PARTEA 4 — Am intrat în castelul Regelui Alfa pentru o slujbă, iar după primul urlet gardianul a făcut un pas înapoi

PARTEA 4

…Numele era al regelui Raiden.

Am rămas cu batista desfăcută în mâini, incapabilă să respir.

— De ce este numele lui aici? am întrebat.

Mara a ajuns lângă mine, cu fața udă de praf și lacrimi.

— Pentru că blestemul nu a fost făcut doar asupra lui. A fost legat de sângele familiei sale. Elara a descoperit că antidotul nu poate fi folosit decât de urmașul direct al primei regine.

Raiden s-a sprijinit de tocul ușii. Venirea lui părea imposibilă; fiecare pas îi lăsa sânge pe piatră.

— Nora, pleacă, a spus el.

— Nu.

— Dacă rămâi, Adrian te va ucide.

— Dacă plec, te ucide blestemul.

Pentru prima dată, regele a tăcut.

În spatele nostru, Adrian a început să râdă.

— Credeți că adevărul vă poate salva? Eu controlez fiecare gardă din castel. Fiecare cheie. Fiecare jurământ.

— Nu și fiecare martor, a spus Mara.

Din galeria de deasupra izvorului au apărut trei oameni: bătrânul gardian, bucătăreasa și un scrib cu mâinile tremurânde. Scribul ținea la piept un cilindru de sticlă.

Adrian s-a întors brusc.

— Tu ai ars arhiva!

— Am ars copiile, a răspuns scribul. Nu și piatra de memorie.

A ridicat cilindrul. În interior, o lumină albă se mișca precum fumul.

Raiden a privit-o.

— Ce conține?

— Noaptea în care Elara a murit. Glasurile tuturor celor care au fost acolo.

Adrian a făcut un pas înainte.

— Minți.

Scribul a apăsat pe capac. Încăperea s-a umplut de o voce de femeie, slabă, dar limpede.

„Adrian, oprește-te. Dacă pornești ritualul, îl vei transforma pentru totdeauna.”

Apoi s-a auzit vocea lui Adrian, mai tânără și plină de furie.

„Dacă nu pot conduce un rege, voi conduce fiara din el.”

Mara a închis ochii.

Vocea lui Elara a revenit.

„Copilul meu nu va plăti pentru ambiția ta.”

După aceea s-au auzit pași, un țipăt și trosnetul lemnului cuprins de foc.

Raiden s-a uitat spre Adrian.

— Ai mințit timp de douăzeci și doi de ani.

Adrian nu mai zâmbea.

— Fără mine, acest regat ar fi căzut.

— Nu, am spus. Fără tine, mama mea ar fi trăit.

Mi-am tăiat palma cu marginea medalionului spart și am lăsat trei picături de sânge să cadă în izvor. Apa s-a luminat. Raiden a intrat în cercul de piatră, iar eu i-am pus batista pe rană.

Durerea lui a umplut încăperea. A căzut în genunchi, transformându-se din nou, dar de data aceasta fiara nu a urlat spre noi. A urlat spre Adrian.

— Rostește numele, a strigat Mara.

M-am uitat la femeia care distrusese două vieți.

— Lady Adrian Greymark.

Lumina a izbucnit din izvor. Vinișoarele negre s-au retras de pe pieptul regelui, iar toiagul lui Adrian s-a crăpat în două.

Gărzile au intrat în încăpere chiar atunci. Au văzut piatra de memorie, rănile lui Raiden și pe Adrian fără arma ei.

— Luați-o, a poruncit regele.

Adrian a încercat să fugă, dar bătrânul gardian i-a prins încheieturile.

— Pentru Elara, a spus el.

Credeam că totul se terminase. Dar, înainte ca Adrian să fie scoasă din încăpere, piatra de memorie a scos un alt sunet: o voce de bărbat pe care nimeni nu o recunoștea.

„Dacă Adrian cade, regele va cădea odată cu ea. A doua cheie este deja în mâinile mele.”

Raiden a ridicat privirea spre mine.

— Cine a înregistrat asta?

Din cilindru s-a auzit un râs scurt.

Iar pe mânerul medalionului spart a apărut un simbol pe care îl văzusem cândva, în copilărie, pe ușa orfelinatului Sfânta Miriam…