M-am apropiat de altar după ce am auzit planul logodnicului meu, iar zâmbetul mamei lui a dispărut primul

Cu o seară înainte de nuntă, l-am auzit pe logodnicul meu spunând că îi este silă de mine și că abia așteaptă să-mi ia casa.

Mă numesc Marina, am patruzeci și trei de ani și cresc trei copii. Bogdan este fiul meu, iar gemenele, Irina și Ilinca, au rămas în grija mea după ce sora mea a murit. Nu le-am născut pe ele, dar le-am ținut de mână la înmormântare, le-am citit povești când plângeau și am învățat să le spun că familia nu dispare doar pentru că cineva pleacă.

Ani întregi am trăit cu grijă, cu facturi împăturite într-un sertar și cu frica de a nu pierde puținul pe care îl aveam. Apoi l-am întâlnit pe Andrei. M-a făcut să cred că, după atâtea pierderi, viața îmi mai păstrase și mie ceva bun.

Îi ajuta pe copii la teme, le ducea clătite duminica și spunea mereu:

— Într-o zi o să-mi spuneți și mie tată.

Eu zâmbeam. Îl credeam.

În seara dinaintea nunții, la ora opt și jumătate, m-a sunat din casa părinților lui ca să întrebe despre decor.

— Alegem șervetele roz pal sau vișinii? m-a întrebat el, mergând printr-un hol luminat slab.

— Roz pal. Se potrivesc cu bujorii.

— Bine. Așteaptă puțin, mama mă strigă.

Ecranul s-a întunecat, dar apelul nu s-a închis. Am auzit un scârțâit de ușă, apoi glasul Galinei, mama lui.

— Ai reușit să o convingi să semneze?

Andrei a râs încet.

— Aproape. Încă se teme de acte, dar după cununie va face tot ce-i cer.

Mi s-au răcit degetele pe telefon.

— Și copiii? a întrebat Galina.

— De asta scapăm noi. E prea disperată să nu rămână singură. Îi pot spune orice și mă va asculta.

Am simțit broșa mică în formă de rodie, prinsă în puloverul meu. Era singurul lucru rămas de la sora mea. Am strâns-o până când marginea metalică mi-a intrat în palmă.

Apoi Andrei a spus:

— După nuntă, casa și economiile vor fi ale mele. O să o las fără nimic. Nu înțeleg cum am putut să mă prefac atât. Îmi este scârbă de ea.

Galina a izbucnit în râs.

— Important este să nu bănuiască până mâine.

Am închis apelul înainte să-mi audă respirația.

În noaptea aceea nu am plâns. Am sunat-o pe Sorina, organizatoarea nunții, la zece și douăzeci.

— Vreau să schimb câteva lucruri, i-am spus.

— Marina, mâine este ceremonia. Orice modificare costă și trebuie aprobată imediat.

— Nu contează cât costă. Faceți exact ce vă cer.

La șase dimineața, am îmbrăcat rochia. Broșa de rodie am prins-o în interiorul buchetului, acolo unde nimeni nu o putea vedea.

Când am ajuns la conacul unde urma să aibă loc ceremonia, Andrei m-a întâmpinat zâmbind. Galina stătea în primul rând, cu bărbia ridicată.

— Ești minunată, mi-a spus el.

— Știu, am răspuns calm.

Pentru o clipă, zâmbetul lui s-a clătinat.

Sorina mi-a făcut semnul stabilit. Totul fusese pregătit.

Am pășit spre altar, în timp ce copiii mei mă priveau din primul rând. Andrei și-a întins mâna, convins că urma să-i ofer viața mea întreagă.

Am pus palma peste a lui, dar nu m-am uitat la el. M-am uitat spre ușile din spatele invitaților, care tocmai începeau să se deschidă, iar un bărbat cu o mapă neagră a ridicat mâna și a spus…

PARTEA 2

…— Înainte să înceapă ceremonia, trebuie citit un document în fața tuturor invitaților.

Vocea bărbatului a tăiat muzica. Violonista a lăsat arcușul în jos, iar în sală s-a auzit doar trosnetul unei scânduri sub pașii lui.

Andrei mi-a strâns mâna.

— Ce înseamnă asta? a șoptit.

— Înseamnă că nunta nu va începe așa cum ai plănuit.

A încercat să râdă, dar râsul i-a ieșit uscat.

Bărbatul cu mapa s-a prezentat drept Radu Pavel, notarul pe care îl chemase Sorina în dimineața aceea. Așezat lângă masa de ceremonie, a deschis mapa fără grabă.

Galina s-a ridicat pe jumătate de pe scaun.

— Cine v-a invitat aici?

— Doamna Marina m-a invitat. Și mi-a cerut să explic invitaților de ce s-au modificat actele matrimoniale.

Andrei s-a întors spre mine.

— Marina, vino puțin cu mine.

— Nu.

— Nu face scenă.

— Scena ai pregătit-o tu. Eu doar am schimbat lumina.

În spatele meu, Bogdan s-a mișcat neliniștit. I-am prins privirea și i-am făcut semn că totul era în regulă, deși inima îmi bătea atât de tare încât simțeam pulsul în gât.

Radu a scos primul document.

— În urmă cu trei săptămâni, doamna Marina a solicitat instituirea unui regim matrimonial separat și a unui fond de protecție pentru cei trei copii. Niciun bun dobândit anterior căsătoriei nu poate fi transferat, ipotecat sau administrat de viitorul soț.

Andrei a devenit palid.

— Nu am fost informat despre asta.

— Ați fost informat, a spus Radu. Ați refuzat să semnați, afirmând că nu aveți nevoie de protecție împotriva viitoarei dumneavoastră soții.

Galina a făcut un pas spre masă.

— Este o neînțelegere. Fiul meu nu ar fi acceptat niciodată asemenea condiții.

— Tocmai de aceea, a răspuns notarul, ceremonia nu poate continua până când nu se clarifică intenția reală a căsătoriei.

M-am uitat la Andrei. Îl vedeam pentru prima dată fără masca de bărbat atent, răbdător și îndrăgostit. Sub ea era un om grăbit, speriat și furios că planul lui nu mai aparținea doar lui.

— De ce faci asta? m-a întrebat.

— Pentru că te-am auzit.

Fața lui s-a golit de culoare.

Galina a încremenit.

— Ce ai auzit? a întrebat ea.

— Tot. Fiecare cuvânt.

Andrei a început să clatine din cap.

— Nu era ce crezi.

— Ai spus că îți este silă de mine.

— Eram nervos.

— Ai spus că îmi vei lua casa.

— Am glumit.

— Ai spus că vei scăpa de copii.

La auzul acelor cuvinte, gemenele s-au apropiat una de alta. Mi s-a strâns pieptul, dar nu am lăsat să-mi tremure vocea.

— Nu glumeai, Andrei. Îți făceai planul.

Radu a ridicat o mână.

— Există și o înregistrare a apelului. Telefonul doamnei Marina a rămas conectat, iar fișierul a fost păstrat imediat după încheierea convorbirii.

Andrei s-a repezit spre masă.

— Nu aveți voie să difuzați asta!

Înainte să ajungă la notar, ușa laterală s-a deschis. A intrat inspectorul Damian, însoțit de o femeie care ținea un dosar sub braț.

Galina s-a întors spre el.

— Ce mai este și asta?

Inspectorul și-a fixat privirea asupra lui Andrei.

— Domnule Ionescu, trebuie să vă pun câteva întrebări despre documentele depuse în ultimele luni.

Andrei a făcut un pas înapoi.

— Despre ce documente?

Femeia cu dosarul a deschis prima filă și a privit spre mine.

— Despre procura pe care ați încercat să o folosiți în numele doamnei Marina. Și despre semnătura falsă de pe ea…

PARTEA 3

…— Semnătura aceea nu este a mea, am spus.

Femeia cu dosarul s-a apropiat. Era Elena Mureșan, expertă în verificarea documentelor, iar sub braț avea o lupă cu mâner de lemn. A așezat procura pe masă, lângă verighetele pregătite pentru ceremonie.

— Nu este doar o semnătură falsificată, a spus ea. Sunt și modificări făcute după scanarea documentului. Cineva a încercat să obțină dreptul de a administra casa și conturile doamnei Marina.

Andrei s-a uitat la Galina.

— Mamă, spune-le că nu știi nimic.

Galina nu a răspuns.

Radu a pornit înregistrarea pe un difuzor mic. Vocea lui Andrei a umplut sala.

„După nuntă, casa și economiile vor fi ale mele. O să o las fără nimic.”

A urmat râsul Galinei.

„Important este să nu bănuiască până mâine.”

Nimeni nu s-a mișcat.

Andrei a ascultat până la capăt cu mâinile lipite de corp. Când vocea lui a rostit că îi este scârbă de mine, a închis ochii.

— Este o înregistrare scoasă din context, a murmurat.

— Din ce context? am întrebat. Din acela în care voiai să-mi iei casa sau din acela în care voiai să-mi abandonezi copiii?

Galina s-a repezit spre mine.

— Tu ai venit aici ca să ne umilești?

— Nu. Am venit să nu fiu umilită în propria mea viață.

Inspectorul Damian a deschis dosarul.

— Procura a fost depusă la bancă acum cinci zile. Dacă era acceptată, puteați retrage economiile și semna vânzarea casei. Expertiza confirmă că documentul este fals.

Andrei a încercat să-și recapete calmul.

— Nu eu am făcut asta.

Elena a întors dosarul spre el.

— Atunci explicați de ce fișierul a fost creat pe calculatorul dumneavoastră și trimis de pe adresa dumneavoastră electronică.

În primul rând, o femeie a scăpat un pahar. Sunetul sticlei sparte a făcut-o pe Ilinca să tresară. M-am dus lângă ea și i-am pus mâna pe umăr.

— Plecăm imediat, dacă vrei.

— Nu, mamă, a șoptit ea. Vreau să văd că nu ne poate face rău.

Cuvintele ei m-au lovit mai puternic decât orice insultă.

Andrei s-a uitat la copii, apoi la mine.

— Marina, putem rezolva între noi.

— Nu mai există „între noi”. Există doar ce ai făcut și ce vei răspunde.

Damian a scos un formular.

— Domnule Ionescu, veți veni cu noi pentru declarații. Doamna Galina Ionescu, și dumneavoastră.

— Nu puteți să ne luați de la nunta noastră! a strigat Galina.

— Nu este nunta dumneavoastră, a spus Radu. Ceremonia nu a început niciodată.

Andrei a făcut un ultim pas spre mine.

— Dacă plec acum, toată lumea va crede că sunt un monstru.

— Nu pleci pentru ce crede lumea. Pleci pentru ce ai spus cu propria ta voce.

Inspectorul i-a atins brațul. În clipa aceea, telefonul lui Andrei a vibrat. S-a uitat la ecran și a înghețat.

Pe fața lui nu mai era furie. Era panică.

— Cine te-a sunat? am întrebat.

A ascuns telefonul în palmă.

— Nimeni.

Damian i l-a cerut. Andrei a refuzat, iar inspectorul a luat aparatul în baza mandatului prezentat.

Pe ecran se vedea un mesaj de la o firmă de creditare. Cineva solicitase, în numele lui, un împrumut uriaș folosind ca garanție casa mea.

Andrei a privit spre mine.

— Nu eu am trimis cererea.

— Poate că acum înțelegi cum se simte să vezi că altcineva îți folosește numele.

Damian a citit mesajul până la capăt, apoi și-a schimbat expresia.

— Marina, trebuie să vă spun ceva. Cererea nu a fost trimisă astăzi. A fost aprobată ieri seară.

Am simțit broșa de rodie ascunsă în buchet lovindu-se de tulpinile florilor.

— Atunci ce mai pot pierde? am întrebat.

Damian m-a privit grav.

— Nu dumneavoastră. Dar există încă un cont deschis pe numele copiilor, iar banii din el au fost transferați în această dimineață…