Cumnata mea m-a atacat în dormitor, iar când soțul meu a ajuns acasă, mama lui a încremenit

La două și un sfert dimineața, cumnata mea m-a smuls de păr și mi-a izbit fața cu peria până când am simțit gust de sânge.

— I-ai spus mamei că sunt o bețivă? a urlat Mirela.

Am încercat să-mi protejez obrajii, dar ea m-a împins pe saltea și mi-a apăsat o pernă peste gură. În timp ce aerul mi se rupea în piept, degetele mele au găsit marginea veiozei de pe noptieră. Am tras cu toată puterea.

Veioza a căzut pe podeaua de lemn și s-a spart cu un zgomot ascuțit.

Mirela s-a întors spre hol. Din întuneric s-a auzit vocea fiului meu de șapte ani.

— Mamă?

Atât mi-a trebuit. M-am rostogolit de sub ea, am căzut în genunchi și am ieșit din cameră. Fiul meu stătea desculț în prag, cu ursulețul strâns la piept. L-am prins de mână și l-am tras după mine pe coridor.

Soacra mea a apărut din camera ei, în halatul vișiniu, cu un șir de chei legat de cordon.

S-a uitat la buza mea spartă, apoi la Mirela, care încă ținea peria în mână.

— Ce i-ai spus? m-a întrebat.

Nu m-a întrebat dacă pot respira. Nu m-a întrebat dacă fiul meu era bine. M-a întrebat ce spusesem.

Cu cinci săptămâni înainte, veniserăm în casa lor doar până se terminau lucrările la apartamentul nostru. Soțul meu, Andrei, lucra nopțile și plecase în seara aceea convins că mama și sora lui aveau să ne ajute dacă apărea ceva.

La cină, Mirela băuse trei pahare de vin. Apoi luase cheile mașinii și spusese că îl duce pe Matei la înghețată.

Mă apropiasem de soacra mea și șoptisem:

— Te rog, nu o lăsa să conducă. A băut.

Atât.

Doar că, după aceea, soacra mea urcase la Mirela și transformase fraza într-o insultă.

— Elena crede că ești o alcoolică în care nu se poate avea încredere, mi-a spus Mirela, mergând spre noi.

— Am spus că nu trebuie să conduci după ce ai băut.

Ea a făcut un pas înainte. Soacra mea i-a prins brațul, dar nu ca să mă apere. A oprit-o doar cât să nu lovească din nou.

— Ajunge, Mirela. Elena, știai cât de sensibilă este cu subiectul acesta.

Matei și-a strâns degetele în tricoul meu. Am luat hanoracul lui de pe trepte și am coborât.

Lângă ușa de la intrare se afla bolul ceramic cu margine crăpată în care țineam cheile. Am întins mâna spre cheia mașinii, dar soacra mea a ajuns înaintea mea și a ascuns-o în buzunarul halatului.

— Nu pleci în starea asta.

— Dă-mi cheia.

— Nu.

Apoi a zâmbit fără urmă de căldură.

— Dacă ieși din casa asta în noaptea asta, nu garantez că mâine îți mai găsești cutiile la subsol.

Am simțit cum mi se strânge stomacul. Cinci săptămâni de adăpost se puteau transforma într-o amenințare într-o singură secundă.

Mi-am scos telefonul și am chemat o mașină. Mirela a început imediat să-și schimbe povestea.

— N-am lovit-o. Am intrat doar să vorbim. Perna a căzut din greșeală.

— Eu am văzut, a spus Matei. Era pe fața mamei.

Mirela a amuțit, iar soacra mea a arătat spre scări.

— Copilul rămâne cu mine.

— Nu rămâne nicăieri fără mine.

L-am sunat pe Andrei. Mama lui a început să vorbească peste mine, spunând că totul era o neînțelegere și că eu provocasem scandalul.

— Mirela mi-a apăsat o pernă pe față, i-am spus. Mama ta are cheia mașinii. Plec cu Matei.

La celălalt capăt s-a făcut o pauză grea.

— Mamă, a întrebat Andrei, chiar i-a pus perna pe față?

Răspunsul Mirelei și cel al mamei lui s-au suprapus, fiecare încercând să-l acopere pe celălalt. Atunci am înțeles că ascundeau ceva mai mare decât o ceartă.

— Îndepărtează-te de ele. Vin imediat, mi-a spus Andrei.

Am ieșit pe verandă cu Matei, ținând apelul deschis. Mașina comandată nu ajunsese încă, dar pentru prima dată perna nu mai era lângă gura mea.

Farurile camionetei lui Andrei au apărut pe alee. Soacra mea a ieșit înaintea lui, și-a scos cheia din buzunar și i-a pus-o în palmă. Andrei a privit cheia, apoi spre mine, iar când a făcut un pas către ușă, de sub treapta verandei a alunecat o mapă groasă, pe care cineva încercase să o ascundă…

PARTEA 2

Andrei a ridicat mapa înainte ca vântul rece să o împingă sub mașină. Cartonul era îndoit, iar pe colț se vedea o pată rotundă de cafea.

— Ce este asta? a întrebat el.

Soacra mea a coborât imediat treptele.

— Nimic important. Intră în casă, Andrei.

— De ce era ascunsă sub verandă?

Mirela rămăsese în prag, cu peria încă strânsă în pumn. Eu îl țineam pe Matei lângă mine, iar copilul tremura atât de tare încât îi clănțăneau dinții.

— Nu deschide mapa aici, a spus soacra mea. Putem discuta civilizat.

— Civilizat? am întrebat. Sora ta m-a atacat, iar tu ai ascuns cheia mașinii mele.

Andrei a ridicat privirea spre mine. În lumina farurilor, observase sângele de pe buza mea și urma roșie de pe gât.

— Elena, te doare ceva?

— Mă doare capul. Matei are nevoie să plece de aici.

— Plecați, a intervenit Mirela. Oricum voi doi faceți mereu victime din orice.

Andrei s-a întors spre ea.

— Nu mai spune nimic până nu înțeleg ce s-a întâmplat.

— M-a făcut alcoolică!

— A spus că băuseși și că nu trebuie să conduci copilul.

— Mama mi-a spus exact altceva!

Soacra mea a întins mâna către mapă.

— Dă-mi-o. Sunt actele casei.

Andrei n-a cedat-o. A desfăcut elasticul care o ținea închisă. Înăuntru se aflau facturi, două plicuri albe și un dosar subțire cu sigla unei agenții imobiliare. Am recunoscut numele firmei de pe o hârtie pe care o văzusem cu o săptămână înainte pe masa din bucătărie.

— De ce ai acte de vânzare? a întrebat Andrei.

— Nu vând nimic.

— Atunci de ce scrie aici „promisiune bilaterală de vânzare”?

Soacra mea a încercat să-i smulgă dosarul. Andrei a făcut un pas înapoi.

— Mi-ai spus că ai nevoie doar de o evaluare.

— Era o discuție. Nu s-a semnat nimic.

Am simțit un gol în stomac. Cutiile noastre erau în subsolul acelei case, iar apartamentul nostru era încă în renovare. Dacă urma să vândă casa, nu aveam unde să mergem a doua zi.

— De când știai? am întrebat.

— Nu te privește.

— Ne privește pe toți, a spus Andrei. Elena și Matei locuiesc aici.

Mirela a râs scurt.

— Nu dramatiza. Cumpărătorul nici măcar nu a văzut toate camerele.

Andrei s-a întors încet către ea.

— Cumpărătorul?

Mirela și-a mușcat buza. Soacra mea a închis ochii o clipă, ca și cum tocmai își dăduse seama că fiica ei spusese prea mult.

Andrei a desfăcut unul dintre plicuri. Nu era un contract complet, ci o înștiințare de la o firmă de creditare. Numele lui apărea pe prima pagină.

— Eu nu am semnat pentru împrumutul acesta.

— Ai semnat acum doi ani, la refinanțare, a spus mama lui.

— Nu pentru suma asta.

A răsfoit foile. Ultima pagină avea o copie a unei semnături care semăna cu a lui, dar literele erau apăsate nefiresc și ultimele două linii tremurau.

— Ce ai făcut cu banii? a întrebat el.

Soacra mea a început să plângă.

— Am vrut să o ajut pe Mirela.

În jurul nostru, noaptea părea să se strângă. Nu mai era doar despre lovitura din dormitor. Era despre bani, acte și o casă în care soacra mea hotărâse cine avea voie să rămână.

Mașina comandată a oprit la poartă, dar Andrei nu s-a mișcat.

— Elena, urcă în mașină cu Matei. Eu rezolv asta.

— Nu plec fără să știu ce se întâmplă.

El a privit din nou prima pagină a dosarului, apoi a întors-o spre mine. În partea de jos, sub numele cumpărătorului, era data semnării: cu trei zile înainte ca noi să ne mutăm acolo.

Dar lângă semnătură se afla numele unei persoane care nu avea ce să fie în acea casă în noaptea aceea.

Andrei a format un număr cu mâna tremurândă.

— Dacă răspunde, tot ce ne-au spus până acum se prăbușește…

PARTEA 3

Numărul a sunat de două ori. La a treia sonerie, o femeie a răspuns somnoroasă.

— Alo?

Andrei și-a dreaptat spatele.

— Doamnă Popescu, sunt Andrei Radu. Ați fost martoră la semnarea actelor pentru vânzarea casei mamei mele?

Soacra mea a făcut un pas spre el.

— Închide telefonul.

Andrei a ridicat o mână, fără să o privească.

Femeia de la capătul firului a întrebat:

— Domnul Radu? Da. Am fost secretara notarului. De ce?

— Pe document apare numele dumneavoastră.

— Atunci trebuie să vă spun ceva. Nu ați fost prezent la semnare.

Mi s-a tăiat respirația. Matei s-a lipit de coapsa mea, iar șoferul mașinii a coborât geamul și ne-a privit neliniștit.

— Cine a semnat în locul meu? a întrebat Andrei.

La verandă, soacra mea a început să plângă în tăcere. Mirela se uita când la telefon, când la mapă.

— Mama dumneavoastră a venit cu o împuternicire veche, a explicat secretara. Spunea că aveți nevoie urgentă de bani pentru renovarea apartamentului și că fiul dumneaei este plecat la muncă.

— Eu nu am dat nicio împuternicire pentru vânzarea casei.

— Știu. De aceea notarul a refuzat să autentifice actul final. Promisiunea există, dar tranzacția nu este încheiată.

Soacra mea și-a dus mâna la piept.

— Nu voiam să vă fac rău. Aveam nevoie să plătesc datoria Mirelei.

— Ce datorie? am întrebat.

Mirela a izbucnit:

— Nu era treaba ta!

— Ba era treaba mea din clipa în care ai venit peste copilul meu cu o pernă.

Secretara a continuat, auzind vocile prin telefon.

— Mai este ceva. În dosar apare o plată inițială de douăzeci și cinci de mii de lei. Banii au venit din contul destinat lucrărilor de la apartamentul dumneavoastră.

Andrei s-a uitat la mama lui.

— Ai luat banii pe care i-am trimis constructorului?

— Mirela trebuia să plătească oamenii. Dacă nu o ajutam, veneau peste ea.

— Constructorul mi-a spus că nu a primit decât jumătate din sumă!

Acum toate întârzierile aveau o formă. Pereții neterminați. Mesajele evazive ale constructorului. Soacra mea care ne spunea să mai avem răbdare.

Mirela a făcut un pas spre Andrei.

— Nu eu am luat banii. Mama mi i-a dat.

— Iar tu ai atacat-o pe Elena pentru că a spus că ai băut?

— Mama mi-a spus că, dacă Elena pleacă furioasă, pare instabilă. Cumpărătorul nu trebuia să vadă că locuiește cineva aici.

Soacra mea a tresărit.

— Taci!

Dar era prea târziu. Secretul ieșise la lumină prin gura celei care încercase să-l îngroape.

Andrei a închis apelul și a luat mapa. Și-a scos telefonul, a fotografiat fiecare pagină, apoi a sunat constructorul apartamentului.

— Mâine dimineață vin la dumneavoastră cu toate plățile. Dacă nu îmi arătați unde sunt banii, nu mai discutăm doar între noi.

Soacra mea s-a apropiat de mine.

— Elena, îmi pare rău. Nu am vrut să ajungă atât de departe.

— Ai ascuns cheia. Ai lăsat-o să-mi pună perna pe față. Ai încercat să mă scoți din casă ca să nu afle Andrei ce ai făcut.

Nu am ridicat vocea. Tocmai asta a făcut-o să-și lase privirea în jos.

Andrei a venit lângă mine și i-a spus mamei lui:

— În seara asta, Elena și Matei pleacă. Eu rămân doar ca să iau actele și lucrurile necesare.

Mirela a râs amar.

— Și unde o să vă duceți? Apartamentul vostru e un șantier.

Telefonul lui Andrei a vibrat înainte să răspundă.

Era constructorul.

— Domnule Radu, am verificat contul. Lucrările nu se mai pot continua. Dar problema nu este doar plata. Azi a venit cineva la apartamentul dumneavoastră cu un document prin care cerea predarea cheilor.

Andrei s-a uitat la mine.

— Cine?

Vocea constructorului s-a înmuiat.

— O femeie care a spus că este soția dumneavoastră. Și avea o copie a actului de identitate al Elenei…