Cu o săptămână înainte de nuntă, am fost atacată, iar când am cerut ajutor, avocatul lui Sebastian a încremenit

— Dacă Valeria ajunge la nuntă cu fața neatinsă, Renata nu va putea ocupa locul ei.

Am auzit propoziția în timp ce zăceam nemișcată într-o rezervă privată a unui spital din Santa Fe, cu fața acoperită de bandaje și mâna strânsă în jurul unei mici cutii muzicale din porțelan. Sebastian mi-o dăruise după al doilea copil pierdut. Când îi ridicam capacul, un colibri alb se învârtea încet și cânta trei note fragile.

Cu câteva ore înainte, ieșisem de la ultima probă a rochiei în Polanco. Un bărbat se apropiase de mine, prefăcându-se că vrea o fotografie pentru Sebastian. Apoi îmi aruncase acid pe partea dreaptă a feței.

Îmi amintesc arderea. Țipetele. Asfaltul care se ridica spre mine.

După aceea, întuneric.

Când m-am trezit, nu am deschis ochii. Îmi era teamă să aflu ce mai rămăsese din chipul pe care Sebastian îl sărutase timp de cinci ani. Aerul mirosea a dezinfectant, iar aparatul de lângă pat bâzâia regulat, ca un insectar prins într-un bec.

— Puteai să termini cu ea — a spus Rodrigo, reprezentantul lui Sebastian. Puteai să anulezi nunta. De ce ai plătit pe cineva să-i facă asta?

Inima mi s-a oprit.

— Pentru că, dacă o părăseam cu o săptămână înainte, toată țara ar fi început să o caute pe Renata — a răspuns Sebastian. Aveam nevoie ca Valeria să nu poată apărea și ca toți să mă creadă logodnicul devastat.

— Ești bolnav.

— Sunt practic. Imaginea mea valorează milioane.

Mi-am înfipt unghiile în cearșaf. În buzunarul halatului, colibriul din cutie s-a lovit de porțelan și a scos o notă scurtă.

— Cel puțin găsește cel mai bun chirurg — a continuat Rodrigo.

— Nu este nevoie. Dacă rămâne cu cicatrici, cu atât mai bine. O voi întreține. Va avea casă, bani și asistente. După asta, cine crezi că va mai vrea să plece de lângă mine?

Respirația mi s-a frânt.

Apoi Sebastian a rostit ceva mai crud decât atacul.

— Oricum nu mai poate avea copii. M-am ocupat de asta cu mult timp în urmă.

Am revăzut trei dimineți de spital, trei ecografii tăcute și trei nopți în care el îmi mângâiase părul, repetând că nu era vina mea.

— Ce ai făcut? — a întrebat Rodrigo.

— Doctorul Salgado a modificat tratamentele. Dozele, vitaminele, injecțiile. Exact cât trebuia ca ea să nu mai rămână însărcinată.

Mi-am dorit să smulg bandajele și să urlu. Dar încă nu știam cine putea fi în salon și cine îi era loial.

— Mateo are patru ani — a spus Sebastian mai încet. Renata s-a săturat să-l ascundă. După nunta legală, îl aduc acasă. Valeria nu va avea chipul cu care să se expună, nu va putea să-mi ofere copii și va depinde de mine. În timp, va accepta băiatul.

Mateo.

Fiul lui cu Renata. În timp ce eu îngropasem trei sarcini despre care credeam că fuseseră pierdute din ghinion, el își construise o familie în secret.

Când Rodrigo a ieșit, Sebastian mi-a luat mâna.

— Trezește-te repede, iubirea mea — a șoptit. Încă trebuie să ne căsătorim.

Nu am deschis ochii până când ușa nu s-a închis.

Rodrigo s-a întors după câteva minute. Când m-a văzut privind spre el, a pălit.

Am dus un deget la buze.

— Ajută-mă — am murmurat.

— Să-l denunțăm?

Am clătinat încet din cap.

— Mai întâi ajută-mă să rămân în viață.

Rodrigo a privit spre ușă. Sebastian încă era convins că mă ținea în palmă. Avocatul și-a deschis geanta, iar degetele lui s-au oprit pe o mapă subțire, ascunsă sub dosarele medicale. Când a tras fermoarul, a spus:

— Valeria, trebuie să vezi ce mi-a trimis cineva în dimineața atacului…

PARTEA 2

— Valeria, trebuie să vezi ce mi-a trimis cineva în dimineața atacului…

Rodrigo a scos din geantă o tabletă neagră și a închis sunetul aparatelor de lângă pat. Mâinile îi tremurau. Nu din frică pentru mine, am înțeles, ci pentru că știa că, dacă Sebastian intra atunci, nu mai avea timp să inventeze o explicație.

— Nu te mișca prea mult — mi-a spus. Asistenta de pe tură este a lui.

— Cine ți-a trimis înregistrarea?

— Un om care a lucrat la clinica lui Salgado. A insistat să nu-i spun numele până când nu ești în siguranță.

Pe ecran a apărut un coridor luminat rece. Data era de patru ani înainte. Am recunoscut ușa clinicii unde Sebastian mă dusese după cea de-a treia pierdere de sarcină. El îmi spusese că doctorul voia doar să verifice de ce organismul meu respingea sarcinile.

În filmare, Sebastian intra primul. Purta aceeași brățară de piele pe care o recunoșteam după zgârietura argintie de lângă cataramă.

— Aici nu apare fața — am șoptit.

— Așteaptă.

Rodrigo a mărit imaginea. Sebastian s-a întors spre cameră, iar vocea lui s-a auzit limpede.

— Soția mea nu trebuie să afle că materialul a fost păstrat. Vreau să fie folosit pentru Renata.

Am simțit că patul se înclină sub mine.

— Opriți filmarea — am spus.

— Încă nu.

Pe ecran, doctorul Salgado își aranja ochelarii.

— Implantarea este riscantă și ilegală fără acordul ei.

— Nu va afla niciodată. Dacă întreabă, îi spuneți că nu mai există nimic viabil.

— Iar tratamentul care îi provoacă pierderile?

Sebastian își coborâse vocea.

— Continuați-l până când Renata naște. După aceea, o sterilizați. Am nevoie de o soție care să nu poată pune întrebări despre copii.

Mi-am acoperit gura. În mintea mea, fiecare injecție avea dintr-odată chip. Fiecare durere primea un nume.

— Copilul — am spus. — Mateo…

Rodrigo a apăsat pauză.

— Nu știm încă dacă băiatul este al tău biologic. Dar există o probă în laborator. Am chemat un genetician independent.

— Vreau testul.

— Valeria, tocmai ai fost atacată. Dacă testul confirmă ce bănuim, Sebastian va face orice ca să te reducă la tăcere.

— M-a redus deja la tăcere timp de patru ani.

La ora șase dimineața, Rodrigo m-a scos din spital într-un scaun rulant acoperit cu o pătură. Afară ploua, iar picăturile loveau tabla ambulanței ca niște degete nerăbdătoare. M-a dus la o clinică mică din Coyoacán, unde o doctoriță pe nume Elena Montalvo mi-a schimbat bandajele și mi-a promis că nu va suna pe nimeni.

— Cicatricile vor fi severe — mi-a spus.

— Voi mai putea să-mi văd copilul?

Doctorița a ezitat.

— Dacă este copilul tău, da. Dar întâi trebuie să știm adevărul.

În aceeași seară, Sebastian a venit la clinică. A intrat cu flori albe și cu o cameră de filmat în urma lui, pregătit să joace rolul logodnicului îndurerat.

— Iubirea mea, presa așteaptă să te vadă — a spus el.

— Nu pot vorbi.

— Nu trebuie. Doar ridici mâna. Toți vor vedea cât de mult te iubesc.

Rodrigo a apărut în ușă.

— Ieși, Sebastian.

Sebastian și-a schimbat imediat expresia.

— Ai uitat cine îți plătește facturile?

— Nu. Dar am început să păstrez chitanțele.

Pentru prima dată, zâmbetul lui Sebastian a dispărut.

În noaptea aceea, telefonul meu ascuns a vibrat. Era un mesaj de la un număr necunoscut: „Nu căuta băiatul. Renata știe ce ai făcut și te va opri.”

Sub text se afla o fotografie cu Mateo, ținând în mână o jucărie de lemn. Pe încheietura lui era o pată mică, în formă de semilună, exact ca a mea.

Rodrigo a privit fotografia și a încremenit.

— Rezultatul testului vine mâine — a spus el. — Dar cineva tocmai a aflat că încă ești în viață…

PARTEA 3

— Dar cineva tocmai a aflat că încă ești în viață…

Telefonul a vibrat din nou, înainte ca Rodrigo să poată termina propoziția. De data aceasta, mesajul conținea doar o adresă și o oră: laboratorul Montalvo, ora zece dimineața. Sub ea apăreau șase cuvinte: „Veniți singură dacă vreți răspunsul.”

— Nu merg singură — am spus.

— Știu.

La ora zece fără cinci, eram într-o cameră albă, cu o masă de metal și o fereastră acoperită de jaluzele. Rodrigo stătea lângă mine. Elena Montalvo ținea un dosar sigilat, iar în spatele ei, pe un ecran, se vedeau două coduri genetice.

— Am comparat proba ta cu proba recoltată de la Mateo — a spus ea. — Am folosit fire de păr de pe jucăria lui, fără să-i facem rău.

— Spuneți-mi direct.

Doctorița și-a scos ochelarii.

— Mateo este fiul tău biologic.

Am auzit doar bâzâitul instalației de aer.

— Nu — am șoptit. — Mi s-a spus că l-am pierdut.

— Nu l-ai pierdut. Ovulul tău a fost fertilizat cu materialul lui Sebastian și implantat în Renata fără consimțământul tău. Compatibilitatea este de nouăzeci și nouă virgulă nouăzeci și nouă la sută.

Rodrigo a lovit cu palma masa.

— Salgado a făcut asta?

— Salgado a semnat procedurile. Dar documentele arată că Sebastian a plătit totul prin două firme intermediare.

Mi-am strâns degetele până când unghia mi-a intrat în piele.

Mateo nu era doar fiul pe care Sebastian îl ascunsese de mine. Era copilul pe care îl plânsesem în fiecare noapte, copilul despre care crezusem că nu apucase să respire.

Pe ușa laboratorului s-a auzit o lovitură.

Renata a intrat fără să aștepte permisiunea. Purta o rochie neagră și ținea în mână o pălărie mică de copil.

— Nu trebuia să aflați aici — a spus ea.

— Tu știai? — am întrebat.

Renata a început să plângă.

— Am aflat acum două luni. Sebastian mi-a spus că embrionul era al lui și că tu nu-l vrei. Mi-a arătat acte. Am crezut că îmi oferă singura șansă de a fi mamă.

— Iar Mateo?

— Crede că eu sunt mama lui. Pentru el, eu sunt casa.

— Nu vreau să-i iau casa — am răspuns. — Vreau să nu mai fiu scoasă din povestea lui.

Rodrigo a deschis dosarul și a scos o fotografie. Era un contract, semnat de Sebastian, în care scria că orice informație despre originea copilului trebuia ascunsă până după căsătoria lui cu mine.

— Asta nu mai este doar o poveste de dragoste distrusă — a spus el. — Este trafic de material genetic, falsificare de acte și tentativă de vătămare.

În acel moment, telefonul lui Elena a sunat. A ascultat câteva secunde, apoi a devenit palidă.

— Poliția a primit o plângere împotriva ta — mi-a spus. — Sebastian susține că ai furat date medicale și că ai amenințat-o pe Renata.

— A început deja să rescrie povestea.

— Mai este ceva — a spus Rodrigo. — Sebastian a cerut instanței un ordin prin care să te declare incapabilă să iei legătura cu Mateo, folosind raportul psihiatric al unui medic plătit de el.

Mi-am ridicat capul. Frica era încă acolo, dar sub ea se aprinsese ceva mai greu de stins.

— Atunci mergem la poliție.

— Nu încă — a spus Rodrigo, privind spre ușă. — Înregistrarea completă nu se află aici. Omul care a păstrat-o ne-a trimis locația. Dar tocmai mi-a scris că Sebastian a ajuns primul la el…

S-ar putea să-ți placă și aceste povești:

PARTEA 4 — Soțul meu a plecat cu amanta la gala unde eram invitată, iar când am răspuns la telefon, zâmbetul lui a dispărut PARTEA 4 — Am descoperit cum o mănăstire închisă ascundea sarcini imposibile, iar când am rostit adevărul, șoferul a încremenit PARTEA 4 — Cu două ore înainte de nuntă, am găsit numele tatălui meu șters din program, iar logodnicul meu a încetat să zâmbească M-au acuzat că am furat bijuteria familiei, iar când copilul a intrat în sala de judecată, zâmbetul bunicii a dispărut PARTEA 4 — L-am găsit cu soția fratelui meu, iar după o farsă la spital, avocatul lui a încetat brusc să mai zâmbească PARTEA 4 — Am ascuns un bilet pătat de sânge în palma lui, iar când l-a citit, fratele său a încetat brusc să zâmbească