Am fost mutat în aceeași celulă cu omul care-mi amenințase familia, iar când m-a privit, gardianul a încetat să zâmbească

În prima mea noapte la Pentonville, colegul de celulă a rostit numele fiului meu înainte să-mi spună cum îl cheamă. Stătea pe patul de jos, cu spatele lipit de peretele umed, și învârtea între degete o monedă turtită, zgâriată până la alamă.

— Jordan, a spus el. Băiatul tău se numește Jordan.

Mi s-au încleștat degetele pe marginea saltelei. În buzunarul cămășii aveam încă brățara împletită din piele neagră, cu un mic tren de alamă prins la capăt. Jordan mi-o făcuse când avea opt ani și îmi spusese că trenul găsește întotdeauna drumul spre casă.

— Cine ești? am întrebat.

Bărbatul a zâmbit fără veselie.

— Jenz Sidwell. Dar tu poți să-mi spui Jenz.

Numele lui îmi era cunoscut. Îl auzisem în sala de judecată, șoptit de un martor care tremura atât de tare, încât abia putea ține paharul cu apă. Jenz fusese acuzat de jafuri, șantaj și atacuri asupra celor care refuzau să tacă. Jordan depusese mărturie împotriva lui.

Iar eu ajunsesem aici după ce îl lovisem pe Jenz în parcarea tribunalului.

Cel puțin asta scria în dosar.

La ora șapte dimineața, ușa metalică s-a deschis cu un țipăt scurt. Gardianul Miles a împins tava cu micul dejun printre gratii și a aruncat o privire spre mine.

— Ai dormit, Ashford?

— Nu prea.

— Obișnuiește-te. Aici nimeni nu doarme cum trebuie.

Jenz a râs încet.

— El doarme bine când cei dragi lui sunt în siguranță.

Lingura mea a lovit castronul de plastic. Sunetul s-a rostogolit pe coridor ca o alarmă.

— Nu te apropia de familia mea, am spus.

— Familia ta? Jenz s-a ridicat. Ai impresia că zidurile astea mă opresc? Băiatul tău merge la liceul din nord. Iese la ora trei și douăzeci. Uneori îl așteaptă o fată cu o eșarfă galbenă.

Mi-am simțit stomacul strâns ca un pumn.

Gardianul Miles s-a oprit lângă celulă, dar nu a intervenit. Doar a privit brățara de la încheietura mea și apoi chipul lui Jenz.

— Ce vrei? am întrebat.

— Să-l văd pe Jordan plătind pentru ce a făcut.

— A spus adevărul.

— A spus ce i s-a spus să spună.

— A omorât cineva din cauza lui?

Jenz s-a apropiat atât de mult, încât am simțit miros de mentă amară și fum vechi.

— Din cauza lui, eu am pierdut tot. Prieteni. Bani. Libertate. Acum o să piardă și el ceva.

În acea după-amiază, la ora patru, am primit o vizită de la avocata mea, Mara Vance. S-a așezat în camera îngustă de întâlniri și a pus pe masă o mapă maro, legată cu o sfoară albă. Pe copertă era desenată o mică linie roșie, ca o tăietură.

— Nu trebuia să te aducă aici, Curtis, a spus ea.

— Jenz a fost pus intenționat în celula mea?

Mara și-a coborât vocea.

— Nu pot dovedi încă. Dar am găsit ceva ce schimbă tot cazul tău.

Dincolo de geamul gros, gardianul Miles a ridicat brusc capul. Jenz stătea pe coridor și ne privea.

Mara a desfăcut nodul sforii. Tocmai întindea mâna spre primul document când ușa camerei s-a deschis dintr-o dată, iar cineva a șoptit numele lui Jordan…

PARTEA 2

— Jordan, a repetat vocea de la ușă.

Era gardianul Miles. Ținea în mână o hârtie împăturită și avea fața lipsită de culoare.

Mara s-a ridicat imediat.

— Ce se întâmplă?

Miles a privit spre coridor, unde Jenz dispăruse în spatele unei uși.

— A sosit un mesaj pentru Ashford. Nu prin poștă. A fost găsit în dulapul lui Sidwell.

Mi-a întins hârtia. Era subțire, cu marginile roase, iar pe ea se vedea o urmă de ulei negru, ca și cum fusese ascunsă lângă un motor.

Am desfăcut-o cu mâinile tremurând.

„La ora trei și douăzeci. Stația veche. Vino singur, Jordan.”

Sub cuvinte era desenat un tren mic.

Același tren care atârna de brățara mea.

— A văzut brățara, am spus.

Mara mi-a prins încheietura.

— Curtis, ascultă-mă. Nu trimite pe nimeni acolo și nu încerca să-l contactezi de aici.

— Este fiul meu!

— Tocmai de aceea trebuie să gândești.

— Cum să gândesc când omul care l-a amenințat doarme la două metri de mine?

La ora cinci și jumătate, în camera de vizite, am cerut să-l sun pe Jordan. Telefonul public avea cablul învelit într-o bandă lipicioasă, iar receptorul mirosea a dezinfectant și metal.

A sunat de trei ori.

Apoi a răspuns o femeie.

— Cine este?

— Sunt tatăl lui Jordan. Unde e?

Tăcere.

— Nu trebuia să suni aici, Curtis.

— Cine ești?

Vocea s-a frânt.

— Sunt Elena. Mama lui Jordan.

Elena plecase cu șase ani înainte, după ce îmi spusese că nu mai poate trăi lângă frica mea. Dar niciodată nu-mi vorbise cu glasul acela.

— Ce s-a întâmplat?

— Jordan nu a ajuns acasă de la școală.

Mi s-au înmuiat genunchii.

— De când lipsește?

— De o oră. Poliția spune că poate fi la un prieten, dar… Curtis, bicicleta lui a fost găsită lângă stația veche.

Am închis ochii. În minte mi-a apărut trenul de alamă, rece sub degetele mele.

— Ascultă-mă, Elena. Nu merge acolo.

— Tu unde ești?

— În Pentonville.

— Atunci cine îl caută?

N-am avut răspuns.

Când m-am întors în celulă, Jenz stătea pe patul meu. Ținea brățara în palmă.

Mi s-a oprit respirația.

— Cum ai luat-o?

— Ai dormit cu ea sub pernă. Nu ești atât de atent pe cât crezi.

M-am repezit înainte, dar el a ridicat brățara deasupra capului.

— Fă încă un pas și o rup.

— Dă-mi-o!

— Vrei să-l mai vezi pe Jordan?

Coridorul era gol. Becul de deasupra pâlpâia și arunca umbre lungi peste fața lui.

— Ce i-ai făcut?

Jenz a zâmbit.

— Eu? Nimic. Încă.

— Dacă l-ai atins…

— Nu eu hotărăsc cât timp mai are.

S-a apropiat de gratii și a lăsat brățara să cadă între noi. Trenul de alamă a lovit podeaua cu un clinchet subțire.

— Mâine dimineață, vei semna o declarație, a spus el. Vei spune că Jordan a mințit. Vei spune că tu l-ai convins să depună mărturie. După aceea, poate băiatul tău se întoarce.

— Și dacă refuz?

Jenz și-a înclinat capul.

— Atunci află toți cât de greu este să protejezi pe cineva dintr-o celulă.

În aceeași seară, Mara a revenit cu permisiune specială. Avea ochii roșii și ținea mapa maro lipită de piept.

— Am găsit sursa mesajului, a spus ea.

— Unde este Jordan?

— Nu știm încă. Dar am descoperit cine a trimis hârtia.

— Jenz?

— Nu. Un om care lucra pentru el.

A desfăcut mapa, apoi a scos o fotografie lucioasă. Era făcută în parcarea tribunalului, cu câteva minute înainte să-l lovesc pe Jenz.

În fotografie, eu țineam mâna ridicată. Dar în spatele meu se vedea ceva ce nu apăruse în anchetă: un bărbat cu uniformă de pază, aplecat asupra unei genți negre.

— Fotografia aceasta a fost ascunsă, a spus Mara. Iar omul din ea l-a contactat pe Jordan în ziua dispariției.

— Cine este?

Mara a întors fotografia. Pe verso era scris un singur număr.

Atunci telefonul din cameră a sunat, deși nimeni nu-l atinsese. Mara a ridicat receptorul. A ascultat două secunde și mi l-a întins.

— Este pentru tine.

Am dus telefonul la ureche.

O voce de copil a șoptit: — Tată, nu veni la stație. Omul care m-a luat spune că tu ai fost cel care m-ai vândut…

PARTEA 3

— Tată, nu veni la stație. Omul care m-a luat spune că tu ai fost cel care m-ai vândut…

Vocea lui Jordan s-a stins, apoi s-a auzit un zgomot surd. Am strâns receptorul până mi-au amorțit degetele.

— Jordan! Unde ești? Jordan!

Mara mi-a smuls telefonul din mână și a apăsat butonul de înregistrare de pe aparatul ei mic.

— Linia s-a întrerupt, a spus ea. Dar acum avem vocea.

La ora zece seara, în biroul directorului, am stat în fața lui Jenz, a lui Miles și a doi anchetatori. Pe masă se afla mapa maro, o fotografie mărită și o cutie metalică sigilată.

Jenz avea cătușe la încheieturi, dar zâmbea.

— Nu puteți dovedi nimic, a spus el.

Mara a desfăcut sigiliul.

— Ba da. Pentru că am primit copia unei înregistrări făcute în duba de transport, în ziua în care Curtis a fost adus aici.

A scos un dispozitiv mic și l-a așezat pe masă. Lumina verde de pe el a clipit de trei ori.

— Ascultați cu atenție.

Din difuzor s-a auzit vocea lui Jenz, clară, deși înregistrarea era acoperită de huruitul motorului.

„Băiatul va depune mărturie mâine. Trebuie să-l speriem înainte.”

O altă voce a întrebat: „Și tatăl?”

„Tatăl e simplu. Îl împingem, îl filmăm și-l lăsăm să creadă că a pierdut controlul.”

Am simțit că podeaua se înclină sub mine.

Înregistrarea a continuat.

„După ce intră la Pentonville, îl pun în celula mea. O să semneze orice când o să creadă că băiatul e în mâinile noastre.”

Miles a făcut un pas înapoi.

— Vocea aceea… este a mea, a spus el.

Jenz a încetat să zâmbească.

— Nu știți ce ascultați.

— Știm suficient, a răspuns Mara. Vocea ta, vocea lui Miles și numărul de telefon folosit pentru a-l atrage pe Jordan la stație apar în aceeași listă de apeluri.

— Jordan este viu? am întrebat.

Anchetatorul mai în vârstă a încuviințat.

— Am localizat telefonul. Este într-un depozit de lângă gara veche. O echipă pleacă acum.

Pentru prima dată, Jenz s-a uitat spre ușă.

— Dacă intrați acolo, băiatul moare.

M-am ridicat.

— Nu mai ai controlul.

— Tu crezi că ai câștigat? a șuierat el. Curtis, băiatul tău nu știe de ce a fost dus acolo. Întreabă-l cine a plătit pentru tăcerea ta.

La ora unsprezece și douăzeci, un ofițer a intrat în birou cu telefonul în mână. Avea o zgârietură roșie pe obraz.

— L-am găsit pe Jordan. Este rănit, dar conștient.

Am închis ochii. Aerul mi-a ieșit din piept ca după o lovitură.

— Pot să vorbesc cu el?

— Curând.

Mara a început să strângă documentele, însă unul dintre anchetatori a rămas nemișcat lângă cutia metalică.

— Mai există ceva, a spus el.

— Ce? am întrebat.

A scos o a doua fotografie. Era o imagine de la tribunal, făcută cu două ore înainte de atac. În ea, Jordan stătea lângă procuror, iar în spatele lui se vedea un dosar deschis.

Pe prima pagină se afla numele meu.

— Acest dosar arată că mărturia ta a fost cumpărată, a spus Mara. Nu de Jenz. De omul care te-a condamnat.

Am privit pagina și am simțit din nou clinchetul trenului de alamă în minte.

— Cine?

Anchetatorul a primit un mesaj. Fața lui s-a schimbat.

— Judecătorul care a semnat mandatul tău tocmai a dispărut din casa lui.

Telefonul lui Mara a vibrat. Pe ecran apărea un număr necunoscut.

Ea a răspuns, iar după câteva secunde mi-a întins aparatul.

— Curtis, ascultă. Este Jordan.

Am dus telefonul la ureche.

— Tată, a spus băiatul, aici este cineva care spune că a fost trimis de tine. Și are cheia de la casa noastră…