PARTEA 4 — Campionul l-a numit pe bodyguardul meu laș în fața a patru sute de oameni, apoi a observat cine se ridicase lângă el

PARTEA 4

…iar ușile liftului s-au închis înainte ca cineva să poată apăsa butonul de oprire.

Grant și-a scos telefonul.

— Sophie, răspunde.

A sunat de două ori. Nimic.

Luca și-a apăsat palma peste cicatricea de pe obraz.

— Mesajul nu era despre ea. Era despre mine. Vor să mă sperie.

— Atunci de ce au scris ora 18:30? am întrebat.

Grant nu mi-a răspuns imediat.

Liftul cobora lent, iar cablul vibra deasupra noastră. Wade filma încă, cu telefonul ridicat, dar mâna nu-i mai era sigură.

— Oprește camera, i-am spus.

— Dacă se întâmplă ceva, am nevoie de dovadă.

— Dacă se întâmplă ceva, ai nevoie de ambele mâini.

Grant i-a smuls telefonul și l-a băgat în buzunarul lui Wade.

— Azi nu vei transforma viața nimănui în spectacol.

La nivelul minus doi, ușile s-au deschis spre parcarea subterană. Neonul de deasupra noastră pâlpâia. Aerul mirosea a beton umed și a motorină.

La treizeci de metri, o femeie era legată de un stâlp cu o bandă neagră peste gură.

Luca a strigat:

— Ana!

Grant a pornit spre ea, dar s-a oprit înainte de primul pas.

Pe podea, aproape invizibilă sub lumina rece, era o linie subțire de praf alb. Nu o capcană, ci o urmă trasată cu creta.

— Nu vă apropiați, a spus el.

Wade s-a uitat la cameră.

— Asta nu pare regizat.

— Pentru că nu este, i-am răspuns.

Grant a făcut semn spre coloana din stânga. Eu am observat atunci că una dintre mașinile parcate avea portiera întredeschisă. Pe scaunul din față se afla o geantă cu emblema școlii lui Sophie.

Inima mi-a căzut în stomac.

— Grant.

El a văzut geanta.

Fața i s-a schimbat, dar vocea a rămas controlată.

— Cine a adus-o aici?

O voce a venit din spatele unei dube.

— Eu.

Petru Dima a ieșit la lumină.

Avea aproape șaizeci de ani, părul alb pieptănat cu grijă și un palton bleumarin. Nu arăta ca un om care își înscenase moartea. Arăta ca omul care venise să prezideze o ședință.

În mâna dreaptă ținea o cheie mică. În stânga, un dosar cu sigla vechii firme de transport.

— Ai făcut o greșeală, Petru, am spus.

— Nu. Am făcut o investiție.

— Ai falsificat documente, ai ascuns un supraviețuitor și ai încercat să folosești compania mea pentru a spăla bani.

— Am protejat o operațiune care a ținut această companie în picioare.

Grant s-a apropiat un pas.

— Ai mințit despre Luca.

— Luca trebuia să rămână mort.

Wade a coborât telefonul.

— Ce înseamnă asta pentru contractul meu?

Petru l-a privit fără interes.

— Contractul tău era doar perdeaua. Aveam nevoie de campania ta ca să trec banii prin sponsorizări și evenimente. Tu aveai nevoie de scandal. Eu aveam nevoie de zgomot.

Wade a clipit.

— Mi-ai spus că voi primi un milion și jumătate.

— Ai primit promisiunea.

— Am pus mâna pe el în fața camerelor pentru tine.

— Ai făcut-o pentru tine.

Replica l-a lovit mai tare decât orice pumn. Wade a privit spre femeia legată, spre Luca și apoi spre mâna lui goală.

Grant a continuat să meargă.

— Elibereaz-o pe Ana.

— Aruncă dosarul și îți dau cheia.

— Nu negociez cu tine.

— Atunci ea rămâne aici.

Ana a încercat să strige prin bandă. Ochii ei s-au umplut de lacrimi.

Am observat ceva pe podea: o plăcuță mică de metal, desprinsă de la o cutie electrică. Pe ea era gravat numărul parcării. Am luat-o și am aruncat-o în partea opusă.

Sunetul a ricoșat între mașini.

Petru și-a întors capul.

În aceeași clipă, Grant a ajuns la Ana. Nu s-a repezit. S-a lăsat jos, a tăiat banda de pe mâinile ei cu o lamă ascunsă în portofel și a tras-o după coloană.

Petru a scos cheia de la mașină, dar Wade i-a prins încheietura.

— Nu mai filmez, a spus Wade. Dar nu te las să pleci.

Petru l-a lovit în abdomen.

Wade s-a îndoit, iar cheia a zburat pe beton.

Grant a ajuns lângă ei în două secunde. L-a imobilizat pe Petru fără să-l lovească, răsucindu-i brațul într-o poziție care l-a făcut să cadă în genunchi.

— Nu te mișca.

Petru a râs scurt.

— Uite-l pe erou. Tot preferă să nu lovească.

— Asta nu înseamnă că nu știu cum să te opresc.

Am sunat serviciul de urgență și apoi directorul financiar. Nu aveam nevoie de o poveste pentru internet. Aveam nevoie ca documentele să ajungă în locuri unde Petru nu le mai putea șterge.

Dar adevărata lovitură a venit de la Wade.

El și-a scos telefonul din buzunar, a deschis contractul electronic și l-a privit câteva secunde.

— Clauza de imagine spune că toate filmările realizate de mine rămân proprietatea mea, a spus el.

— Ce vrei? l-am întrebat.

— Să-l șterg.

Am crezut că vorbește despre filmarea din gală.

Wade a deschis însă o mapă ascunsă în telefon și mi-a întins aparatul. Erau fotografii cu plăți, transferuri și ordine semnate de Petru. Le făcuse cu o zi înainte, după ce începuse să bănuiască faptul că nu era singurul manipulat.

— Am vrut să-l șantajez, a spus el. Nu sunt mândru.

— De ce mi le dai?

Wade s-a uitat la Grant.

— Pentru că m-a făcut să înțeleg cât de ușor am acceptat să fiu folosit. Și pentru că fiica lui nu are nicio vină.

Grant l-a privit lung.

— Nu confunda remușcarea cu reparația.

— Știu.

În următoarea oră, Ana a fost dusă la spital, iar Petru a fost predat autorităților împreună cu toate documentele. Nu a existat niciun spectacol. Nicio declarație pentru camere. Doar ordine clare, semnături și oameni care, în sfârșit, au fost obligați să privească faptele.

Luca a rămas în parcare lângă Grant.

— De ce nu mi-ai spus că trăiești? l-a întrebat Grant.

— Pentru că mi s-a spus că dacă ies, te vor găsi.

— M-au găsit oricum.

— Știu.

Grant și-a atins ceasul cu cadran crem.

— Sophie mă așteaptă.

— Vrei să merg cu tine? a întrebat Luca.

Grant a ezitat.

Apoi a dat din cap.

— Dacă vrei să cunoști singura persoană pentru care am refuzat să mor, da.

La 18:27, am ajuns la școala lui Sophie. Curtea era aproape goală. O fetiță cu două codițe și un ghiozdan galben stătea lângă gard, ținând în brațe o machetă făcută din carton.

Când l-a văzut pe Grant, a alergat spre el.

— Ai întârziat trei minute.

Grant a îngenuncheat în fața ei.

— Am avut o zi grea.

Sophie s-a uitat la Luca.

— Cine este?

Grant a înghițit cu greu.

— Un om pe care l-am căutat mult timp.

Luca s-a aplecat și a privit macheta.

— Ce ai construit?

— Un adăpost pentru păsări. Tata spune că orice ființă trebuie să aibă un loc unde să se întoarcă.

Luca a zâmbit, iar cicatricea i s-a mișcat odată cu obrazul.

Wade a apărut la marginea trotuarului. Nu mai avea camere. Nu mai avea echipă. Contractul lui era anulat, iar filmarea de la gală fusese retrasă de toate paginile companiei.

S-a oprit la câțiva pași.

— Mara.

— Ce vrei?

— Să-ți spun că voi publica documentele. Fără să-mi pun numele în titlu.

— De ce?

— Pentru că am construit o carieră din a-i face pe oameni să creadă că zgomotul înseamnă putere.

S-a uitat la Grant.

— Și el mi-a arătat că uneori puterea înseamnă să nu faci ceea ce toți așteaptă.

Grant nu i-a răspuns.

Wade a lăsat telefonul pe banca de lângă gard.

— Sunt toate fișierele. Ștergeți-le sau folosiți-le. Alegerea este a voastră.

A plecat fără să aștepte aplauze.

Sophie a ridicat macheta de carton.

— Tata, poți să mă ajuți să pun acoperișul?

Grant a privit spre Luca, apoi spre mine.

— Da.

S-au așezat pe bordură. El a ținut cartonul, Luca a măsurat cu rigla, iar Sophie a apăsat cu degetul pe lipiciul încă umed.

Eu am rămas în picioare, cu mapa arsă sub braț și cu ceasul lui Grant luminat de ultimele raze ale zilei.

La 18:30, când clopotul școlii a sunat, el nu era singur lângă gard.

Sophie i-a întins lui Luca o bucată de carton și i-a spus:

— Dacă vrei să rămâi, trebuie să ții bine acoperișul.