degetele și a oftat exact ca în nopțile în care pierdusem sarcinile.

— Doarme? a întrebat Denis, managerul lui.

— Încă nu și-a revenit, a răspuns Andrei.

— Puteai doar să anulezi nunta. De ce ai plătit pe cineva să facă asta?

Mi-am ținut respirația.

— Dacă mă despărțeam de ea cu o săptămână înainte, presa o sfâșia pe Natalia. Aveam nevoie ca Olena să nu poată apărea la ceremonie. Eu trebuia să par logodnicul distrus.

— Ai înnebunit? Dacă rămâne desfigurată?

Andrei a râs încet.

— Cu cât rămân urme mai vizibile, cu atât mai bine. O să-i cumpăr o locuință, îngrijitoare, pază. După asta, cine o mai vrea? Va rămâne cu mine din rușine și teamă.

Unghiile mi s-au înfipt în cearșaf. Cinci ani îl iubisem. Cinci ani îl ascultasem cântând despre loialitate în fața a mii de oameni.

— Și copilul? a întrebat Denis.

Andrei s-a apropiat de fereastră.

— Copii nu va avea. Doctorul Kravciuk a avut grijă de asta de mult timp. Doze mici, tratamente schimbate, nimic care să pară suspect. Cele trei pierderi nu au fost accidente.

Mi s-a tăiat aerul.

— Ce ai făcut? a șoptit Denis.

— Natalia are un băiat. Matei. Are patru ani. După ceremonia noastră privată, îi aduc aici. Olena nu va avea putere să se opună. Va deveni soția oficială, iar copilul va avea o mamă.

Andrei a revenit lângă mine și mi-a sărutat mâna.

— Trezește-te, iubito. Nunta noastră încă te așteaptă.

A plecat. Abia atunci mi-am permis să plâng.

Denis s-a întors după câteva minute și m-a găsit cu ochii deschiși.

— Ajută-mă, am șoptit.

— Chem pe cineva?

— Nu încă. Dacă a putut face asta, poate face și mai mult.

În clipa aceea, mânerul ușii s-a mișcat. O asistentă pe nume Mara a intrat, ținând un dosar legat cu șnur.

— Doamnă Morozenco, a spus ea, trebuie să vedeți ceva înainte să dispară…

Mâna ei s-a apropiat de primul document…

PARTEA 2

Mâna Marei s-a oprit la câțiva centimetri de dosar, iar eu am auzit cum cineva trece încet pe coridor. Denis s-a ridicat imediat. Pe noptieră, lingurița de metal tremura în paharul cu apă.

— Închideți lumina, i-am șoptit.

Mara a stins veioza și s-a lipit de dulap. Denis a rămas lângă ușă, cu telefonul strâns în palmă. Pașii s-au oprit chiar în fața salonului.

— Este cineva acolo? a întrebat o voce de bărbat.

Am recunoscut-o. Era Pavel, șeful securității lui Andrei.

Mara mi-a pus un deget pe buze. Ușa s-a deschis puțin, iar o dungă de lumină a tăiat podeaua.

— Pacienta doarme, a spus Denis rece. Ce cauți aici?

— Am venit să verific dacă are nevoie de ceva.

— La ora asta?

Pavel nu a răspuns. După câteva secunde, ușa s-a închis. Abia când pașii s-au îndepărtat, Mara a aprins lumina.

— Nu mai avem mult timp, a spus ea.

A desfăcut dosarul și a scos o copie cu marginea îndoită. Nu mi-a pus-o în mână. A ținut-o între noi, ca pe ceva periculos.

— Acestea sunt analizele dumneavoastră din cele trei perioade în care ați fost însărcinată.

Am privit rândurile. Datele erau vechi, dar le recunoșteam. Prima sarcină. A doua. A treia. Lângă fiecare apăreau recomandări scrise cu cerneală diferită și parafa doctorului Kravciuk.

— Sunt aceleași medicamente, am spus.

— Nu trebuiau administrate unei femei însărcinate. Mai mult, dozele au fost modificate după ce foile au fost semnate.

Denis s-a întors către ea.

— Cine a schimbat înregistrările?

— Nu știu cine a scris, dar știu cine a adus ordinele. De fiecare dată, un angajat al fundației lui Andrei a venit cu un plic și o listă de tratamente.

M-am uitat la numele de pe copiile vechi. În partea de jos era o semnătură mică, aproape ștearsă.

— Asta nu este semnătura mea, am spus.

— Nici nu trebuia să fie. Este semnătura unui medic care a cerut să fie trecută în dosar ca recomandare medicală. Dar există și registrele farmaciei.

Mara a băgat documentele înapoi, apoi a scos o singură pagină și i-a dat-o lui Denis.

— Originalele rămân în arhivă. Copia aceasta este pentru dumneavoastră. Cineva a întrebat în această dimineață despre exact acele trei perioade.

— Cine? am întrebat.

— Directorul clinicii. Și a insistat să fie mutat dosarul într-o cameră la care doar el și doctorul Kravciuk au acces.

Mi-am simțit gura uscată.

— Vor să șteargă tot.

— Vor să șteargă ce poate lega tratamentele de dumneavoastră, a răspuns Mara. Dar nu știu că eu am fotografiat registrul de la farmacie.

Denis a privit-o lung.

— De ce ne ajuți?

Mara a coborât ochii.

— Pentru că sora mea a fost una dintre pacientele lui Kravciuk. Și pentru că, acum trei ani, am văzut cine a venit la clinică în noaptea în care doamna Morozenco a pierdut a treia sarcină.

Inima mi-a bătut atât de tare, încât aparatul de lângă pat a început să piuie mai repede.

— Cine a venit? am întrebat.

Mara a deschis gura, dar nu a apucat să răspundă.

Pe coridor s-au auzit pași grăbiți. De data aceasta nu era Pavel. Erau mai mulți oameni. Un ecuson a lovit metalul ușii, iar cineva a spus:

— Deschideți. Doctorul Kravciuk a ordonat mutarea pacientei.

Denis s-a așezat în fața mea.

— Nu pleacă nicăieri.

Mara a strâns pagina în mâini.

— Dacă intră, nu mai apucăm să spunem cine a fost în acea noapte…

Mânerul a început să coboare…

PARTEA 3

Mânerul a început să coboare, dar Denis s-a sprijinit cu toată greutatea de ușă. Metalul a scârțâit. Mara a ascuns copia sub saltea, iar eu mi-am tras pătura până la bărbie.

— Deschideți imediat! a strigat doctorul Kravciuk.

— Pacienta nu poate fi mutată fără acordul ei, a răspuns Denis.

— Eu sunt medicul ei.

— Iar ea este conștientă.

Pentru câteva secunde nu s-a auzit nimic. Apoi pașii s-au retras. Nu pentru că renunțaseră, ci pentru că așteptau momentul potrivit.

Mara s-a apropiat de pat și și-a desfăcut ecusonul. Sub uniformă purta un pulover crem, cu o broșă în formă de frunză. A desprins broșa și a scos din spatele ei o cheie minusculă.

— Camera arhivei este la subsol, a spus. Am păstrat acolo registrul original al farmaciei.

— Ai spus că ai văzut cine a venit în noaptea aceea, am insistat.

Mara a închis ochii.

— Andrei Rudenko. A venit cu doctorul Kravciuk după miezul nopții. Avea o mapă neagră și un ordin semnat de fundația lui. I-a spus medicului să nu vă trimită la alt spital.

Mi s-au înmuiat genunchii, deși eram întinsă.

— Eu credeam că stătea lângă mine.

— A stat zece minute. A plâns în fața asistentei de gardă. După aceea a intrat în cabinetul doctorului și a lăsat bani.

Denis și-a trecut mâna peste față.

— De ce ai tăcut trei ani?

— Pentru că aveam un copil bolnav și un contract de muncă pe care putea să-l distrugă. Dar în noaptea aceea am fotografiat pagina din registru. Și am păstrat cheia.

Mara ne-a dus printr-un coridor îngust, în timp ce afară ploaia lovea geamurile. La subsol, mirosul de mucegai se amesteca cu cel de hârtie umedă. Într-un dulap metalic, printre cutii de mănuși și fiole expirate, se afla registrul.

Pagina era îngălbenită. În dreptul numelui meu apăreau medicamentele schimbate, ora administrării și o notă scrisă de mână: „Conform indicațiilor domnului Rudenko”.

În cameră s-a făcut frig.

— Nu există nicio indicație medicală semnată de el, a spus Denis.

— Tocmai asta îl va distruge, a răspuns Mara. A crezut că nimeni nu va îndrăzni să-l contrazică.

Atunci ușa subsolului s-a deschis. Doctorul Kravciuk a intrat însoțit de Pavel și de directorul clinicii.

— Puneți registrul jos, a cerut directorul.

Denis a ridicat pagina.

— De ce? Ca să o ardeți?

Doctorul Kravciuk s-a uitat la mine. Sub halat avea cămașa mototolită, iar pe gât i se vedea o pată roșie.

— Olena, nu înțelegi ce s-a întâmplat. Andrei mi-a spus că aveați probleme hormonale. Eu am urmat instrucțiunile familiei.

— Familia lui nu era medicul meu, am răspuns.

— Îți va plăti tratamentul. Îți va asigura un viitor.

Am făcut un pas spre el, sprijinindu-mă de marginea dulapului.

— Mi-a plătit pierderile.

Doctorul a tresărit. Denis a zâmbit amar.

— Mulțumesc, doctore. Ai spus exact ce trebuia.

În spatele nostru, un telefon a început să sune. Era al directorului. A răspuns, iar fața i s-a golit de culoare.

— Ce înseamnă că Natalia a venit la clinică? a întrebat el.

S-a uitat către mine.

— Este cu băiatul. Și cere să vorbească personal cu Olena.

Apoi, din receptor, s-a auzit vocea lui Natalia, suficient de tare pentru toți:

— Spuneți-i lui Andrei că am adus certificatul pe care mi-a cerut să-l ascund. Și că băiatul nu este singura persoană pe care a mințit-o…

Directorul a scăpat telefonul pe podea…

S-ar putea să-ți placă și aceste povești:

PARTEA 4 — Soacra mea mi-a vândut casa și m-a dat afară, dar când i-am cerut soțului să explice, a încetat să mai zâmbească PARTEA 4 — La masa de Crăciun, mama m-a numit neterminată, dar când am spus că sunt deja așezată la casa mea, sora mea a amuțit PARTEA 4 — Soacra mi-a scos lucrurile din casă pentru o viață nouă, dar când am pus cheia pe masă, soțul meu a încetat să zâmbească PARTEA 4 — Soțul meu a recunoscut în fața tatălui meu unde dispărea salariul, iar zâmbetul lui s-a stins când tata și-a dat jos sacoul Am intrat în biroul miliardarului cu banii promiși în copilărie, iar când a citit scrisoarea, zâmbetul lui a dispărut Soțul meu și-a adus amanta cu gemenii în brațe, iar când am pus un plic pe masă, zâmbetul lui a dispărut