M-au aliniat printre zece mirese și m-au oferit unui muntean, dar când el m-a ales pe mine, zâmbetul tuturor a dispărut

Când Gideon Hayes a intrat în salon și a arătat spre mine, aurul de pe masă a sunat mai tare decât toate șoaptele din încăpere.

Era după-amiaza unei zile de noiembrie, în orașul minier Silver Creek, Colorado. Zece femei stăteam aliniate lângă tejghea, cu mâinile strânse peste fustele de călătorie și cu ochii coborâți. Mirosul de whisky, fum și lână udă se lipise de pereți. Eu purtam o rochie maro care îmi strângea umerii, iar la gât aveam o broșă de aramă în formă de frunză, singurul lucru pe care îl mai păstrasem de la mama.

— Nu te uita la el, Hattie, mi-a șoptit Loretta.

— Nu mă uit.

Dar îl simțeam apropiindu-se.

Gideon Hayes era mai înalt decât orice bărbat din încăpere. Avea o cicatrice albă de la tâmplă până la maxilar și o privire atât de rece, încât chiar și bărbații de la mese au încetat să râdă. Venise să aleagă o soție din grupul de mirese comandate prin poștă, iar lumea îl numea cel mai primejdios om din munți.

A trecut pe lângă două blonde delicate fără să le privească. A ignorat trei brunete care își înălțaseră bărbia ca niște păpuși de porțelan. Corsetele lor trosneau la fiecare respirație.

Când a ajuns în fața mea, s-a oprit.

Mi-am simțit broșa rece sub degete.

— Ea, a spus.

Agentul matrimonial a clipit.

— Domnule Hayes, avem femei mai potrivite pentru dumneavoastră.

Gideon și-a ridicat degetul plin de cicatrici spre mine.

— Pe cea grasă.

Salonul a explodat în râsete înăbușite și oftaturi. Loretta s-a întors spre mine cu un zâmbet otrăvit.

— Uită-te la ea, a șuierat. E un monstru.

Am simțit cum mi se încing obrajii, dar nu am plâns. Plânsesem destul în tren, când aflasem că unchiul meu vânduse măcelăria tatălui meu și lăsase familia fără un ban. Venisem în vest fiindcă foamea mă aștepta acasă.

Gideon a trântit trei sute de dolari de aur pe masă.

— Își strânge singură cufărul.

— Nu puteți vorbi despre ea ca despre un cal, am spus.

În încăpere s-a făcut liniște.

El s-a uitat direct la mine.

— Atunci vorbește pentru tine.

— Nu sunt marfă.

— Nici eu nu cumpăr marfă.

Răspunsul lui m-a tulburat mai mult decât insulta. Nu știam dacă mă alesese ca să mă umilească sau pentru că ascundea ceva.

Nunta a avut loc o oră mai târziu, în camera din spate a salonului. Pastorul mirosea a mentă, iar vântul zgâria geamurile. Când Gideon mi-a pus inelul, mâna lui era caldă, dar nu tremura.

După apus, am urcat într-o sanie acoperită. Orașul a dispărut în urma noastră, apoi și ultimul felinar. Munții s-au ridicat în întuneric ca niște ziduri.

— Unde mă duci? am întrebat.

— Acasă.

— Și dacă nu vreau să merg?

A strâns hățurile.

— Atunci te întorci singură prin zăpadă.

Am privit broșa de aramă prinsă de guler. Pentru prima dată, nu mai aveam nici măcar o ușă în spatele căreia să mă ascund.

Când cabana a apărut sub Vârful Omului Mort, ferestrele ei erau negre. Gideon a descărcat cufărul, a aprins focul și a pus pe masă o farfurie cu fasole.

— Mănâncă, a spus.

— De ce eu?

El a rămas cu spatele la mine, privind flăcările.

— Pentru că…

S-a auzit o lovitură grea în ușă. Gideon s-a întors, iar mâna i-a coborât spre pistol. Din buzunarul hainei a scos o mapă legată cu sfoară și a așezat-o în fața mea.

— Dacă vrei să afli adevărul, deschide-o.

Am întins mâna spre ea, dar înainte ca degetele mele să atingă nodul, cineva a izbit ușa din nou…

PARTEA 2

Degetele mele au rămas suspendate deasupra mapei, în timp ce cabana se cutremura sub a doua lovitură.

Era aproape miezul nopții, iar viscolul urla în jurul casei. Flacăra lămpii se întindea pe pereți ca o umbră bolnavă. Gideon a stins fitilul, apoi mi-a făcut semn să mă ascund după masa grea de pin.

— Cine este? a strigat.

Dincolo de ușă s-a auzit un râs răgușit.

— Un om care vrea ce-i aparține.

Gideon a scos pistolul.

— Pleacă, Red.

Numele mi-a făcut stomacul să se strângă. Omul din exterior a lovit cu umărul, iar zăvorul a gemut.

— Nu am venit pentru tine, Hayes. Am venit pentru femeie.

Gideon s-a uitat spre mine. Pentru o clipă, nu am mai văzut duritatea din ochii lui, ci o teamă veche.

— Intră în cămară, mi-a poruncit.

— Nu.

— Hattie.

— Mi-ai spus că nu sunt marfă. Nu mă ascund într-un dulap ca să mă păzești.

Ușa a cedat chiar atunci. Un bărbat cu barbă roșcată a intrat în cabină, acoperit de zăpadă. Ținea o pușcă îndreptată spre pieptul meu. Mirosea a tutun umed și a piele arsă.

— Unde este aurul? a întrebat el.

— Nu știu despre ce vorbești, am răspuns.

— Toată lumea știe.

Gideon a ridicat pistolul.

— Lasă arma jos, Lawson.

Red a zâmbit.

— Trage și vei găsi nevasta ta moartă înainte să ajungi la mine.

Am simțit broșa de aramă înfiptă în guler. Muchia ei îmi zgâria pielea. M-am agățat de senzația aceea și am încercat să respir.

Gideon a făcut un pas.

— Nu există aur aici.

— Atunci de ce ai ales-o pe ea?

Întrebarea a căzut între noi ca un obiect greu.

Red a rânjit.

— Crezi că nu știu? Fata aceea poartă ceva ce familia ei ascunde de ani.

Mi s-au înmuiat genunchii.

— Ce vrei să spui?

— Întreabă-l pe soțul tău.

Gideon a aruncat o privire spre mapă. În clipa aceea, am înțeles că documentele nu erau despre trecutul lui, ci despre mine.

Red s-a apropiat și mi-a prins rochia la umăr.

— Unde este registrul măcelăriei lui Miller?

— Nu îl am.

— Minți.

M-a smucit. Am simțit cusătura rochiei rupându-se, iar frica mi s-a transformat într-o furie fierbinte. Toată viața mi se spusese că sunt prea mare, prea lentă, prea urâtă ca să mă apăr singură. Red a zâmbit exact ca bărbații din salon.

A fost greșeala lui.

Am apucat tigaia de fontă de lângă sobă și m-am aruncat înainte. Pușca a bubuit. Durerea mi-a sfâșiat brațul, dar nu m-am oprit. Am izbit tigaia de încheietura lui și am intrat cu toată greutatea în pieptul său.

Masa s-a rupt sub noi.

Red a scăpat pușca și a scos un cuțit. M-am rostogolit, i-am prins mâna între palme și i-am apăsat încheietura de podea. Scândurile reci îmi tăiau genunchii. Sângele îmi curgea pe mânecă.

— Sunt fiica unui măcelar, am gâfâit. Am spintecat porci mai răi decât tine.

Am apucat vătraiul și l-am apăsat sub bărbia lui.

Ușa s-a deschis cu un urlet de vânt.

Gideon stătea în prag, ud până la piele, cu revolverul ridicat. Privirea lui a trecut de la mine la sângele de pe podea.

— Hattie, lasă-l.

— Spune-mi întâi adevărul.

— Nu acum.

— Acum.

Red a râs, deși abia respira.

— Nu știe nimic, Hayes. Încă nu i-ai spus ce a făcut unchiul ei.

Gideon a înghețat.

Apoi și-a băgat pistolul în teacă și s-a apropiat de mapă. A desfăcut nodul cu un cuțit, dar înăuntru nu erau doar acte. Era și o fotografie veche, îndoită la colț, în care un bărbat semăna izbitor cu tatăl meu.

— Cine este? am întrebat.

Gideon a deschis gura, însă înainte să răspundă, afară s-au auzit trei focuri de armă și clinchetul unor cai speriați. Red a zâmbit.

— Nu am venit singur…

PARTEA 3

Red nu a mai apucat să râdă. Gideon l-a lovit cu patul revolverului, iar bărbatul s-a prăbușit lângă masa ruptă.

Era trecut de miezul nopții. Vântul intra prin ușa smulsă, răsturnând lampa și împrăștiind cenușă peste podea. Am îngenuncheat lângă perete, cu brațul amorțit, în timp ce Gideon a împins un dulap în dreptul intrării.

— Sunt oameni afară, am spus.

— Trei, poate patru.

— Și toți caută aurul?

Gideon s-a uitat la mapă.

— Nu aurul. Dovada.

A desfăcut bandana de la gât și mi-a legat brațul. Degetele lui erau ferme, dar vocea îi tremura.

— Ascultă-mă, Hattie. Tatăl tău nu a murit falit.

Am simțit cum mă strânge pieptul.

— Unchiul meu mi-a spus că afacerea era plină de datorii.

— A mințit. Tatăl tău descoperise că un grup de oameni falsifica registrele măcelăriilor și vindea carne stricată armatei. A refuzat să semneze. Cu două zile înainte să moară, mi-a trimis o scrisoare.

Gideon a scos din mapă un document îngălbenit. Sigiliul era rupt, iar cerneala se întinsese pe margini.

— De ce ți-ar fi trimis-o ție?

— Pentru că lucrasem ca paznic la depozitele din munți. Știam cine transporta lăzile. Tatăl tău voia să duc mărturia la judecătorul federal.

— Și de ce nu ai făcut-o?

Privirea lui s-a dus spre patul din colț.

— Înainte să ajung la el, Mary a fost otrăvită.

Am uitat de durere.

— Prima ta soție?

— Da. Nu a murit doar de febră, cum am lăsat lumea să creadă. A găsit un registru ascuns și a băut apă otrăvită. Am îngropat-o în pământ înghețat, apoi am urmărit oamenii care o omorâseră. M-au atacat, mi-au lăsat cicatricea și au crezut că am murit.

Gideon mi-a întins fotografia. În ea, tatăl meu stătea lângă un băiat slab, cu părul întunecat.

— Acela ești tu?

— Aveam șaptesprezece ani.

Pe spatele fotografiei era scris cu cerneală: Dacă mi se întâmplă ceva, încredințează-i lui Henrietta adevărul.

Am citit rândurile de două ori. Toată viața mea, greutatea trupului fusese numită rușine. Acum îmi dădeam seama că purtasem și greutatea unei familii furate.

— De ce m-ai ales în salon? am întrebat.

Gideon a îngenuncheat în fața mea.

— Pentru că te-am recunoscut după broșă. Mama ta o purta când te-a adus la prăvălia tatălui tău. Știam că ești fiica lui Miller. Știam și că unchiul tău te-ar ucide dacă ar afla că ai primit documentele.

— M-ai numit grasă în fața tuturor.

— Dacă te-aș fi ales pentru frumusețe, oamenii lui Red ar fi bănuit. Am avut nevoie să creadă că am ales o femeie pe care nimeni nu o va apăra. Am greșit. Te-am umilit ca să te țin în viață.

Adevărul m-a lovit mai tare decât glonțul.

— Puteai să-mi spui.

— Nu știam dacă vei avea încredere în mine.

— Nici acum nu știu.

În clipa aceea, caii au nechezat afară. O voce a strigat că focul va cuprinde cabana. Gideon a luat documentele și le-a băgat sub cămașă.

— Trebuie să ajungem la mina veche. Există un tunel până în vale.

— Iar Red?

— Îl luăm cu noi. Va vorbi.

Am încercat să mă ridic, dar ușa s-a deschis brusc. Un bărbat a aruncat o torță înăuntru. Gideon m-a împins la pământ, iar flăcările au prins perdeaua.

De sub podea s-a auzit atunci un clinchet metalic. Un al doilea sertar, ascuns sub scânduri, se deschisese singur.

Înăuntru era o telegramă adresată mie.

Gideon a citit primul și a devenit livid.

— Ce scrie? am întrebat.

El a ridicat ochii spre mine.

— Unchiul tău a aflat că ești vie. Și nu a trimis oamenii pentru registre. Te vrea pe tine…