CEO-ul m-a auzit mărturisind că aștept un bărbat care să-mi iubească inima înaintea trupului, dar contractul de milioane pe care urma să-l semneze avea deja numele meu

În ziua în care am mărturisit că, la douăzeci și opt de ani, nu fusesem niciodată cu un bărbat, directorul general al companiei stătea de cealaltă parte a peretelui de sticlă și ținea în mână un contract de milioane.

Credeam că doar Harper mă auzise. Cafeneaua companiei Northstar era plină de zgomot: tacâmuri lovind tăvile, aparatul de gheață bâzâind, angajați discutând despre rapoarte și ședințe. Eu amestecam salata de aproape zece minute fără să gust nimic.

Harper și-a lăsat furculița jos.

— Spune-mi odată.

— Ce să-ți spun?

— Secretul pe care îl porți de dimineață în privire.

Mi-am coborât ochii. Aveam senzația că, dacă rosteam adevărul, ceva din mine avea să se rupă.

— Am douăzeci și opt de ani și nu am fost niciodată cu nimeni.

Harper nu a râs. Nu a pus întrebări. Doar mi-a acoperit mâna cu palma ei.

— De ce spui asta ca și cum ai fi comis o crimă?

Mi s-au umezit ochii.

— Pentru că uneori așa mă face lumea să mă simt. Toți povestesc despre foste relații, despre greșeli, despre pasiuni. Eu nu am nimic de povestit. Când o întâlnire începe să devină serioasă, mă sperii și fug.

— De ce te temi?

Am privit spre ușa încăperii private, fără să știu că acolo, în spatele ei, cineva își oprise respirația.

— Că omul acela nu va vrea decât trupul meu. Că voi confunda dorința cu iubirea și voi rămâne singură, dar cu o amintire pe care nu o mai pot șterge.

— Și ce aștepți?

Răspunsul mă durea de ani întregi.

— Pe cineva care să-mi vrea inima înaintea trupului.

În încăperea privată, Nathan Carter ținea stiloul deasupra ultimei pagini a unui acord uriaș. Avocații îi repetau că mai lipsea doar semnătura lui. Investitorii așteptau. Consiliul de administrație îl presa.

Dar Nathan nu mai privea documentul.

Când a ieșit, eu plecasem deja. Pe masă rămăseseră două pahare de apă și o șervețel mototolit. A doua zi, l-am văzut în hol. M-a privit prea mult ca să fie o simplă coincidență.

În zilele următoare a apărut la ședințe unde nu venea niciodată. A început să-mi ceară părerea, să-mi aducă o cafea fără zahăr și să întrebe dacă am mâncat. Nu mă atingea fără să ceară voie. Nu-mi folosea niciodată funcția lui ca să mă oblige la ceva.

Apoi, într-o seară, lângă râu, mi-a spus:

— Ai spus că aștepți pe cineva care să-ți aleagă inima.

Am încremenit.

— De unde știi asta?

Nathan a scos din haină o mapă subțire, cu colțul îndoit și o ață albastră ieșind din copertă. Și-a pus degetele pe închizătoare, dar nu a deschis-o încă.

— Maya, înainte să ai încredere în mine, trebuie să afli de ce te căutam deja când te-am auzit în cafenea. Iar ceea ce se află în această mapă îți va schimba viața…

PARTEA 2

Nathan a deschis mapa.

Prima pagină purta sigla companiei Northstar și o dată de cu șapte ani în urmă. Sub ea se afla numele tatălui meu, Daniel Bennett. Mi s-a tăiat respirația.

— De unde ai documentul acesta?

— De la arhiva juridică a companiei.

— Tata nu a avut nicio legătură cu Northstar.

Nathan m-a privit cu o tristețe care m-a înfuriat.

— Asta ți s-a spus.

Am smuls pagina din mâna lui. Era un raport despre un brevet creat de tatăl meu, un sistem care redusese enorm costurile companiei înainte ca el să moară într-un accident de mașină. În raport apărea o sumă mare și o mențiune rece: drepturile fuseseră cedate unei firme intermediare.

— El nu mi-a spus niciodată nimic.

— Pentru că în ziua în care urma să dezvăluie ce se întâmplase, a murit.

— Îmi spui că tatăl meu a fost furat?

— Îți spun că firma care a cumpărat brevetul nu a existat decât pe hârtie. Banii au ajuns la doi directori ai Northstar.

Am făcut un pas înapoi.

— Și tu unde erai?

Nathan a strâns maxilarul.

— Eram plecat din companie. Când m-am întors și am preluat conducerea, am găsit urmele. Dar lipsea moștenitoarea legală a lui Daniel Bennett.

— Eu?

— Tu.

Am râs fără să simt vreo urmă de veselie.

— M-ai căutat pentru bani.

— La început, te-am căutat pentru adevăr.

— Iar apoi?

El a tăcut.

Tăcerea aceea m-a rănit mai tare decât orice răspuns.

În mapa veche am văzut o fotografie a tatălui meu lângă o masă de laborator. Purta aceeași geacă maro pe care o ținusem ani de zile în dulap. În buzunarul ei găsisem, după moartea lui, un inel cu piatră verde. Nu înțelesesem niciodată de ce îl păstrase.

Nathan a scos un al doilea plic, sigilat cu ceară.

— Acesta a fost ascuns într-un seif pe numele tatălui tău. Am primit accesul abia luna trecută.

— De ce nu mi l-ai dat imediat?

— Pentru că cineva a încercat să șteargă toate dovezile. Și pentru că, dacă aș fi făcut o singură mișcare greșită, te-ar fi pus în pericol.

Telefonul lui a început să sune. Nathan a privit ecranul și a devenit livid.

— Cine este?

— Șeful securității.

A răspuns.

Nu a spus nimic. Doar a ascultat, apoi mi-a întins telefonul.

Vocea de la celălalt capăt tremura.

— Domnișoară Bennett, cineva a intrat în biroul dumneavoastră. Și a lăsat un mesaj pe birou…

PARTEA 3

Am luat telefonul cu mâinile înghețate.

— Ce mesaj?

— „Întreabă-l pe Carter cine a fost în mașina tatălui tău.”

Pentru câteva secunde, nu am auzit decât apa lovind malul râului. Nathan a închis ochii.

— Ai știut? am șoptit.

— Am știut că accidentul nu a fost un accident. Nu am știut cine a fost acolo până săptămâna trecută.

A deschis plicul sigilat. Înăuntru se afla o scrisoare scrisă de tatăl meu și un mic dispozitiv de înregistrare. Cerneala se decolorase, dar cuvintele erau încă limpezi: „Dacă mi se întâmplă ceva, Maya trebuie să primească tot ce i se cuvine. Nu semnați acordul final. Clauza ascunsă îi transferă companiei toate drepturile și o lasă fără apărare.”

Am privit contractul de milioane.

— Acordul pe care nu l-ai semnat.

Nathan a încuviințat.

— În ziua aceea, urma să vând o parte din Northstar către aceeași firmă intermediară. Când am auzit ce spuneai, am înțeles că nu te pot lăsa să fii folosită încă o dată fără să știi.

— Dar m-ai apropiat de tine pentru că mă căutai.

— Da. Și îmi pare rău. Prima dată am venit spre tine din cauza dosarului. După aceea, am rămas pentru tine. Dacă nu poți să mă ierți, voi accepta.

Am apăsat butonul dispozitivului.

Vocea tatălui meu a umplut aerul rece.

„Nathan, dacă asculți asta, înseamnă că nu am reușit. Nu te învinovăți pentru accident. Dar ai grijă de fiica mea. Nu pentru că este moștenitoarea mea, ci pentru că este singurul lucru bun pe care l-am lăsat în urmă.”

Mi s-au înmuiat genunchii. Nathan m-a prins de cot, apoi s-a oprit imediat.

— Pot să te țin?

Am făcut eu pasul spre el.

— Da.

A doua zi, Nathan a convocat consiliul de administrație. A prezentat înregistrarea, transferurile bancare și raportul falsificat. Cei doi directori au încercat să nege, dar camerele de securitate îi surprinseseră intrând în arhivă în noaptea în care dispăruseră actele.

Contractul a fost anulat. Banii au fost recuperați, iar drepturile brevetului mi-au revenit printr-o hotărâre oficială. Cei vinovați au fost arestați pentru fraudă și falsificarea probelor.

Nathan nu mi-a cerut să-l iubesc ca răsplată. Mi-a oferit timp.

După un an, am deschis împreună o fundație în memoria tatălui meu. Iar în ziua în care i-am spus lui Nathan că sunt pregătită să-l sărut, el a zâmbit și m-a întrebat, ca întotdeauna:

— Ești sigură?

De data aceasta, nu mi-a mai fost teamă. Pentru prima oară, inima mea nu mai aștepta în întuneric; era ținută cu grijă, la lumină.