Mi-au spus că povestea lui Carly Spencer se încheie, iar când am cerut un singur răspuns, producătorul a încetat să zâmbească

În dimineața în care am intrat în studiourile din Port Charles, am găsit numele lui Carly Spencer șters de pe ușa cabinei mele.

Am rămas cu mâna pe clanță, privind urmele albe de bandă adezivă. Pe podea se vedea încă o literă, un colț de „C” pe care nimeni nu se obosise să-l îndepărteze. M-am prefăcut că nu mă doare, deși jucasem acest personaj mai bine de douăzeci de ani.

— Cine a făcut asta? am întrebat.

Asistenta de producție, o fată cu o brățară roșie la încheietură, a ridicat privirea din dosarul ei.

— Nu știu, Laura. Ni s-a spus doar să pregătim cabina pentru altcineva.

— Pentru cine?

A înghițit în sec.

— Nu mi s-a spus.

Înăuntru, lucrurile mele fuseseră împinse într-o cutie de carton. Cana cu marginea ciobită, fotografia în care țineam în brațe primul meu nepot și micul carnețel cu replici erau îngrămădite fără grijă. Dar pe fundul cutiei am văzut ceva ce nu ar fi trebuit să fie acolo: o brățară împletită din fire roșii și aurii, făcută de o fană în urmă cu mulți ani.

O purtasem la prima scenă în care Carly își apăra familia cu orice preț.

Am strâns-o în palmă și am simțit cum mi se întoarce în piept o teamă veche. Nu frica de a pierde un rol. Frica de a fi lăsată să aflu ultima că o parte din viața mea fusese închisă în tăcere.

La ora nouă și un sfert, am intrat în biroul producătorului executiv, Martin Hale. Jaluzelele erau coborâte, iar pe masă se răcea o cafea într-un pahar cu capac portocaliu.

— Martin, de ce mi-au golit cabina?

El s-a ridicat prea repede. Scaunul a lovit dulapul.

— A fost o reorganizare temporară.

— Reorganizarea temporară îmi șterge numele de pe ușă?

— Nu trage concluzii.

— Atunci spune-mi adevărul.

Martin și-a trecut degetul peste marginea paharului. Nu m-a privit.

— Se discută direcția serialului. Publicul s-a schimbat. Carly a avut o poveste lungă. Poate că e timpul să facem loc altora.

Am simțit brățara aspră în buzunar.

— „Se discută” înseamnă că nu mai am contract?

— Înseamnă că încă nu există o decizie finală.

— Dar cabina mea a fost golită.

Tăcerea lui mi-a răspuns înaintea lui.

La prânz, vestea începuse deja să circule printre actori. Unii îmi zâmbeau cu milă, alții își verificau telefoanele când treceam pe lângă ei. În sala de machiaj, oglinda mare era plină de becuri aprinse, iar chipul meu părea mai obosit decât cu o oră înainte.

— Ai auzit ceva? m-a întrebat Melissa, colega mea.

— Doar că viitorul meu se discută fără mine.

— Nu pot să creadă că vor renunța la Carly.

— Uneori oamenii renunță la lucruri importante înainte să înțeleagă ce pierd.

Telefonul meu a vibrat. Era un mesaj de la o fană: „Te rugăm să nu pleci. Carly ne-a învățat să rămânem în picioare.”

Am citit propoziția de trei ori.

Seara, când am ajuns acasă, am găsit zeci de mesaje asemănătoare. Fanii observaseră schimbarea. Întrebau, se temeau, își aminteau scenele lui Carly ca și cum își apărau propria familie.

La ora zece, Martin m-a sunat.

— Vino mâine dimineață singură, mi-a spus. Am ceva de discutat.

— Despre rol?

A ezitat.

— Despre tot.

Am închis și am scos brățara din buzunar. Firele roșii și aurii se destrămau la capăt, dar nodul era încă strâns.

A doua zi, la ora opt, am intrat în sala de conferințe. Martin era acolo, împreună cu avocata studioului și o mapă neagră așezată în mijlocul mesei. Avocata și-a întins mâna spre ea, iar eu am făcut un pas înainte…

PARTEA 2

Avocata a tras mapa neagră spre ea, dar înainte să o deschidă, Martin a închis ușa cu cheia.

Sunetul sec al zăvorului mi-a făcut stomacul să se strângă.

— De ce încui ușa? am întrebat.

— Pentru că discuția asta trebuie să rămână confidențială.

— Dacă este doar o reorganizare, nu ai nevoie de o ușă încuiată.

Avocata, Nadine Brooks, a îndreptat foile din fața ei. Purta un inel subțire de argint și își apăsa unghia în marginea mesei.

— Laura, nimeni nu încearcă să te umilească.

— Atunci de ce mi-ați golit cabina?

Martin a oftat.

— Pentru că au existat presiuni să încheiem povestea lui Carly.

— Din partea cui?

— Din partea consiliului.

— Consiliul nu apare în scene. Carly apare.

Nadine a ridicat ochii.

— Și tocmai de aceea situația este mai complicată decât pare.

Pe masă, lângă mapă, se afla un aparat mic de înregistrare. Lumina lui roșie clipea. L-am observat imediat.

— Înregistrăm conversația?

Martin a întors aparatul cu fața în jos.

— Doar pentru notițe.

— Atunci îl poți lăsa la vedere.

Pentru prima dată, s-a enervat.

— Nu transforma asta într-un spectacol.

— Eu nu am golit cabina nimănui.

Nadine a deschis mapa. Înăuntru erau pagini cu date, bugete și rapoarte despre audiență. Numele meu apărea în aproape fiecare coloană. Nu era o simplă discuție despre un personaj. Era o luptă pentru viitorul serialului.

— Săptămâna trecută, cineva a trimis presei informația că ai plecat, a spus Nadine.

— Cineva din echipă?

— Nu știm.

— Dar știți că informația a venit din interior.

Martin și-a frecat tâmpla.

— Nu mai contează cine a spus-o. Contează că povestea a prins rădăcini.

Telefonul meu a început să sune. Pe ecran apărea numele coordonatoarei de comunicare.

— Răspunde, a spus Martin.

— De ce?

— Pentru că deja sunt întrebări din partea presei.

Am răspuns.

— Laura, nu confirma nimic, mi-a spus ea fără salut. Și, orice ai face, nu spune că pleci.

— Nu plec nicăieri. Sau voi știți ceva ce eu nu știu?

La celălalt capăt s-a auzit o inspirație tremurată.

— Nu pot vorbi acum.

Apelul s-a închis.

În acea după-amiază, pe platou, am filmat o scenă în care Carly își apăra fiul. Replicile vorbeau despre loialitate, dar eu le simțeam ca pe o acuzație. Înainte de filmare, actorul din fața mea m-a prins ușor de cot.

— Este adevărat că te scot din serial?

— Nu știu.

— Dacă te scot pe tine, schimbă tot.

— Atunci să nu-i lăsăm să creadă că nu observăm.

Regizorul a strigat „Acțiune!”, iar eu am intrat în scenă cu brățara roșie și aurie prinsă sub mâneca bluzei. Nimeni nu o vedea, dar eu simțeam fiecare fir pe piele.

După filmare, am primit un mesaj de la un număr necunoscut: „Nu semna nimic mâine. Mapa nu conține ce ți-au spus.”

Am sunat imediat înapoi. Numărul nu exista.

La ora șase, am găsit în cabina mea o foaie împăturită. Pe ea era scris doar atât: „Caută în arhiva din camera de montaj. Dosarul cu data primei tale scene.”

M-am dus acolo după ce toți plecaseră. Camera mirosea a praf și plastic încins, iar ventilatorul vechi bâzâia întruna. Am aprins lumina, am deschis dulapurile și am căutat printre cutii.

În cele din urmă am găsit un dosar cu marginea ruptă. Pe copertă era trecută data la care Carly intrase pentru prima dată în poveste.

Înăuntru se afla o fotografie de platou, câteva pagini de scenariu și un plic mic, prins cu o agrafă ruginită.

Pe plic era scris numele meu.

Când l-am întors, am văzut sigiliul studioului și o semnătură pe care o recunoșteam. Era a fondatorului companiei, omul care murise cu trei ani înainte.

Am auzit pași pe coridor.

Mâna mea s-a apropiat de plic, iar clanța a început să coboare…

PARTEA 3

Ușa s-a deschis înainte să ating plicul.

Nadine stătea în prag, cu paltonul ud de ploaie și cu o umbrelă strânsă în mână. O picătură i se rostogolea de pe mânecă pe podeaua neagră.

— Ai găsit dosarul, a spus ea.

— Tu mi l-ai lăsat?

— Nu.

— Atunci cine?

Nadine a intrat și a închis ușa în urma ei, fără să o încuie de data aceasta.

— Deschide plicul, Laura.

— De ce nu l-ai deschis tu?

— Pentru că este adresat ție. Și pentru că, după ce vei citi, nu vei mai putea pretinde că nu știi.

Mi-am simțit degetele reci. Am rupt sigiliul. Înăuntru se afla o copie a contractului meu, semnat cu ani în urmă, împreună cu un act adițional pe care nu-l văzusem niciodată.

Am citit prima pagină. Apoi a doua.

Pe ultima filă, un paragraf era încercuit cu cerneală violetă: personajul Carly Spencer nu putea fi eliminat din serial fără acordul actriței care îl interpreta, iar contractul putea fi prelungit automat dacă audiența și reacția publicului se mențineau.

— Asta nu este posibil, am șoptit.

— Este semnat și autentificat, a răspuns Nadine.

— De ce nu mi-a spus nimeni?

— Pentru că documentul fusese scos din arhiva oficială.

— Cine l-a scos?

Nadine a privit spre dosar.

— Martin.

Am simțit că încăperea se înclină.

— El știa că nu mă poate da afară.

— Știa. Dar a sperat că, dacă îți golește cabina și lasă zvonul să circule, vei pleca singură.

— De ce?

Nadine a scos din geantă un al doilea document.

— Pentru că noul plan al studioului nu urmărea doar încheierea poveștii lui Carly. Urmărea transferul întregului serial către o companie controlată de el.

Am citit numele companiei și am recunoscut adresa. Era aceeași adresă ca a firmei care cumpărase drepturile asupra unor personaje vechi.

— Voia să vândă serialul fără să plătească despăgubiri actorilor principali.

— Iar tu erai obstacolul cel mai mare.

Am auzit pași repezi pe coridor. Martin a intrat fără să bată. Când a văzut plicul deschis, chipul i s-a golit de culoare.

— Cine ți-a dat asta?

— Fondatorul companiei, se pare.

— Contractul acela nu mai este valabil.

Nadine a ridicat documentul.

— Este valabil. Și tocmai am trimis o copie consiliului.

— Nu aveai dreptul.

— Aveam obligația.

Martin s-a întors spre mine.

— Laura, putem rezolva asta între noi.

— Ai încercat să mă faci să plec fără să-mi spui adevărul.

— Am încercat să salvez serialul.

— Nu. Ai încercat să-l controlezi.

Pentru o clipă, nimeni nu a vorbit. Apoi telefonul lui Martin a sunat. A răspuns, iar eu am văzut cum i se schimbă expresia.

— Ce înseamnă că au convocat ședința în seara asta? a întrebat el.

A ascultat câteva secunde.

— Cine a trimis înregistrarea?

A închis telefonul și s-a sprijinit de dulap.

— Ce înregistrare? am întrebat.

Nadine m-a privit cu o tristețe neașteptată.

— Cea în care Martin explică echipei că trebuie să te provoace până îți dai demisia.

Martin a făcut un pas spre mine.

— Nu ai voie să folosești asta.

— Nu eu am înregistrat-o, am spus.

Telefonul lui a sunat din nou. De data aceasta, numărul era al președintei consiliului. Martin a răspuns, iar după primele cuvinte a închis ochii.

— Vrea să mă vadă imediat.

Nadine a luat contractul și l-a pus în fața mea.

— Înainte de ședință, trebuie să știi ceva. Nu te cheamă doar ca martor. Vor să-ți propună să conduci proiectul care decide viitorul serialului.

Am privit numele lui Carly de pe vechea fotografie.

Atunci, în buzunarul meu, brățara s-a desfăcut. Un fir a căzut pe podea, chiar lângă pantoful lui Martin.

Iar el încă nu știa că înregistrarea urma să ajungă la cineva care nu putea fi intimidat…

S-ar putea să-ți placă și aceste povești:

La absolvirea surorii mele, mama m-a umilit la microfon, iar când am zâmbit, tata a făcut un gest care m-a înghețat PART 4 — Cu trei ore înainte de nuntă, mama logodnicului meu mi-a distrus rochia mamei, dar când am apărut la altar, a încremenit PARTEA 4 — Soțul meu m-a trimis singură la Paris cu trei zile înaintea nunții lui, dar când am intrat în planul evenimentului a încremenit PARTEA 4 — M-au trimis la o întâlnire ca să mă umilească, dar când femeia de la masă a ridicat privirea, Derek a încetat să zâmbească După moartea soțului meu, avocatul mi-a întins un plic și i-a privit pe copiii lui cum își pierd zâmbetul Mi s-a cerut să îngrijesc un miliardar paralizat, dar când i-am descheiat cămașa, zâmbetul lui a dispărut