PARTEA 4 — Fostul meu soț m-a umilit în cabinet când mi-a văzut burta, dar zâmbetul lui a dispărut brusc

PARTEA 4

Miezul nopții era peste mai puțin de două ore.

Ji Yushan a vrut să mă oprească.

—Nu mergi nicăieri fără protecție.

—Dacă au intrat în apartamentul meu, nu mai sunt în siguranță nici aici.

—Este o capcană.

—Știu.

Mi-am desprins de la gât broșa mică de ceramică în formă de rândunică. Mama mi-o prinsese pe halatul de medic când absolvisem facultatea și îmi spusese că pasărea aceea trebuia să-mi amintească mereu că pot pleca din orice loc în care nu mai sunt iubită.

Am strâns broșa în palmă.

—Dar nu voi merge singură, am continuat.

Avocata a sunat imediat poliția. Doctora Ju a trimis toate înregistrările către un procuror. Ji Yushan a contactat oamenii care administrau moștenirea bunicului său.

În mai puțin de douăzeci de minute, telefonul lui Lu Qiming a început să sune.

—Nu răspunde, i-a spus avocata.

—Trebuie să știu ce fac ei.

—Nu mai conduceți nimic. Din acest moment, orice apel poate deveni probă.

Qiming a privit-o de parcă tocmai îl lovise.

Lu Jingchen și-a luat telefonul.

—Lin Wei, unde ești?

La celălalt capăt s-a auzit plânsul ei.

—Nu știu ce să fac. Tatăl tău mi-a spus că mă va proteja.

—Unde ești?

—La depozit.

Jingchen a închis ochii.

—Ea este acolo.

—Și tu nu mergi, a spus avocata.

—Este femeia pe care am iubit-o.

—Nu mai este problema noastră să o salvăm de consecințele propriilor alegeri.

În cele din urmă, poliția ne-a dus la depozit, iar Ji Yushan a insistat să vină cu mine. Clădirea se afla la marginea orașului, între un atelier închis și o linie de cale ferată. La douăsprezece fără cinci, luminile din interior s-au aprins.

Lin Wei ne aștepta lângă o masă metalică. Nu mai purta paltonul roz. Proteza abdominală se afla pe podea, strivită lângă o cutie cu medicamente.

—Unde este Qiming? a întrebat Ji Yushan.

—A plecat.

—Te-a lăsat aici.

Lin Wei a râs, dar râsul i s-a transformat în suspin.

—Mi-a promis că mă va face doamna Lu. Mi-a promis că, dacă îl conving pe Jingchen că sunt însărcinată, voi primi acțiunile.

Jingchen se afla în spatele polițiștilor. Când a auzit-o, s-a oprit.

—Spune-o din nou.

Lin Wei s-a întors.

—Nu voiam să fiu săracă. Nu voiam să mă întorc la familia mea.

—Ai spus că mă iubești.

—Te iubeam mai mult decât orice. Dar voiam și viața pe care o aveai.

Un polițist a ridicat cutia de pe podea.

Înăuntru se aflau medicamentele și copiile analizelor falsificate.

Lin Wei a început să plângă.

—Nu eu am hotărât să-i fac rău copilului. Qiming mi-a spus doar să-i sperii. A zis că, dacă Shen Shi pierde sarcina, nimeni nu va putea dovedi că Yushan este moștenitorul.

Ji Yushan și-a strâns maxilarul.

—Unde sunt documentele originale?

—În biroul lui Qiming. În seiful din spatele tabloului cu calul.

În acea noapte, poliția l-a găsit pe Lu Qiming în casa familiei. Încerca să ardă registre, fotografii și un testament vechi. A fost arestat împreună cu verișoara lui Lin Wei, care recunoscuse înlocuirea probelor.

Lin Wei a fost dusă separat pentru declarații.

Lu Jingchen a rămas în curtea depozitului, sub lumina galbenă a unui bec. Se uita la telefonul lui.

—Ce ai? am întrebat.

—Un mesaj vocal de la mine.

—De la tine?

—L-am înregistrat în ziua în care te-am insultat în cabinet. Avocata l-a recuperat din sistemul spitalului.

A apăsat butonul.

Vocea lui s-a auzit limpede, crudă, aproape veselă:

—Dacă ești însărcinată, spune-mi al cui este bastardul. Nu mă minți, Shen Shi. N-ai fost niciodată în stare să-mi oferi o familie.

Jingchen a ascultat până la capăt.

Apoi și-a dus mâna la gură.

—Eu am spus asta?

—Da.

—Am fost atât de rău?

—Ai fost exact omul pe care l-ai ales să fii.

Nu m-am bucurat să-l văd distrus. Dar nici nu l-am mai salvat de adevăr.

A doua zi, la șapte dimineața, m-am întors în cabinetul meu. Pe birou se afla broșa de ceramică în formă de rândunică. Îmi căzuse din buzunar în timpul nopții și o găsise o asistentă.

Am luat-o în mână.

Avea o aripă crăpată.

Pentru prima dată, nu am încercat să o repar imediat.

În următoarele săptămâni, rezultatul genetic oficial a confirmat că Ji Yushan era tatăl copilului meu. A confirmat și că Lin Wei nu fusese însărcinată. Tribunalul a recunoscut drepturile lui Yushan asupra moștenirii, iar familia Lu a pierdut compania, nu din răzbunare, ci pentru că toate transferurile fuseseră făcute prin fraudă.

Jingchen nu a fost condamnat pentru ceea ce făcuseră ceilalți, dar a trebuit să răspundă pentru declarațiile false și pentru complicitatea lui în ascunderea probelor. A pierdut funcția, casa și respectul oamenilor care îl crezuseră invincibil.

Eu am refuzat să merg la fiecare audiere.

Nu mai voiam să-mi petrec viața în încăperi în care alții îmi hotărau valoarea.

Patru luni mai târziu, m-am mutat într-un apartament mic, aproape de un spital nou. Avea ferestre spre un parc și un balcon îngust în care am pus busuioc și mentă.

Ji Yushan venea în fiecare dimineață cu pâine caldă. Nu mai ascundea nimic. Nici numele, nici trecutul, nici iubirea pe care învăța să mi-o arate fără să-mi ia libertatea.

Într-o seară de noiembrie, copilul nostru a desenat pe o foaie un om cu brațe lungi și o pasăre strâmbă deasupra lui.

—Asta ești tu, i-am spus.

—Nu, a răspuns Yushan. Eu sunt omul. Tu ești pasărea.

Copilul a râs.

—Mama zboară.

Am lipit desenul pe frigider. În fiecare dimineață îl vedeam înainte să-mi beau cafeaua.

Într-o duminică, după primul meu schimb la noul spital, am găsit un plic în cutia poștală. Nu era cenușiu și nu avea nume de expeditor. Înăuntru se afla doar o fotografie veche cu mine și Jingchen, făcută în ziua nunții.

Pe spate scria: „Putem vorbi? Am înțeles tot.”

Telefonul a sunat câteva secunde mai târziu.

—Shen Shi, a spus el. Nu vreau nimic de la tine. Vreau doar o șansă să-mi cer iertare.

M-am uitat spre copilul meu, care încerca să deseneze o altă rândunică.

—Ți-ai cerut iertare în noaptea în care ai ales să mă umilești?

—Nu.

—Atunci păstreaz-o pentru tine.

—M-am schimbat.

—Poate. Dar schimbarea ta nu mai este responsabilitatea mea.

A urmat o tăcere.

—Ai fost fericită cu el? a întrebat Jingchen.

Am privit spre fereastră. Yushan uda busuiocul, iar lumina de iarnă se așeza pe podea ca o pătură subțire.

—Sunt liniștită, am răspuns. Pentru mine, asta este mai mult decât fericirea pe care mi-ai oferit-o tu.

Am închis telefonul.

Afară a început să ningă.

Am prins broșa de ceramică pe haina copilului, chiar lângă inimă. Aripa crăpată se vedea încă, dar rândunica nu mai părea rănită.

Unele lucruri nu trebuie reparate ca să poată zbura.