Soțul meu m-a atacat pentru o zgârietură minusculă, iar când medicul a intrat, chipul lui a pălit

Când am deschis ochii în salonul de reanimare, primul lucru pe care l-am văzut a fost chipul soțului meu, alb ca varul, deasupra unui buchet uriaș de trandafiri albi.

— Mabel…

Vocea lui Flynn s-a frânt, dar eu încă auzeam în minte ultima lui amenințare.

„Dacă o mai atingi vreodată pe Selina, jur că te omor.”

Apoi venise prima lovitură. Și a doua.

Cu trei zile înainte, la ora șapte și douăzeci seara, eram în casa noastră din cartierul Montclair, desculță, îmbrăcată într-o pijama de mătase crem. Afară ploua mărunt, iar ceasul de porțelan din hol bătea fiecare secundă ca un avertisment.

Selina intrase fără să aștepte să fie poftită. Avea ochii roșii și o zgârietură subțire pe antebraț, atât de superficială încât abia sângera.

— Nu voiam să vin aici, Flynn, a șoptit ea. Dar Mabel m-a urmărit în centru. M-a împins într-un colț și a încercat să mă rănească.

Am simțit cum mi se strânge stomacul.

— Este o minciună. Nu am ieșit din casă toată ziua.

Flynn tăia un măr lângă insula de marmură. Cuțitul lui a rămas suspendat în aer.

— De ce ar inventa asta?

— Pentru că vrea să te întorci la ea, am spus. Pentru că tu încă o crezi de fiecare dată.

Selina și-a dus degetele la gură.

— Te rog, Mabel. Nu vreau să vă certați din cauza mea.

Atunci am înțeles. Nu venise să ceară ajutor. Venise să privească ce urma să facă Flynn.

El a lăsat mărul pe blat.

— Ai pus mâna pe ea?

— Nu.

— Răspunde-mi!

Am făcut un pas înapoi. În spatele meu, pe covorul persan, era o pată de vin veche, în formă de semilună. M-am uitat la ea fără să știu de ce. Poate pentru că instinctul meu îmi spunea că urma să cad.

— Flynn, uită-te la mine. Spun adevărul.

Cuțitul a lovit marginea tocătorului.

Selina a tresărit teatral.

— Nu trebuie să faci nimic, Flynn. Eu plec.

Dar el deja ridicase lama.

Primul atac mi-a furat respirația. Durerea a venit cu o secundă întârziere, fierbinte și imposibilă. M-am prins de marginea mesei, iar un pahar a căzut și s-a spart lângă piciorul meu.

— Ce ai făcut? am reușit să spun.

A doua lovitură m-a aruncat pe covor.

În timp ce sângele se întindea printre firele roșii și aurii, am ridicat ochii spre el. Așteptam să vadă ce făcuse. Așteptam să se prăbușească, să cheme salvarea, să plângă.

Flynn doar a trecut peste mine.

Și-a scos haina și i-a așezat-o Selinei pe umeri.

— Acum ești în siguranță, iubirea mea.

Ea s-a uitat peste umărul lui.

A zâmbit.

În acel moment, am înțeles că nu fusese o izbucnire. Fusese un plan.

Mâna stângă îmi tremura sub trup. Pe încheietură purtam ceasul inteligent primit de la sora mea, cu o curea împletită din fire arămii. Ecranul se aprindea la cea mai mică atingere.

Cu ultimele puteri, l-am atins o dată. Apoi încă o dată.

Înregistrarea vocală a pornit.

Am rămas nemișcată, prefăcându-mă că mor, în timp ce Flynn se apleca lângă Selina și șoptea ceva ce nu trebuia să audă nimeni.

Trei zile mai târziu, când medicul a încercat să-l oprească la ușa salonului, Flynn s-a încruntat.

— Sunt soțul ei. Dați-vă la o parte.

Medicul a strâns dosarul la piept.

— Tocmai de aceea trebuie să vă spun ceva.

A luat o fotografie de pe măsuță și a întors-o spre el. Flynn a privit imaginea, iar buchetul i-a alunecat din mâini.

Eu nu puteam vorbi încă. Dar am văzut cum buzele lui se mișcă fără sunet.

Medicul a tras aer în piept, apoi a întins mâna spre sertarul încuiat de lângă pat, acolo unde poliția lăsase un dosar subțire…

PARTEA 2

Medicul a introdus cheia în sertar, iar Flynn a făcut un pas spre el.

— Ce este acolo? a întrebat soțul meu.

— Ceva ce trebuia să afle mai întâi soția dumneavoastră.

Aveam gâtul uscat, iar fiecare respirație îmi zgâria coastele. Totuși, am ridicat mâna dreaptă și am prins marginea cearșafului.

— Deschideți-l, am șoptit.

Flynn s-a întors spre mine.

— Mabel, ești confuză. Ai pierdut mult sânge.

— Nu sunt confuză.

Medicul a descuiat sertarul și a scos o mapă albastru-închis, cu colțurile îndoite. Deasupra era prinsă o fotografie alb-negru. Nu am văzut-o bine, dar Flynn a văzut-o. Și pentru prima dată de când deschisesem ochii, frica i-a trecut limpede peste față.

— Ce înseamnă asta? a întrebat el.

— Înseamnă că doamna Vance nu a fost adusă aici doar pentru rănile provocate de cuțit, a răspuns medicul. Înseamnă că trebuie să vă îndepărtați de pat.

— Sunt soțul ei!

— Iar ea este pacienta mea.

În încăpere mirosea a dezinfectant și a plastic încălzit. Deasupra mea, aparatul de monitorizare scotea un sunet regulat, subțire. Fiecare bip îmi amintea că supraviețuisem împotriva voinței lui Flynn.

El s-a apropiat de pat.

— Mabel, ascultă-mă. A fost un accident. Selina a venit speriată, iar tu ai atacat-o. Am încercat să te opresc.

Am simțit cum mi se răcește sângele.

— Ai spus că m-ai omorât.

Flynn a încremenit.

Medicul și-a ridicat privirea.

— Ce ați spus?

— Este sedată, a răspuns Flynn repede. Nu știe ce vorbește.

Am închis ochii. Sub bandaj, abdomenul pulsa dureros. În minte mi-a revenit vocea lui, joasă și liniștită, de parcă discuta despre o călătorie.

„Ea a murit. Eu am făcut asta, Selina. Așa cum ai cerut. Acum suntem liberi.”

Nu știam dacă înregistrarea se salvase. Când am atins ceasul, degetele mele erau ude de sânge. Poate apăsasem altceva. Poate bateria se terminase. Poate tot ce auzisem era ultima apărare a unei femei care refuza să dispară.

— Ați găsit dispozitivul? am întrebat.

Medicul a privit către noptieră.

— Ceasul dumneavoastră a fost predat asistentei-șefe. Nu l-am deschis.

Flynn a devenit brusc calm.

— Vreau să vorbesc cu ea singur.

— Nu, am spus.

Cuvântul a ieșit slab, dar a umplut încăperea.

În acel moment, ușa s-a deschis și a intrat o femeie în costum bleumarin, cu părul prins la ceafă și cu o insignă prinsă de geantă.

— Sunt inspectorul Mara Dobre. Nimeni nu pleacă până nu lămurim ce s-a întâmplat în casa dumneavoastră.

Flynn a zâmbit forțat.

— Ați venit prea târziu. Soția mea este instabilă.

— Atunci nu vă va deranja să ascultați aceeași versiune înregistrată de două ori.

El a privit-o fix.

Inspectorul a scos ceasul meu dintr-o pungă transparentă. Cureaua împletită din fire arămii era pătată închis la culoare.

— Dispozitivul a fost găsit sub trupul victimei, a spus ea. Iar în memoria lui există un fișier creat la ora șapte și douăzeci și trei.

Flynn a făcut un pas înapoi.

— Fișierele pot fi schimbate.

— Acesta nu a fost schimbat. Dar înainte să-l ascultăm, am nevoie să vă întreb ceva.

Inspectorul a apăsat pe ecran.

— De ce ați sunat la salvare abia după douăzeci și șapte de minute?

Flynn a deschis gura, însă nu a spus nimic.

Selina, care aștepta pe hol, a intrat fără permisiune.

— Pentru că eram îngrozită, a spus ea. Mabel m-a atacat.

Inspectorul s-a întors spre ea.

— Atunci de ce camerele din centrul orașului arată că dumneavoastră ați plecat de acolo cu trei ore înainte?

Zâmbetul Selinei a dispărut.

Eu am încercat să mă ridic, dar durerea m-a lipit de saltea.

— Ascultați înregistrarea, am șoptit.

Inspectorul a apăsat încă o dată.

Din difuzor s-a auzit mai întâi respirația mea frântă, apoi glasul lui Flynn, limpede, foarte aproape de microfon.

— Dacă ea supraviețuiește, totul se termină.

Selina a scos un sunet scurt.

Flynn s-a repezit spre noptieră, dar inspectorul i-a blocat drumul.

— Nu atingeți nimic.

Apoi, din înregistrare, vocea Selinei a rostit o propoziție care a făcut ca toate aparatele din salon să pară că tac…

PARTEA 3

— După ce moare, casa rămâne a noastră, spusese Selina pe înregistrare. Iar copiii aceia nu vor mai exista ca să ne încurce.

Nimeni nu s-a mișcat.

Apoi monitorul de lângă pat a început să piuie mai repede.

— Opriți înregistrarea, a șoptit Flynn.

— Nu, a spus inspectorul Mara Dobre. Acum o ascultăm până la capăt.

Vocea mea se auzea slab, aproape îngropată în zgomotul aparatului de aer condiționat. Apoi Flynn spusese:

— Medicul a confirmat că este însărcinată?

— Nu știe încă, răspunsese Selina. Dacă află, nu va mai semna niciodată actele.

— Atunci trebuie să pară un accident.

Selina râsese încet.

— Nu mai e nevoie. Ai făcut deja ce trebuia.

În salon, Flynn a început să clatine din cap.

— Asta nu dovedește nimic. Vocea poate fi imitată.

Inspectorul s-a uitat la el fără să clipească.

— Este vocea dumneavoastră. Iar ceasul a înregistrat și sunetul loviturilor.

Selina și-a acoperit gura cu ambele mâini.

— Flynn, spune-le că nu a fost așa.

El s-a întors spre ea.

— Tu mi-ai spus că ea te-a atacat.

— Pentru că trebuia să faci ceva!

— Ai spus că nu era însărcinată.

Cuvintele au căzut între ei ca niște pietre.

Am privit spre medic. El a luat fotografia de pe măsuță și mi-a arătat-o.

Două forme minuscule se vedeau clar în imagine.

— Mabel, sarcina are aproximativ nouă săptămâni, a spus el. Și sunt gemeni.

Am închis ochii, iar lacrimile mi s-au strecurat spre tâmple.

Nu știam că în mine cresc două vieți. Nu știam că, în timp ce Flynn încerca să mă ucidă, copiii mei ascultau aceeași casă, aceeași voce, aceeași furie.

Flynn a făcut un pas spre pat.

— Gemeni?

— Nu te apropia de ea, a spus inspectorul.

— Sunt copiii mei!

— Și aproape i-ai ucis împreună cu mama lor.

Selina a izbucnit:

— El nu voia să-i omoare! Voia doar să scape de Mabel!

Flynn s-a întors brusc.

— Taci!

— De ce să tac? Tu ai spus că, după moartea ei, vei divorța de mine și vei lua casa. Ai spus că firma va plăti tot.

— Nu am spus asta.

Inspectorul a oprit înregistrarea și a ridicat o sprânceană.

— Ba da. De patru ori.

În sfârșit, am înțeles de ce Selina insistase să vină la noi cu o zgârietură. Avea nevoie de o poveste. Flynn avea nevoie de un motiv. Iar eu trebuia să par geloasă, instabilă și violentă, astfel încât nimeni să nu pună întrebări când el îmi lua viața.

— Cum ați știut că înregistrarea există? am întrebat.

Mara a pus ceasul într-un suport și a răspuns:

— Am verificat imediat fișierele. Mai există o înregistrare, creată cu șase minute înainte de prima.

Flynn a devenit livid.

— Nu.

Inspectorul a apăsat pe ecran.

S-a auzit vocea Selinei, mai limpede decât înainte.

— Dacă Mabel nu moare, trebuie să ne asigurăm că ea nu ajunge să vorbească.

A urmat vocea unui bărbat pe care nu-l recunoșteam.

— Spitalul nu este o problemă. Cunosc pe cineva la schimbul de noapte.

Medicul a ridicat capul.

— La ce spital?

Înregistrarea a continuat.

— La clinica Sfântul Andrei, spusese Selina. O mutăm acolo după operație și terminăm ce a început Flynn.

Mara a primit un apel. A ascultat câteva secunde, apoi și-a schimbat expresia.

— Avem o problemă, a spus ea.

— Ce problemă? am întrebat.

Inspectorul s-a uitat la mine, apoi la Flynn.

— Un bărbat a încercat să intre în secție folosind o legitimație falsă. Și a lăsat un mesaj pentru dumneavoastră.

Mi s-a făcut frig, deși în salon era cald.

— Ce mesaj?

Mara a desfăcut pumnul. În palmă avea o bucățică ruptă din cureaua împletită a ceasului meu, deși ceasul se afla lângă ea.

Pe spatele bucății era scris cu cerneală neagră: „Dacă vorbești, gemenii nu vor ajunge niciodată acasă.”

În clipa aceea, telefonul lui Flynn a sunat.

Pe ecran apărea numărul casei noastre…