PARTEA 4

În buzunarul lui se afla într-adevăr documentul.

Daria mi-a spus asta în aceeași seară, la ora zece, când a urcat scările cu avocatul ei, Andrei Pavel.

Iuri stătea pe palier, lângă fereastra îngustă. Ținea în mână o mapă neagră, iar pe frunte îi străluceau picături de transpirație.

— Nu aveți voie să intrați peste mine, a spus el.

— Este casa mamei mele, a răspuns Daria.

— Casa mea.

Andrei a întins o hârtie.

— Domnule Ionescu, tocmai am depus cererea de suspendare a transferului. Orice încercare de vânzare de acum înainte va fi blocată.

Iuri a privit hârtia, apoi spre mine.

— Ai făcut asta?

— Nu eu. Tu ai făcut-o când ai falsificat semnătura.

— Nu am falsificat nimic.

— Atunci nu te temi de verificare.

A strâns mapa la piept.

— Mila, ascultă-mă. Tot ce am făcut a fost pentru că nu mai erai lucidă.

Daria a râs amar.

— Ai spus asta și în înregistrare.

Fața lui s-a golit de culoare.

Andrei a pornit înregistrarea de pe telefon. Vocea lui Iuri a umplut palierul.

„Fă-o să pară nebună. Pastilele își fac efectul.”

Iuri a întins mâna spre telefon.

— Opriți asta!

— Ai spus-o tu, tată, a spus Daria. Tu.

Era prima dată când îl vedeam auzindu-și propriile cuvinte din afară. Nu mai avea unde să se ascundă în spatele tonului calm, al costumului bine călcat sau al celor nouăsprezece ani de căsnicie.

Înregistrarea a continuat.

„Copilul nu e al meu.”

Iuri s-a sprijinit de perete.

— Violeta m-a mințit.

— Ai mințit și tu, am spus.

— Te iubesc, Mila.

— Nu folosi cuvântul acesta ca să ștergi ce ai făcut.

În clipa aceea, dinspre scări s-au auzit pași grăbiți. Violeta urca, cu un palton deschis și cu fața schimonosită de furie.

— Iuri, de ce nu răspunzi la telefon?

Apoi m-a văzut pe mine, pe Daria și pe avocat.

— Ce se întâmplă aici?

CITEȘTE ȘI: Am adormit în camera interzisă a șefului meu, iar când ușa s-a deschis, omul din prag a încetat să zâmbească

Daria a apăsat din nou pe redare.

Violeta a ascultat câteva secunde. Obrajii i s-au stins.

— Ai înregistrat conversația? a întrebat ea.

— Tu ai lăsat telefonul pornit, a răspuns Elena prin mesajul transmis de Andrei.

— Iuri, spune-le că nu e adevărat!

El a deschis gura, dar nu a ieșit niciun sunet.

— Spune-le! a țipat Violeta.

— Nu știu ce vrei de la mine, a murmurat el.

— Ai promis că-mi dai bani și că divorțezi!

— Pleacă.

— Ai spus că apartamentul va fi al nostru!

— Pleacă!

Când adevărul a ieșit din ea, totul s-a prăbușit foarte repede. Violeta a coborât scările plângând și lovind cu palma balustrada. Iuri a rămas în fața ușii mele, cu mapa neagră în mână.

Andrei i-a cerut documentul.

— Nu vi-l dau.

— Atunci îl vom ridica prin procedură legală.

— Nu puteți face asta.

— Ba da.

La miezul nopții, Iuri a plecat cu un echipaj chemat de vecina de la etajul doi. Nu a fost încătușat. Nu am simțit niciun triumf. Doar o oboseală veche, adunată în oase.

A doua zi, conturile comune au fost blocate, iar banca a confirmat că Iuri transferase în tăcere economiile noastre într-un cont pe care îl deschisese singur. Societatea unde lucra a început propria verificare. Banii fuseseră luați în tranșe mici, ani la rând.

Avocatul lui a venit joi dimineață.

— Soțul dumneavoastră dorește să discute amiabil.

— Nu mai avem ce discuta.

— Vrea să păstreze mașina și să primească jumătate din apartament.

— Apartamentul rămâne al meu și al fiicei mele. Mașina poate să o ia. Nu mai vreau nimic care să poarte amprenta lui.

Avocatul a închis mapa.

— Ați putea pierde timp și bani într-un proces.

— Am pierdut nouăsprezece ani. Timpul nu mai este argumentul lui.

În săptămânile care au urmat, am fost la clinică pentru analize. Elena mi-a spus că substanța din ceai îmi provoca amețeli și tulburări de memorie. Nu eram nebună. Eram otrăvită încet de omul în care avusesem încredere.

CITEȘTE ȘI: PARTEA 4 — Mi-am adus un însoțitor plătit la petrecerea fostului meu soț, iar când a cerut microfonul, zâmbetul lui Ryan a dispărut

Când am intrat în dormitor, am găsit pe noptieră fotografia noastră de la nuntă. Iuri zâmbea în ea, tânăr și sigur pe el. Eu țineam buchetul aproape de piept.

Am pus fotografia într-un sertar.

Camera lui a rămas goală.

Doar urma dreptunghiulară de pe perete arăta unde fusese tabloul nostru.

La trei luni după aceea, divorțul s-a încheiat. Instanța a recunoscut falsificarea documentelor, iar ancheta privind banii transferați a continuat. Iuri a pierdut postul, casa și dreptul de a se apropia de mine până la finalizarea dosarului.

Nu m-am bucurat.

Am început să dorm fără să-mi verific pulsul la fiecare trezire.

Am schimbat încuietoarea.

Am aruncat cănile în care îmi pusese pastilele.

Daria a venit să stea cu mine două săptămâni. În fiecare dimineață îmi făcea cafea și deschidea larg ferestrele.

— Mamă, mă întreba ea, ce vrei să faci acum?

La început nu știam.

Apoi am găsit într-un sertar vechile mele planuri de lecții. Înainte să mă căsătoresc, lucrasem ca metodistă și îmi plăcea să organizez ateliere pentru copii. Am închiriat o sală mică lângă parc și am început să predau din nou.

În prima zi, un băiețel a desenat o casă cu ferestre galbene.

— Cine locuiește acolo? l-am întrebat.

— O femeie care nu mai trebuie să plece nicăieri, a spus el.

Am zâmbit atât de tare, încât m-a durut fața.

Au trecut șase luni.

Într-o dimineață de noiembrie, primul îngheț a albit balustrada balconului. Daria a venit cu pâine caldă, iar eu am așezat pe masă două cești noi, cumpărate din piață.

— Arăți altfel, mi-a spus ea.

— Cum?

— Ca tine.

Am râs.

În acea seară, Iuri mi-a trimis un ultim mesaj.

„Mila, am greșit. Violeta a dispărut, copilul nu este al meu, iar eu am rămas singur. Lasă-mă să mă întorc. Putem repara totul.”

Am citit mesajul o singură dată.

Daria m-a privit fără să întrebe.

— Nu îi răspunde, mamă.

CITEȘTE ȘI: Socru mi-a oferit o avere ca să dispar însărcinată, iar când am apărut la nunta fiului său, el a scăpat paharul

— Îi voi răspunde.

Am scris încet: „Nu mai există un loc în care să te întorci. Îți doresc să înveți să trăiești cu alegerile tale.”