PARTEA 4 — Am intrat la nunta fostului meu cu tripletul febril în brațe, iar când băieții l-au strigat „Tată”, mireasa a scăpat buchetul

PARTEA 4

…dar nu semnătura mea.

Am apăsat difuzorul.

— Repetați, vă rog, am spus.

Vocea consilierei bancare tremura.

— Transferul a fost inițiat printr-o procură electronică. Documentul poartă numele dumneavoastră, dar autentificarea a fost făcută de pe un dispozitiv înregistrat la fundația Russo.

Dominic s-a întors spre Victor.

— Ai încercat să-i iei și banii.

— Banii aceia erau ai familiei mele, a răspuns Victor.

— Ai spus că i i-ai dat ca să dispară.

— I-am dat ca să cumpăr liniștea.

— Și ai încercat să-i golești contul când liniștea nu ți-a mai fost de ajuns.

Victor a ridicat bărbia, dar mâna îi tremura pe baston.

— Dacă banii rămân ai ei, compania se prăbușește.

Celeste a privit spre Dominic.

— Nu compania se prăbușește. Planul lui se prăbușește.

Ușa salonului s-a deschis și o femeie în vârstă, cu părul prins într-un coc alb, a intrat sprijinindu-se de brațul unei asistente. Am recunoscut-o imediat din fotografiile vechi de la casa Russo.

Elena Russo, mama lui Dominic.

Victor s-a întors spre ea.

— Ce faci aici?

— Fac ceea ce ar fi trebuit să fac în urmă cu trei ani.

Dominic a făcut un pas spre ea.

— Mamă, știai?

Elena a privit către Samuel, aflat dincolo de geamul salonului. Băiatul dormea conectat la perfuzii, cu medalionul de aramă așezat pe pătură.

— Știam că ai gena, a spus ea. Nu știam că Victor va ascunde tratamentul copiilor.

— Dar ai semnat raportul genetic, am spus.

— Am semnat consimțământul pentru analiza familiei. Victor mi-a spus că era pentru tine, Maya. Mi-a spus că vrea să se asigure că sarcina este în siguranță.

Victor a scuturat capul.

— Elena, nu transforma asta într-o scenă.

— Ai transformat viața fiului nostru într-o scenă în urmă cu trei ani.

Ea a scos din geantă o foaie împăturită de mai multe ori.

— Am găsit-o în seiful tău după ce am auzit ce s-a întâmplat la nuntă. Este nota pe care ai scris-o înainte să-i oferi banii Mayei.

Dominic a luat hârtia.

A citit-o în tăcere. Era un plan în patru pași: cumpărarea tăcerii mele, interceptarea scrisorilor, controlul analizelor și căsătoria lui cu Celeste pentru preluarea laboratorului.

Celeste a respirat greu.

— M-ai folosit și pe mine.

— Tatăl tău avea nevoie de contractul nostru, a spus Victor. Tu trebuia doar să zâmbești lângă Dominic.

Celeste și-a șters obrazul cu degetul, păstrându-și spatele drept.

— Contractul nu mai există. L-am anulat în dimineața nunții.

Victor s-a întors brusc.

— Ce ai făcut?

— Am transferat drepturile laboratorului către o fundație independentă. Nu mai poți controla rezultatele și nu mai poți opri tratamentul lui Samuel.

Pentru prima dată, furia lui Victor s-a transformat în panică.

— Nu ai autoritatea.

— O am. Tatăl meu mi-a lăsat-o înainte să moară.

Dominic a privit-o cu neîncredere.

— De ce nu mi-ai spus înainte de nuntă?

— Pentru că voiam să văd dacă îți vei apăra familia sau vei semna orice îți pune tatăl tău în față.

Ea s-a uitat spre mine.

— Îmi pare rău că testul a fost făcut pe spatele copiilor tăi.

Nu am răspuns imediat. Îmi doream să o urăsc, dar adevărul era mai complicat. Celeste fusese complice prin tăcere, însă îmi adusese scrisorile și registrul când putea să le ardă.

— Ajută-mă să salvez copilul, am spus.

— Asta voi face.

În salon, aparatul a început să bipăie diferit. Medicul a intrat în fugă.

— Avem nevoie de un donator compatibil pentru procedura de urgență. Testele preliminare arată că dumneavoastră, domnule Russo, sunteți compatibil parțial. Dar există un donator cu compatibilitate mai bună.

Dominic a întors capul.

— Cine?

Medicul a privit spre Elena.

— Mama dumneavoastră.

Elena s-a așezat imediat pe scaunul de recoltare.

Victor a făcut un pas spre ea.

— Nu îți voi permite.

Ea și-a ridicat mâneca bluzei.

— Nu îți cer voie.

Apoi s-a uitat la Dominic.

— Fiul tău nu va plăti pentru frica tatălui tău.

Procedura a început înainte ca cineva să mai poată protesta. Dominic a rămas lângă mine, cu palmele lipite de genunchi.

— Nu știu cum să repar asta, a spus el.

— Nu poți repara trei ani într-o noapte.

— Știu.

— Știi și că nu mă întorc într-o căsnicie construită pe minciuni?

A înghițit greu.

— Da.

Răspunsul lui m-a surprins mai mult decât orice promisiune.

— Dar vreau să fiu tatăl lor, dacă mă lași.

— Nu pe baza numelui Russo.

— Pe baza faptului că voi veni la fiecare analiză, la fiecare febră și la fiecare noapte în care unul dintre ei nu poate dormi.

Am privit prin geam. Lucas și Noah stăteau pe două scaune, ținându-se de mâini. Samuel dormea între aparate, iar medalionul lui de aramă se ridica ușor odată cu respirația.

— Începe cu mâine dimineață, am spus. Nu cu vorbe. Cu programarea medicală și cu transferul banilor în contul copiilor.

Dominic a dat din cap.

— Și banii tăi?

— Rămân ai mei. Nu îi voi folosi ca să te pedepsesc și nu îi voi returna ca să-ți fac pe plac.

— Ai dreptul la ei.

— Știu.

Victor a fost scos din salon de administratorii fundației și de directorul companiei. Nu a fost nevoie să strige nimeni. Pierduse accesul la conturi, la laborator și la fiul pe care încercase să-l țină captiv prin vină.

Înainte să plece, s-a oprit lângă mine.

— Crezi că Dominic va rămâne lângă tine fără bani?

M-am uitat spre el.

— Nu mai este alegerea ta.

Victor a privit către Samuel, apoi către medalionul de aramă.

— Băiatul acela poartă un simbol al familiei mele.

— Nu. Poartă numele pe care i l-am dat eu.

— Ce nume?

Am atins medalionul prin geamul salonului.

— Farul. Pentru că, atunci când am rămas singură, el m-a făcut să găsesc drumul până aici.

Victor nu a mai spus nimic. A plecat cu bastonul apăsând în podea, iar fiecare lovitură suna mai slabă decât precedenta.

Dimineața, Samuel a ieșit din criză. Medicii au început tratamentul, iar Elena a rămas la spital până când asistenta i-a spus că trebuie să se odihnească. Lucas și Noah au acceptat să-l lase pe Dominic să le citească o carte, dar l-au corectat de trei ori când a pronunțat greșit numele personajului.

El a zâmbit obosit.

— Tatăl vostru are multe de învățat.

— Atunci vino și mâine, a spus Noah.

Dominic s-a uitat la mine înainte să răspundă.

— Vin.

Nu i-am promis că voi uita. Nu i-am promis că vom fi din nou soț și soție.

I-am oferit ceva mai greu: ocazia de a rămâne prezent fără să se ascundă în spatele averii sau al numelui.

La prânz, asistenta mi-a adus medalionul lui Samuel. Lanțul se rupsese în timpul procedurii. Pe spatele discului de aramă, sub zgârieturi, am observat o inscripție pe care nu o mai văzusem niciodată.

„Pentru copilul care va spune adevărul.”

Am întors medalionul spre Dominic.

El l-a citit, apoi s-a uitat către cei trei băieți.

— Cine a scris asta?

— Tu, a spus Elena de pe scaunul ei. În ziua în care ai aflat că vei deveni tată.

Dominic și-a acoperit fața cu palmele.

Eu am ținut medalionul între noi, iar din salon s-a auzit vocea răgușită a lui Samuel:

— Mamă, tati… povestea cu farul.

Dominic s-a ridicat primul, iar eu am mers lângă el.

În palmele mici ale lui Samuel, medalionul de aramă a prins lumina de la aparatele medicale și a strălucit ca un far adevărat.