PARTEA 4 — Soțul meu m-a văzut semnând acte lângă cel mai tânăr miliardar, iar zâmbetul lui a dispărut brusc

PARTEA 4

Fotografia arăta o filă îngălbenită, cu marginile zdrențuite și cu numărul de registru scris de mâna tatălui meu.

În partea de jos se afla semnătura lui Ethan.

Nu era o procură.

Nu era un contract de vânzare.

Era o declarație datată cu opt ani în urmă, din luna în care ne căsătoriserăm.

Am recunoscut imediat scrisul tatălui meu.

„Ethan Calloway confirmă că Grace Calloway este creatoarea principală a sistemului Meridian și că toate drepturile de proprietate intelectuală îi aparțin.”

Sub text, Ethan semnase cu mâna lui.

M-am uitat la el.

— De ce ai semnat asta?

Fața lui se schimbase. Nu mai avea aerul unui om prins într-o aventură. Părea un om căruia îi fusese smulsă podeaua de sub picioare.

— Pentru că tatăl tău m-a obligat.

— Nu te-a obligat nimeni să te căsătorești cu mine.

— Dacă nu semnam, compania dispărea. Avea nevoie de cineva care să o conducă.

Mara și-a strâns degetele pe mânerul bastonului.

— Avea nevoie de un administrator, Ethan. Nu de un hoț.

El s-a întors spre ea.

— Tu ai știut tot timpul?

— Am știut că te temi de ziua în care Grace va afla cine a construit cu adevărat compania. Nu am știut cât de departe vei merge.

În spatele nostru, unul dintre pereții de sticlă vibra sub rafalele vântului. Atlanticul se întunecase, iar palmierii își răsuceau frunzele ca niște mâini nervoase.

Ethan și-a trecut palma peste față.

— Grace, ascultă-mă. În primul an, eu am luat compania din pragul falimentului.

— Ai folosit proiectele mele.

— Le-am făcut să fie vandabile.

— Le-ai făcut să fie ale tale.

El a privit burta mea.

— Și pentru copil? Totul este pentru copil. Dacă pierdem compania, pierdem spitalele, casele, oamenii care depind de noi.

— Nu folosi copilul ca să-ți aperi conturile.

— Nu înțelegi ce înseamnă să porți o mie de vieți pe umeri.

— Ba da, Ethan. Eu am construit sistemul care transportă medicamentele către acele spitale.

Declan a așezat pe masă o altă mapă.

— Consiliul a primit toate actele. Începând de astăzi, participația lui Ethan este blocată. Nu pentru că am cumpărat-o, ci pentru că el însuși a încălcat acordul de administrare.

Ethan a râs amar.

— Crezi că poți prelua compania cu o semnătură?

— Nu, a spus Declan. Cu semnăturile celor care au fost mințiți de tine.

Ușile dinspre sala de conferințe s-au deschis. În prag au apărut șapte membri ai consiliului Calloway Meridian. Printre ei era și doamna Petrescu, directoarea financiară, femeia pe care Ethan o concediase cu două luni înainte.

Ea ținea în mână o cutie metalică mică.

— Am găsit-o în depozitul vechi al fundației, a spus ea. Era ascunsă într-un sertar cu eticheta „facturi pentru sere”.

Mi-a întins cutia.

Înăuntru se afla un stilou violet, cu inițialele tatălui meu gravate pe clips.

— Cu acesta a semnat actul original, a continuat ea. Și am găsit și registrul de intrări. Ethan a venit în noaptea în care a schimbat pagina.

Ethan a făcut un pas spre ea.

— Nu ai dreptul să mă acuzi.

— Nu te acuz, a spus doamna Petrescu. Îți citesc propriile semnături.

Vanessa coborâse privirea. Rochia ei roșie era mototolită la talie, iar pe degetul mare avea încă o urmă de rimel.

— Ethan, transferul clădirii pe firma mea trebuie anulat, a spus ea.

— Nu poți face asta.

— Pot. Și o voi face.

El a privit-o uluit.

— După tot ce am făcut pentru tine?

— Nu ai făcut-o pentru mine. Ai făcut-o pentru tine și mi-ai dat mie hârtiile de semnat.

Vanessa a venit către mine. S-a oprit la câțiva pași, fără să încerce să mă atingă.

— Îmi pare rău, Grace.

Am privit-o atent.

— Îți pare rău pentru ce ai făcut sau pentru că ai fost prinsă?

Ochii ei s-au umplut de lacrimi.

— Pentru amândouă. Dar mai ales pentru că am crezut că, dacă el te părăsește, eu voi primi un loc în viața lui. Nu am înțeles că el nu voia o viață cu mine. Voia să-ți ia viața ție.

Nu i-am răspuns imediat.

În acel moment, copilul s-a mișcat din nou, puternic, chiar sub palma mea.

Ethan a văzut gestul.

Pentru o secundă, expresia lui s-a frânt.

— Pot să vin cu tine la spital? a întrebat.

Declan a ridicat privirea.

— Nu este momentul.

— Nu te-am întrebat pe tine.

M-am uitat la Ethan.

— Dacă vrei să fii lângă copilul tău, vei face exact ce îți spun medicii și administratorii. Nu vei mai intra în conturile companiei. Nu vei mai contacta clinica. Nu vei mai folosi numele meu ca să obții nimic.

— Și tu?

— Eu voi decide când și dacă vei vedea copilul.

A strâns maxilarul.

— Îmi iei totul.

— Nu. Îți iau doar lucrurile pe care le-ai luat de la mine.

Atunci Mara a scos din geantă o foaie mică și a așezat-o între noi.

— Mai este ceva, Grace.

Am simțit cum îmi îngheață degetele.

— Ce anume?

— Tatăl tău nu l-a ales pe Declan doar ca administrator. L-a ales pentru că știa că Ethan nu se va opri la bani.

Declan a privit spre ocean.

— Tatăl tău m-a rugat, cu o săptămână înainte să moară, să te protejez dacă vei rămâne singură.

— De ce nu mi-ai spus niciodată?

— Pentru că mi-a cerut să aștept până când tu vei putea vedea singură adevărul. Dacă ți-aș fi spus prea devreme, Ethan ar fi crezut că te întorci împotriva lui din cauza mea.

Am privit mapa neagră de pe masă. Marginea ei era zgâriată într-un colț, acolo unde o lovisem de ușa biroului lui Ethan în noaptea când găsisem procura falsă.

— Și dacă nu veneam aici?

— Veneam eu la tine, a răspuns Declan. Dar ai venit singură până la capăt.

Nu eram sigură că fusese adevărat. Venisem pentru că îmi era frică. Venisem pentru că aveam șapte luni de sarcină și un soț care încerca să mă convingă că nu mai eram capabilă să gândesc.

Dar acum înțelegeam ceva.

Frica nu dispăruse.

Doar că nu mai conducea ea.

Mara a închis registrul.

— Ce vei face cu Ethan?

M-am uitat spre omul cu care împărțisem opt ani, două case, sute de mese și un copil care încă nu se născuse.

— Nu voi cere să fie distrus. Compania va rămâne funcțională, iar angajații nu vor plăti pentru lăcomia lui. Dar Ethan nu va mai avea acces la decizii.

— Iar căsnicia? a întrebat Vanessa, aproape fără glas.

Am simțit cum o parte din mine se rupe liniștit, fără zgomot.

— Căsnicia s-a terminat când el a început să-mi pregătească dispariția din propria mea viață.

Ethan a coborât privirea către documentul cu semnătura lui de acum opt ani.

— Grace, am crezut că dacă dețin compania, pot proteja familia.

— Nu ai vrut să protejezi familia. Ai vrut să fii omul fără de care familia nu putea supraviețui.

În acea clipă, telefonul meu a vibrat.

Era asistenta medicului.

— Doamnă Calloway, trebuie să veniți la clinică. Contracțiile sunt regulate și medicul vrea să vă examineze imediat.

M-am sprijinit de masă.

Declan a luat mapa neagră, iar Mara mi-a întins bastonul ca să mă ajute să-mi păstrez echilibrul.

Ethan s-a apropiat.

— Grace, copilul meu…

M-am oprit în fața lui.

— Dacă vrei să fii tată, începe prin a nu mai minți.

Apoi am mers spre lift, cu Declan lângă mine și cu Mara în urma noastră.

Înainte ca ușile să se închidă, am privit încă o dată spre masa de marmură. Stiloul violet al tatălui meu stătea deasupra actului care îi luase lui Ethan tot ce crezuse că îi aparține.

Telefonul lui Ethan a sunat din nou.

De data aceasta, el nu s-a uitat la ecran.

A rămas privind stiloul violet, în timp ce Vanessa a luat cutia cu documentele și a plecat fără să-l mai aștepte.

Iar din holul hotelului, chiar înainte să dispar după ușile liftului, am auzit vocea Marei:

— Copilul se va naște cu numele mamei care a creat Meridianul.

Declan a apăsat butonul, iar eu mi-am dus palma peste locul unde fiul meu lovea nerăbdător.

— Atunci să-i pregătim prima semnătură, am spus.