Fostul meu soț m-a umilit în cabinet când mi-a văzut burta, dar zâmbetul lui a dispărut brusc

În clipa în care fostul meu soț a intrat în cabinet cu amanta însărcinată, a ridicat degetul spre burta mea și m-a făcut adulteră în fața tuturor.

Era ora patru și douăzeci după-amiaza, iar pe coridorul maternității mirosea a dezinfectant și a ceai de ghimbir. Eu tocmai închideam dosarul unei paciente când ușa s-a deschis.

Lin Wei a intrat prima. Purta un palton roz pal, iar sub el avea o burtă rotundă, aparent de patru luni. Lu Jingchen venea în urma ei, ținând-o de cot cu o grijă pe care nu mi-o arătase niciodată în cei trei ani de căsnicie.

Apoi m-a văzut.

S-a oprit.

—Shen Shi?

—Doamna Lu, vă rog să vă întindeți, i-am răspuns, fără să ridic ochii din fișă.

Lin Wei s-a așezat pe patul de consultație. În timp ce pregăteam aparatul pentru ecografie, am observat cum privirea lui Jingchen cobora tot mai des spre abdomenul meu. Halatul alb era larg, dar nu suficient de larg ca să ascundă o curbă de paisprezece săptămâni.

Bătăile inimii copilului ei s-au auzit clare în încăpere. Lin Wei a zâmbit, iar Jingchen i-a mângâiat mâna. Gestul acela m-a durut mai mult decât recunoșteam.

Apoi ea s-a uitat la mine.

Zâmbetul i-a înghețat.

—Doctora Shen… și dumneavoastră sunteți însărcinată?

Jingchen s-a întors încet.

Câteva secunde n-a spus nimic. Apoi a râs scurt, fără urmă de bucurie.

—La doar trei luni după divorț?

—Sunteți într-un spital, domnule Lu, am spus. Aveți grijă cum vorbiți.

—Fă socoteala, Shen Shi. Dacă ești în luna a patra, copilul a fost conceput când încă erai soția mea.

Și-a apropiat fața de a mea.

—Al cui este bastardul?

În spatele ușii, cineva a scăpat o tavă metalică. Sunetul a răsunat pe coridor. Eu am simțit doar presiunea palmei peste abdomen.

—Poți fi liniștit, am răspuns. Nu este al tău.

Fața lui s-a întunecat.

Lin Wei s-a ridicat brusc.

—Jingchen, plecăm. Mi se face rău.

El a uitat de mine în aceeași clipă. A sprijinit-o, i-a aranjat gulerul și a condus-o afară. Înainte să iasă, ea s-a uitat din nou la burta mea.

—Bucură-te cât mai poți, doctora Shen.

În seara aceea, când am primit raportul ecografiei ei, am observat ceva imposibil. Lin Wei avea șaisprezece săptămâni și trei zile. Eu aveam paisprezece.

Asta însemna că era însărcinată înainte ca Jingchen să-mi ceară divorțul.

Telefonul meu a vibrat. Era Ji Yushan, bărbatul care îmi găsise avocatul și mă ajutase să trec prin tratamentul de fertilitate.

—Ai văzut raportul? m-a întrebat.

—Da.

—Atunci trebuie să afli ceva. Înregistrările clinicii au fost modificate. Cineva a umblat la procedura ta.

M-am ridicat atât de repede, încât scaunul s-a izbit de dulap.

—Copilul meu este în pericol?

—Nu știu încă. Dar cineva a încercat să te facă să crezi că sarcina ta are o problemă gravă.

În acea noapte, Lin Wei m-a așteptat lângă lift.

—Ai reușit să rămâi însărcinată, a spus ea încet.

—Ce vrei să spui?

A privit spre abdomenul meu.

—Copilul acela nu trebuia să ajungă atât de departe.

Mi s-a strâns stomacul.

—Repetă.

Ea a zâmbit, dar în ochii ei nu era nimic cald.

—N-am spus nimic.

A făcut un pas spre ieșire, apoi s-a întors.

—Bucură-te cât mai poți.

În acea noapte am înțeles că divorțul nu pusese capăt războiului. Doar îi deschisese prima ușă.

Dimineața următoare, directoarea centrului de diagnostic m-a chemat în biroul ei. Pe masă se afla un dosar deschis, iar degetele ei apăsau peste prima pagină. Când am intrat, a încuiat ușa și mi-a spus:

—Shen Shi, înainte să te sperii, trebuie să-ți spun că analiza copilului tău nu aparține probei tale…

PARTEA 2

—Shen Shi, înainte să te sperii, trebuie să-ți spun că analiza copilului tău nu aparține probei tale…

Am rămas în prag, cu mâna pe clanță. În încăpere mirosea a hârtie umedă și a cafea rece. Doctora Ju, care conducea centrul de peste treizeci de ani, nu era femeia care să exagereze.

—Ce înseamnă asta? am întrebat.

—Înseamnă că proba trimisă la laborator a fost înlocuită. Rezultatul cu risc crescut nu este al tău.

Mi s-au înmuiat genunchii.

—Sunteți sigură?

—Am cerut o verificare suplimentară fiindcă numărul de identificare nu se potrivea cu eticheta din registru. Apoi am comparat materialul genetic. Cineva a pus în tub o probă străină.

Mi-am dus mâna la abdomen. Pentru prima oară, frica nu mai era legată de Jingchen sau de Lin Wei. Era legată de copilul care se mișca încă prea ușor ca să-l simt.

—De ce ar face cineva asta?

Doctora Ju a privit spre ușa încuiată.

—Ca să te determine să iei o decizie bazată pe o minciună.

A refăcut recoltarea sub supraveghere. Eu am stat pe scaunul rece, cu o fâșie de tifon lipită pe braț și cu inima bătându-mi în gât.

Când am ieșit, liftul s-a deschis exact în fața mea. Lu Jingchen se afla înăuntru.

—Trebuie să vorbim, a spus.

—Nu.

—Este despre copilul tău.

M-am oprit.

Am intrat în casa scării. Betonul mirosea a praf, iar balustrada rece mi-a rămas lipită de palmă.

—Este copilul lui Ji Yushan? a întrebat Jingchen.

Nu am răspuns.

—Știi măcar cine este omul acela? Este fiul nelegitim al tatălui meu. S-a apropiat de tine ca să se răzbune pe familia noastră.

Am râs fără veselie.

—Când m-ai înșelat, ai spus că erai confuz. Acum orice bărbat care m-a tratat cu respect devine conspirator?

—Te folosește.

—Tu ce ai făcut cu mine?

A coborât ochii.

—M-am înșelat.

—Nu. Ai făcut alegeri.

Ușa de sus s-a deschis. Lin Wei stătea pe palier și ne auzise.

—Te căiești? a întrebat ea, tremurând. Sunt însărcinată cu copilul tău și tu îi vorbești fostei tale soții despre regrete?

—Lin Wei, nu acum.

—Nu acum? Ai promis că totul va fi al nostru!

—Ajunge, am spus eu.

Am coborât fără să mai aștept răspunsul. Nu mai aveam energia să repar emoțiile altora.

Ji Yushan mă aștepta în grădina mică din spatele spitalului. Purta aceeași cămașă albă și ținea între degete o monedă veche, pe care o întorcea mereu când era neliniștit.

—Proba a fost înlocuită, i-am spus.

—Știu.

—Cum adică știi?

—Tehniciana care a avut acces la frigider este verișoara lui Lin Wei. Am verificat registrele și camerele de supraveghere.

—De ce nu mi-ai spus?

—Pentru că mai întâi trebuia să aflu cine avea motivul real.

A urmat o tăcere grea. Înainte de divorț, eu și Jingchen începuserăm un tratament de fertilitate. Mi se spusese că există material genetic conservat și continuasem procedura după despărțire, convinsă că era al fostului meu soț.

Ji Yushan a închis ochii.

—Shen Shi, Jingchen nu a lăsat niciodată vreo probă la clinică.

Am simțit că aerul dispare din grădină.

—Atunci a cui era?

El n-a răspuns imediat.

—A mea.

L-am privit fără să înțeleg.

—Repetă.

—Copilul este al meu.

Palma mea l-a lovit înainte să-mi pot opri mâna. Moneda veche i-a căzut pe alee și s-a rostogolit sub o bancă.

—Știai?

—Da.

—Și m-ai lăsat luni întregi să cred că port copilul lui Jingchen?

—Încercam să aflu cine a schimbat proba și cine a încercat să te sperie.

—Ai fi putut să-mi spui adevărul!

—Dacă îți spuneam, familia Lu ar fi aflat înaintea noastră. Tatăl meu a fost alungat din familie, iar eu sunt moștenitorul legitim pe care l-au ascuns. Copilul tău este singura dovadă că planul lor a eșuat.

Atunci telefonul meu a sunat. Era doctora Ju.

—Rezultatul nou a sosit, a spus ea. Dar nu este singura problemă. În sângele tău au găsit urme ale unui medicament care provoacă pierderea sarcinii.

Am închis ochii.

Ji Yushan a ridicat privirea.

—Unde ești?

—În grădină.

—Nu pleca. Cineva a intrat în biroul meu și a luat copiile dosarului. Iar pe camera din hol se vede clar cine a trimis acel medicament către tine…

PARTEA 3

—Pe camera din hol se vede clar cine a trimis acel medicament către tine…

Vocea doctorei Ju s-a frânt înainte să rostească numele. În spatele meu, vântul mișca frunzele unui arbore de magnolie, iar una dintre ele s-a lipit de pantoful meu.

—Cine? am întrebat.

—Lin Wei.

Ji Yushan a luat telefonul din mâna mea.

—Trimite-ne înregistrarea.

—Nu prin rețeaua spitalului. Cineva încă are acces la sistem.

Am mers direct în camera de arhivă, unde doctora Ju ne-a așteptat cu un calculator vechi și un dosar sigilat. Pe ecran se vedea un coridor din clinica de fertilitate. Era cu șase săptămâni în urmă, la ora douăzeci și trei și unsprezece minute.

Lin Wei a apărut în imagine. Purta o șapcă și ținea o cutie albă. A intrat în încăperea unde se păstrau probele, iar după șapte minute a ieșit fără cutie.

Am simțit cum mi se răcește fața.

—Asta nu dovedește că a pus medicamentul, a spus Ji Yushan.

Doctora Ju a deschis dosarul.

—Dar dovedește că a avut acces la proba ta. Iar analiza nouă confirmă că embrionul a fost creat cu materialul genetic al lui Ji Yushan.

M-am întors spre el.

—De ce mi-ai spus că este al tău doar acum?

—Pentru că am vrut să mă asigur că vei fi în siguranță înainte să mă apropii de tine cu adevărul.

—Nu tu hotărăști ce adevăr pot suporta.

El a primit lovitura în tăcere.

Ușa s-a izbit de perete. Lu Jingchen a intrat împreună cu Lin Wei și cu tatăl lui, Lu Qiming. Bătrânul purta un baston de lemn negru, cu mâner de argint.

—Destul, a spus Qiming. Fiul meu nu va accepta să fie umilit de un impostor.

Ji Yushan s-a ridicat.

—Nu mai sunt fiul pe care l-ai putut ascunde.

—Ești o greșeală a tinereții mele.

—Și totuși sunt moștenitorul înscris în testamentul bunicului.

Lin Wei a început să plângă.

—Jingchen, spune-le că bebelușul nostru este al tău.

El a privit-o. Pentru prima oară, nu mai părea sigur pe nimic.

—Este al meu, nu-i așa?

Lin Wei a făcut un pas înapoi.

Baston’s— Nu te apropia de ea, a spus Qiming.

—Întrebam dacă este copilul meu, a strigat Jingchen.

Lin Wei a dus mâna la abdomen. Degetele i s-au oprit deasupra burții rotunde.

Ji Yushan a apăsat un buton. Pe ecran a apărut o filmare dintr-un hotel. Lin Wei stătea în fața unei oglinzi și își fixa sub rochie o pernă medicală. Apoi își scotea din geantă un raport ecografic fals.

Jingchen a făcut un pas în spate.

—Ce este asta?

—Nu înseamnă nimic, a șoptit ea.

Doctora Ju a deschis un al doilea document.

—Lin Wei nu este însărcinată. A folosit o proteză abdominală și a falsificat ecografiile pentru a-l grăbi pe Jingchen să divorțeze și pentru a pune mâna pe acțiunile familiei.

Tăcerea a fost atât de adâncă, încât am auzit aparatul de aer condiționat.

—Ai spus că ești însărcinată, a murmurat Jingchen.

—Pentru că altfel m-ai fi părăsit.

—Ai pus mâna pe proba fostei mele soții?

Lin Wei n-a mai răspuns.

Qiming a lovit podeaua cu bastonul.

—Închideți toate copiile! Nimeni nu pleacă de aici.

Atunci ușa s-a deschis din nou. A intrat o femeie în costum bleumarin, cu un dosar gros sub braț.

—Îmi pare rău, domnule Lu, dar nu mai puteți da ordine familiei dumneavoastră.

Era avocata lui Ji Yushan.

A pus pe masă o fotografie veche: Qiming, tatăl său și o femeie tânără care ținea un nou-născut. Pe spatele fotografiei se afla data nașterii lui Yushan și semnătura bunicului Lu.

—Acestea sunt actele care dovedesc că Ji Yushan este moștenitorul legitim și că a fost eliminat fraudulos din registrele familiei.

Jingchen a privit fotografia, apoi spre tatăl său.

—Tu ai știut?

Qiming a devenit livid.

Telefonul avocatei a vibrat.

A ascultat câteva secunde, apoi s-a uitat la mine.

—Poliția a emis mandatele. Dar nu pentru Lin Wei.

În clipa aceea, Ji Yushan a primit un mesaj. L-a citit, iar expresia lui s-a schimbat.

—Ce s-a întâmplat? am întrebat.

Mi-a întins telefonul. Era o fotografie cu ușa apartamentului meu și o hârtie prinsă de clanță.

Pe ea scria: „Dacă vrei să-ți vezi copilul născut, vino singură la depozitul familiei Lu.”

Iar sub mesaj se afla o oră: miezul nopții…