PARTEA 4 — M-au concediat cu douăsprezece zile înaintea semnării, iar când am menționat contractul japonez, Mauricio a încetat să zâmbească

PARTEA 4

Hiroshi a întors al doilea document spre noi.

În partea de jos se afla o semnătură electronică. Nu era a lui Mauricio.

Era a lui Rafael Ibarra.

Mauricio a privit pagina, apoi pe directorul general.

—Ai făcut asta?

Rafael și-a desprins încet ochelarii. Rama subțire i-a lăsat două urme roșii pe nas.

—Era o măsură de protecție financiară.

—Ai cerut băncii să retragă avansul înainte de semnare? —a întrebat Kenji.

—Banii urmau să fie folosiți pentru plata furnizorilor. Contractul era sigur.

—Nu era sigur —am spus. —Mai ales după concedierea mea.

Rafael s-a întors spre mine.

—Tu ai știut că există riscul și ai tăcut.

—Am plecat cu mâinile goale. Am predat tot ce aveam. Voi ați ales să nu citiți.

Aiko a așezat pe masă încă o foaie. Era răspunsul băncii, tipărit cu câteva minute înainte.

—Cererea de retragere a fost respinsă —a spus ea. —Banca a observat că autorizația nu este valabilă după modificarea persoanei responsabile de contract.

Mauricio și-a ridicat privirea.

—Ce înseamnă asta?

—Înseamnă că banii nu au plecat —am răspuns. —Dar tentativa a fost înregistrată.

Rafael a apucat marginea mesei.

—Dacă nu retrăgeam avansul, furnizorii ne-ar fi blocat liniile de producție. Aveam datorii scadente.

Hoshino a rămas calm.

—Datoriile dumneavoastră nu ne dau dreptul să ne folosiți banii fără acord.

Pentru câteva secunde, nimeni nu s-a mișcat. Din hol se auzea un cărucior trecând peste gresie.

Atunci am înțeles ce se ascundea în spatele concedierii mele. Mauricio nu voia doar postul meu. Voia să preia semnarea înainte ca cineva să observe că Altura se sprijinea pe avansul Hoshino pentru a-și acoperi o gaură de numerar.

Iar Rafael îl protejase.

—De ce m-ai concediat cu douăsprezece zile înainte? —l-am întrebat pe Mauricio.

El a râs fără veselie.

—Pentru că urma să fii în camera aceea. Ai fi pus întrebări. Ai fi cerut aprobări. Ai fi oprit transferul.

—Deci știai despre clauză.

—Știam că există ceva. Nu știam că poate suspenda tot contractul.

—Ai semnat nota.

—Nu am citit-o.

Hiroshi s-a ridicat greu de pe scaun. Kenji a vrut să-l ajute, dar tatăl lui a făcut un semn scurt din mână.

—Când Elena a venit prima dată la Kyoto, nu avea funcție de conducere. Avea un caiet cu copertă portocalie și o listă de douăzeci și trei de întrebări. Nu ne-a cerut să cumpărăm nimic. A vrut să afle de ce parteneriatul ne speria.

M-am uitat la mâinile lui. Își amintea până și caietul pe care îl pierdusem într-un tren.

—Mi-ați spus că Altura trebuie să învețe să asculte —am murmurat.

—Exact. De aceea nu am semnat doar cu Altura. Am semnat cu oamenii care au construit încrederea.

Mauricio a lovit masa cu palma.

—Nu puteți anula contractul pentru că o angajată a fost concediată!

—Nu l-am anulat —a răspuns Hoshino. —L-am suspendat ca să vă ofer ocazia de a spune adevărul.

Rafael a făcut un pas către mine.

—Elena, putem rezolva asta fără scandal. Te numim din nou directoare. Primești un bonus. Semnezi că ai fost consultată și mergem mai departe.

—Nu vreau postul înapoi.

Mauricio a clipit.

—Atunci ce vrei?

M-am gândit la biroul meu gol, la cutia cu figurina din Kyoto și la toate serile în care am explicat că o relație nu poate fi măsurată doar în tabele.

—Vreau ca Hoshino să decidă dacă mai are încredere în Altura. Nu voi vorbi în locul lor.

Hiroshi a încuviințat.

—Asta este prima propunere onestă pe care am auzit-o astăzi.

Aiko a scos un stilou negru și a întins spre mine un formular.

—Este o cerere de consultanță independentă. Hoshino dorește ca dumneavoastră să participați la verificarea tuturor obligațiilor înainte de orice semnătură nouă.

Am privit foaia.

—Dacă accept, nu voi reprezenta Altura.

—Nu —a spus Hoshino. —Veți reprezenta doar acuratețea procesului.

Mauricio a izbucnit:

—Nu puteți pune o fostă angajată între două companii!

Kenji s-a întors spre el.

—Nu ea s-a pus între noi. Tu ai scos-o din companie și ai lăsat locul gol.

Acea frază l-a lovit mai tare decât orice acuzație.

Dimineața următoare, Altura a convocat o ședință de urgență la Monterrey. Nu au existat camere de televiziune și nici un spectacol public. Au venit membrii consiliului, reprezentanții băncii și cei ai Hoshino. Eu am participat prin videoconferință dintr-o încăpere simplă a hotelului, cu microfonul așezat lângă o farfurie cu mandarine.

Rafael a început prin a vorbi despre „neînțelegeri procedurale”.

Apoi banca a prezentat cererea de retragere a avansului.

Directorii Alturei au aflat atunci că datoria nu era o zvonistică problemă de lichiditate, ci o gaură de aproape patru sute de milioane de pesos creată de două proiecte eșuate. Rafael o ascunsese în rapoarte, împărțind pierderile între filiale.

Mauricio știa doar jumătate. Voia contractul Hoshino ca să obțină postul în consiliu și să-și salveze propriul departament.

—De ce nu ați raportat situația? —a întrebat unul dintre membrii consiliului.

Rafael a apăsat degetele pe masă.

—Pentru că aveam nevoie de timp.

—Ați folosit o semnătură electronică pentru bani care nu vă aparțineau —am spus.

El m-a privit prin ecran.

—Tu nu înțelegi presiunea asupra unei companii de această dimensiune.

—O înțeleg. Ce nu accept este să o numiți strategie când puneți trei mii de angajați în fața unui risc pe care l-ați ascuns.

În acea după-amiază, consiliul a retras imediat atribuțiile lui Rafael și i-a cerut lui Mauricio să renunțe la orice rol în negocierea cu Hoshino. Nu a fost nevoie de arestări sau de un spectacol cu uși trântite. Și-au pierdut exact lucrurile pentru care porniseră totul: controlul, bonusul și locul la masa unde se lua decizia.

Hoshino nu a rupt definitiv acordul.

A cerut însă trei condiții: audit independent, anularea ordinului de retragere și un nou calendar de semnare, în care Altura să nu poată schimba persoana de legătură fără aprobarea ambelor părți.

A patra condiție m-a surprins.

—Elena va putea refuza orice rol operațional —a spus Hoshino. —Dar numele ei va rămâne în document ca martor al negocierilor inițiale.

—Nu vreau să fiu folosită ca decor —am răspuns.

—Nu decor. Martor.

Am acceptat doar după ce contractul de consultanță a fost semnat separat, direct cu Hoshino, și după ce o parte din onorariul meu a fost destinată unui program de burse pentru tinerele inginere din Monterrey și Kyoto.

În seara aceea, Mauricio m-a așteptat în curtea hotelului. Ținea în mână stiloul meu cu mânerul crăpat. Îl luase din cutia rămasă în birou.

—L-ai uitat.

Am întins mâna și l-am recuperat.

—Nu. L-am lăsat.

El a coborât privirea.

—Am crezut că, dacă ieși din companie, tot ce ai construit dispare.

—A dispărut doar iluzia că tu ai construit.

A inspirat adânc. Pentru prima dată nu părea furios, ci obosit.

—Rafael mi-a spus că fără contractul acesta departamentul meu se închide.

—Și ai decis să mă închizi pe mine înainte.

—Da.

Nu a cerut iertare. Poate pentru că știa că acel cuvânt ar fi fost prea mic.

—Ce se va întâmpla cu tine? —am întrebat.

—Consiliul mi-a suspendat promovarea. Trebuie să răspund pentru ordinul semnat și pentru minciunile spuse echipei.

—Atunci răspunde.

A privit stiloul din mâna mea.

—Îți amintești prima cină cu Hoshino?

—Îmi amintesc că ai spus că toate regulile lui erau ridicole.

—Acum știu că nu erau.

—Nu le-ai înțeles. Asta este altceva.

Am plecat înainte ca el să transforme regretul într-o nouă negociere.

Trei zile mai târziu, am intrat în sala de semnare. Pe masă nu se aflau căști cu sigla Alturei. În locul lor, compania așezase o pereche de dispozitive acustice produse de Hoshino, adaptate special pentru urechea președintelui.

Hiroshi le-a atins și a zâmbit.

—Ați învățat ceva —a spus.

Rafael nu era acolo. Mauricio nici atât.

Eu stăteam la marginea mesei, cu stiloul crăpat între degete și cu noul document în față. Nu mai eram angajata care trebuia să salveze un contract. Eram persoana care putea spune nu înainte ca alții să transforme încrederea în cifre.

Hoshino a semnat primul.

Apoi a împins documentul spre mine, nu spre directorul interimar al Alturei.

—Doamna Márquez, verificați pagina douăzeci și șapte.

Am citit clauza. De data aceasta, lângă ea exista o notă nouă: „Nicio relație nu poate fi înlocuită printr-un ordin intern.”

Am ridicat stiloul.

Kenji s-a aplecat spre mine.

—Acum îl puteți folosi.

Am privit cerneala coborând pe hârtie, exact peste linia unde Altura recunoștea încălcarea vechiului acord și își asuma repararea ei.

În spatele geamului, muncitorii instalau prima linie de producție comună. Un panou metalic a fost ridicat, iar dedesubt se vedeau două nume: Hoshino și Altura.

Hiroshi și-a potrivit dispozitivul acustic și a întrebat:

—Elena, cina privată rămâne în program?

Am închis stiloul cu degetul mare.

—Da, domnule Hoshino. Dar de data aceasta alegem împreună locurile.

El a râs, iar pe pagina douăzeci și șapte cerneala încă nu se uscase.