M-a lăsat din nou singură la primărie ca să fugă la sora mea, dar când am sunat rivalul lui, Nate a încetat să zâmbească

În timp ce logodnicul meu îi ținea mâna surorii mele în camera de gardă, eu am intrat singură în primărie cu rochia albă ascunsă sub un palton crem.

Era a noua oară când Nate mă lăsa să aștept.

În mâna dreaptă strângeam o broșă mică, în formă de busolă, prinsă de gulerul paltonului. Mi-o cumpărase mama în ziua în care împlinisem optsprezece ani și îmi spusese că, indiferent cât de mult m-aș rătăci, trebuie să-mi amintesc încotro vreau să merg.

În ultimii nouă ani, acul acelei busole fusese mereu îndreptat spre Nate.

La ora unsprezece și douăzeci, telefonul a vibrat.

—Olivia, Amber a avut un accident. Mă duc la spital.

Am privit ușile de sticlă ale primăriei. Afară, ploaia lovea trotuarul, iar funcționara de la recepție îmi zâmbea cu o milă pe care nu mai puteam s-o suport.

—Și ceremonia noastră?

—Nu pot s-o las singură.

—Are medici, prieteni și un iubit.

—Este sora ta.

—Știu foarte bine cine este.

Nate a oftat, ca și cum eu eram problema care îi strica ziua.

—O vom face altădată.

Am închis ochii. În mintea mea au apărut celelalte opt zile: restaurantul închiriat, florile lăsate să se ofilească, părinții plecând jenați, telefoanele mele fără răspuns și aceeași explicație repetată la nesfârșit.

Amber avea nevoie de el.

Eu puteam să aștept.

De data aceasta, ceva din mine nu s-a mai rupt. Pur și simplu s-a oprit.

—Olivia? Unde e logodnicul tău? —m-a întrebat funcționara.

M-am uitat la broșa de pe palton. Acul tremura ușor, reflectând lumina rece din hol.

—Nu mai vine.

Femeia a coborât privirea.

—Îmi pare rău.

—Nu trebuie.

Am scos telefonul și am derulat până la numărul lui Marco Blake.

Rivalul principal al lui Nate.

Cu șapte luni înainte, îl întâlnisem la o cină de afaceri și îl rugasem să renunțe la o licitație importantă, fiindcă Nate avea nevoie să câștige contractul.

Marco mă privise lung.

—Îmi ceri să pierd milioane pentru un bărbat care nici măcar nu ți-a cerut asta?

—Îți cer să faci un gest omenesc.

—Nu, Olivia. Îți ceri ție să mai sacrifici ceva pentru el.

Totuși, se retrăsese din licitație.

Înainte să plece, îmi spusese:

—Banii se întorc. Oamenii care își înghit orgoliul ca să-i vadă fericiți pe cei pe care îi iubesc se găsesc rar.

Apoi zâmbise.

—Dacă într-o zi te desparți de Nate, sună-mă. Am nevoie de o soție prezentabilă.

Îl considerasem nebun.

Acum, cu ploaia izbind ferestrele și rochia lipită de genunchii mei, am apăsat pe apelare.

A răspuns după al treilea ton.

—Dacă mă suni să mă inviți la nunta ta cu Sterling, te avertizez că nu vin să văd cum rivalul meu câștigă și în afaceri, și în dragoste.

—Nate și cu mine am terminat.

La celălalt capăt s-a făcut liniște.

—A murit?

—Marco.

—Scuze. Continuă.

Mi-am simțit gâtul uscat.

—Mai este valabilă propunerea ta?

—Care propunere?

—Cea de a te căsători cu mine.

Tăcerea lui a durat atât de mult, încât am început să-mi doresc să nu fi sunat.

—Uit-o. A fost o nebunie.

—Unde ești?

—La primărie.

—Nu pleca.

—Marco, nu trebuie să faci asta.

Vocea lui s-a schimbat. Nu mai era ironică.

—Olivia, eu nu glumesc. Vin să mă căsătoresc cu tine.

A închis.

Am rămas cu telefonul în mână și cu broșa rece sub degete.

Peste douăzeci de minute, ușile primăriei s-au deschis brusc, iar Marco a intrat ud până la umeri, ținând în mână o mapă neagră. S-a apropiat de mine, a pus mapa pe masă și și-a întins mâna spre primul document……

PARTEA 2

…de parcă nu tocmai îmi ceruse să-mi schimb viața în mai puțin de o oră.

—Ai venit cu o mapă? —am întrebat.

Marco și-a scos ceasul ud de la încheietură și l-a pus pe masă.

—Am venit cu un avocat, un martor și un plan de ieșire, în cazul în care te răzgândești.

—Și dacă mă răzgândesc?

—Te duc acasă. Fără reproșuri.

—Iar dacă nu?

A privit broșa în formă de busolă prinsă de paltonul meu.

—Atunci mă asigur că nu te mai găsește nimeni singură într-o primărie.

Am semnat actele cu mâna tremurândă. Nu de teamă că mă mărit cu Marco, ci de teamă că, pentru prima dată, luam o decizie fără să verific dacă Nate ar fi aprobat-o.

Ceremonia a durat șapte minute.

Când funcționara ne-a declarat soț și soție, Marco nu m-a sărutat imediat. Mi-a cuprins doar mâna și mi-a șoptit:

—Ești sigură?

M-am uitat la ușile prin care Nate nu intrase niciodată.

—Sunt sigură că nu mai vreau să fiu alegerea de rezervă a nimănui.

Atunci m-a sărutat.

Seara, am ajuns la apartamentul lui Marco, pe strada Laurel. În hol mirosea a lemn ceruit și a cafea proaspăt măcinată. Mi-a întins două seturi de chei.

—Una pentru casă. Una pentru mașină.

—Nu pot să accept.

—De ce?

—Pentru că nu vreau să crezi că m-am căsătorit cu tine pentru lucrurile tale.

—Olivia, nu-ți ofer lucruri ca să te cumpăr. Îți ofer spațiu ca să nu mai fii nevoită să ceri voie.

Cuvintele lui au lovit exact acolo unde mă durea.

Nate îmi spusese ani întregi că independența mea era o încăpățânare inutilă. Marco părea să o considere o parte firească din mine.

În aceeași noapte, Grace m-a sunat.

—Ești nebună? —a izbucnit.

—Probabil.

—Nate este la spital cu Amber. A aflat că te-ai căsătorit.

—Cum?

—I-a trimis cineva fotografia de la primărie. A aruncat telefonul într-un perete.

Am închis ochii.

—Ce a spus?

Grace a ezitat.

—A spus că este o criză de nervi și că mâine te întorci la el.

În dimineața următoare, la ora opt, Nate a apărut la casa lui Marco. Nu a venit singur. Amber îl însoțea, cu brațul prins într-o fașă albă și cu ochelari negri, deși eram în interior.

Marco a deschis ușa înainte să apuc eu.

—Unde este Olivia? —a întrebat Nate.

—În casa soțului ei.

Nate a râs scurt.

—Nu ești soțul ei. Ești o reacție copilărească.

Am coborât treptele.

—Atunci de ce ai venit?

Fața lui s-a încordat.

—Să te opresc înainte să faci ceva ireparabil.

—L-ai numit vreodată ireparabil când m-ai lăsat singură de opt ori?

Amber a făcut un pas înainte.

—Olivia, eram rănită.

—Ai avut o contuzie și trei copci. Nu erai singură într-un deșert.

—Sunt sora ta.

—Ești sora mea vitregă. Iar el este logodnicul meu, nu al tău.

Nate a ridicat vocea.

—Îți bați joc de nouă ani pentru o zi proastă?

—Nu. Pentru nouă zile proaste.

Marco s-a așezat între noi.

—Plecați.

Nate și-a mutat privirea spre el.

—Nu te amesteca.

—M-am căsătorit cu ea. Acum este exact locul în care trebuie să fiu.

Nate a plecat trântind poarta. Amber a rămas o secundă în urmă și mi-a șoptit:

—Nu știi cu cine te-ai aliat.

În acea după-amiază, avocatul lui Marco a venit cu o tabletă și un dosar gros. În birou, ceasul de perete ticăia apăsat.

—Trebuie să vezi ceva —mi-a spus Marco.

—Are legătură cu Nate?

—Cu compania lui. Și cu banii tăi.

Am deschis dosarul. Prima pagină purta numele meu, o semnătură și o cifră pe care nu o mai văzusem niciodată.

Douăzeci și patru la sută.

—Ce înseamnă asta?

Marco nu a răspuns. A împins spre mine un plic sigilat.

—Înăuntru este motivul pentru care Nate nu s-a căsătorit niciodată cu tine, deși te-a ținut aproape nouă ani.

Degetele mele au atins marginea plicului, iar sigiliul s-a desprins încet……

PARTEA 3

…dar înainte să-l deschid, am auzit pași pe coridor.

Avocatul lui Marco s-a întors spre ușă.

—Nu trebuia să fie nimeni aici.

Broșa mea a alunecat de pe palton și a căzut pe podeaua de lemn. Acul busolei s-a oprit spre ușa închisă.

Marco a ridicat-o fără să spună nimic.

—Deschide plicul —mi-a cerut.

Am rupt sigiliul.

Înăuntru se afla un contract vechi de nouă ani, un extras de cont și o înregistrare pe un dispozitiv mic, negru.

Avocatul a aprins ecranul.

—Tatăl tău biologic a lăsat acțiuni într-un fond administrat de Sterling. Nu puteai dispune de ele până la vârsta de douăzeci și cinci de ani. Ai împlinit douăzeci și cinci acum doi ani.

Am privit cifra de pe contract.

—De ce nu mi-a spus nimeni?

—Pentru că Nate a fost numit administrator temporar al fondului. Iar în ziua în care ai devenit majoră, a mutat acțiunile într-o societate controlată de el.

Marco a apăsat pe butonul dispozitivului.

Vocea lui Nate a umplut biroul.

—Olivia nu trebuie să știe încă. Dacă află că deține aproape un sfert din companie, nu o mai pot ține departe de consiliu.

Vocea lui Amber a răspuns:

—Ține-o ocupată cu nunta. Oricum o vei amâna. Ea acceptă orice dacă îi spui că este pentru familie.

Mi s-a tăiat respirația.

Pe înregistrare, Nate a râs.

—Când vom încheia fuziunea, acțiunile ei vor valora de trei ori mai mult. Atunci le voi cumpăra ieftin, înainte să înțeleagă ce are.

Am închis ochii.

Nu fusese neglijență.

Fusese un plan.

—De când aveți asta? —am întrebat.

Marco a răspuns cu voce joasă:

—De ieri. Contabila lui Nate a venit la mine după ce a descoperit transferurile. Mi-a dat copiile și înregistrarea.

—Și ai știut că mă va abandona astăzi?

—Bănuiam că se va întâmpla ceva. Nu știam când.

Am simțit furie, rușine și o ușurare atât de amară, încât mi-au tremurat genunchii.

—De ce m-ai ajutat?

Marco s-a uitat la mine.

—Pentru că tu ai renunțat la acel contract ca să-l salvezi pe el. Mi-am dat seama că nimeni nu te salvase vreodată pe tine.

În acel moment, ușa s-a deschis.

Nate stătea în prag.

Nu știam de cât timp ascultase.

Amber era în spatele lui, fără ochelari. Fața îi devenise albă.

—Dă-mi dispozitivul —a spus Nate.

—Nu —am răspuns.

—Olivia, nu înțelegi ce ai în mână.

—Înțeleg suficient. Dețin douăzeci și patru la sută din compania ta.

Nate a pălit.

—Acele acțiuni sunt blocate.

Avocatul a zâmbit pentru prima dată.

—Nu mai sunt. Olivia a împlinit vârsta legală acum doi ani. Transferul făcut de dumneavoastră a fost neautorizat.

Amber a început să plângă.

—Nate, spune-le că nu a fost așa.

El s-a întors spre ea.

—Taci.

Am pornit din nou înregistrarea.

De data aceasta, Nate și-a auzit singur vocea. A ascultat până la capăt, cu mâinile lipite de corp.

—Nu poți folosi asta —a șoptit.

—Pot să vând acțiunile și să încep o companie care să concureze cu tine.

Marco a pus pe masă un al doilea document.

—Și poți face mai mult decât atât. Fuziunea pe care o pregătește Sterling a fost finanțată cu împrumuturi garantate chiar prin acțiunile Oliviei. Dacă ea le retrage, banca poate cere plata imediată.

Nate s-a sprijinit de tocul ușii.

—Nu vei distruge totul pentru o zi de orgoliu.

—Nu eu am distrus totul —am spus. Tu ai confundat răbdarea mea cu proprietatea ta.

Telefonul lui Marco a sunat.

A răspuns, ascultând fără să clipească.

Apoi mi-a întins telefonul.

—Este banca. Au primit deja notificarea de retragere a garanției.

Nate a înțeles în aceeași secundă.

Dar încă nu știa că, în timp ce el se temea pentru companie, procurorii primeau o copie a înregistrării și un dosar pe care numele lui apărea de mai multe ori……