PARTEA 4 — Fostul meu soț și-a prezentat fiul în fața mea, dar când avocatul a intrat în spital, zâmbetul lui a dispărut

 

PARTEA 4

— Mai există un copil, continuă Douglas.

Cuvintele lui au rămas între noi, suspendate în mirosul de cafea arsă și dezinfectant.

Brandon își lăsă telefonul în jos.

— Nu.

— Ai auzit, am spus.

— Nu există niciun alt copil.

Mira își strânse dosarul la piept.

— Există o a doua procedură. A fost făcută la șase luni după transferul lui Elias.

Lauren începu să clatine din cap.

— Brandon mi-a spus că al doilea embrion fusese distrus.

— A fost transferat unei alte femei, răspunse Douglas. Fără consimțământul lui Gwen și fără documente legale complete.

În acel moment, ușile de sticlă ale spitalului se deschiseră. Doi detectivi intrară, urmați de directorul clinicii, doctorul Harold Crane. Avea părul ud, cravata desfăcută și o expresie de om care înțelesese prea târziu că minciunile nu dispar doar pentru că sunt ascunse în arhive.

— Domnule Foster, spuse unul dintre detectivi, trebuie să veniți cu noi pentru declarații.

— Nu am făcut nimic.

— Atunci nu aveți de ce să vă temeți.

— Avocatul meu nu este aici.

Douglas îl privi rece.

— Eu am fost avocatul tău în timpul divorțului. Acum o reprezint pe Gwen.

Brandon clipi.

— Tu ai știut?

— Am bănuit când am văzut actele medicale. Am cerut verificări independente.

— Ai lucrat împotriva mea?

— Am lucrat pentru adevăr.

Brandon își întoarse privirea spre mine. În ochii lui nu mai era aroganță, ci frică.

— Gwen, putem rezolva asta.

— Nu ai vrut să rezolvi nimic când mi-ai spus că nu voi fi niciodată mamă.

— Eram furios.

— Nu. Erai calculat.

Unul dintre detectivi îi ceru telefonul. Brandon îl strânse în palmă.

— Nu fără mandat.

— Mandatul este deja emis.

Fața lui deveni lividă.

Înainte să fie dus, Brandon îl privi pe Elias. Copilul întinsese din nou mâna spre girafa galbenă. Lauren îl ținea strâns, plângând în tăcere.

— Spune-le că sunt tatăl lui, murmură Brandon.

Lauren nu răspunse.

— Lauren!

Ea își ridică ochii.

— Ești tatăl lui biologic. Dar nu mai știu cine ești.

Detectivii îl escortară spre ieșire. Nu m-am bucurat. Nu am simțit victorie. Am simțit doar o oboseală veche, ca și cum purtasem ani întregi un bagaj pe care abia atunci îl lăsam jos.

La prânz, Douglas m-a dus într-o sală mică de conferințe. Pe masă se aflau înregistrările de la clinică și documentele despre al doilea transfer.

În filmare, Brandon apărea intrând în arhivă la ora două și paisprezece minute noaptea. Doctorul Crane îi deschidea ușa. Se vedea cum Brandon scoate dosarul meu și îl pune pe masă.

Apoi îl auzeam.

— Gwen nu trebuie să afle niciodată. Dacă află, îmi ia tot.

Mi-am auzit propria respirație înregistrată de microfonul camerei. Era imposibil să privești un om pe care l-ai iubit și să-l auzi vorbind despre viața ta ca despre un lucru de care trebuia să se apere.

Pe al doilea document apărea numele unei femei din Wisconsin, Claire Morgan. Ea primise al doilea embrion și născuse o fetiță cu opt luni înainte.

— Am contactat-o, spuse Douglas. Știe adevărul. Vrea să te întâlnească.

— Fetița știe?

— Are patru ani. Nu încă.

Am închis ochii.

În aceeași seară, procurorul a confirmat că exista un dosar penal pentru fals, fraudă medicală și transfer ilegal de material genetic. Directorul clinicii acceptase să coopereze. Lauren primise protecție ca martoră, dar urma să răspundă pentru falsurile pe care le semnase.

Totuși, mai rămânea ceva.

Dacă Brandon folosise embrionii pentru a-și construi familia, de ce îmi spusese că nu mai erau viabili?

Douglas îmi răspunse abia când am ajuns în parcarea spitalului.

— Pentru că, în actele originale, era trecut și un al treilea transfer.

— Al treilea?

El deschise ultimul document.

— Și cineva a plătit pentru el acum trei luni.

Am privit numele de pe foaie. Nu era al lui Brandon. Nu era al lui Crane.

Era al unei femei pe care nu o întâlnisem niciodată.

Iar sub nume se afla adresa mea veche, casa din care Brandon mă alungase după divorț…