PARTEA 4 — Mi-am lăsat soțul cu o casă goală după ce a cumpărat diamante amantei, iar glasul lui s-a stins brusc la telefon

PARTEA 4

…Am răspuns cu mâinile atât de reci, încât aproape am scăpat telefonul.

— Sunt mama lui Ellison. Spuneți-mi unde este fiul meu.

Vocea directoarei era tremurată.

— Este în cabinetul meu. Nu l-am lăsat cu acel bărbat.

Am închis ochii.

Ellison era în siguranță.

Pentru câteva secunde, nimeni din încăpere nu a respirat normal.

Patrick s-a sprijinit de marginea mesei.

— Nu am trimis pe nimeni, a repetat el.

Diane a ridicat documentul.

— Semnătura este falsificată sau ai mințit. În ambele cazuri, situația devine mult mai gravă.

— Nu am vrut să-i fac rău!

— Atunci cine a trimis omul? am întrebat.

Patrick a privit spre ușă.

— Cassandra.

Numele a căzut între noi ca un obiect greu.

Martin a primit un apel și s-a retras lângă fereastră. A ascultat, apoi a venit spre mine.

— Cassandra a părăsit orașul cu fratele ei. Poliția îi caută. Înainte să plece, a folosit accesul lui Patrick la sistemul școlii.

Patrick a închis ochii.

— Nu poate face asta.

— A făcut-o deja, i-a spus Diane.

Avocatul lui, domnul Mercer, și-a strâns servieta la piept.

— Patrick, nu mai pot continua să te reprezint dacă îmi ascunzi informații.

— Îmi abandonezi cazul?

— Îți spun că nu pot apăra în același timp frauda, falsul și tentativa de a lua copilul de la școală.

Patrick a făcut un pas către el.

— Am plătit pentru apărare, Mercer!

— Ai plătit pentru consultanță, nu pentru miracole.

Apoi avocatul a plecat.

Patrick a rămas în mijlocul biroului, cu mâna agățată de nodul strâmb al cravatei.

La ora 12:40, înregistrarea a fost redată într-o sală mică de la secția de poliție. Pe ecran, Patrick râdea de mine.

— Gwen nu va observa niciodată.

Cuvintele lui au răsunat prin încăpere.

Patrick privea filmarea cu fața întoarsă într-o parte.

— Opriți-o, a șoptit.

— Nu, i-am răspuns.

A fost prima dată când l-am văzut obligat să-și asculte propria voce.

Înregistrarea continua.

— Ea este în siguranță aici, spunea el. Nu are bani și nici unde să meargă.

Patrick a tresărit.

— Nu asta am vrut să spun.

— Dar asta ai spus.

A tăcut.

Apoi a venit pierderea pe care nicio hârtie nu o putea descrie. În aceeași după-amiază, m-am întors în casa noastră împreună cu Diane pentru a lua ultimele lucruri ale lui Ellison.

Camera lui era goală.

Pe perete rămăsese doar o urmă dreptunghiulară, mai deschisă la culoare, acolo unde fusese fotografia noastră de la mare. În dulap, Patrick găsise o singură jucărie uitată: un avion de lemn cu o rotiță ruptă.

L-am ridicat și l-am pus în geanta mea.

Pe masa din sufragerie, plicul galben rămăsese desfăcut. Ceara neagră se desprinsese în două bucăți.

Patrick a intrat în prag.

— Pot să văd camera lui?

— Nu acum.

— Gwen, te rog.

— Ellison are nevoie de liniște. Și eu la fel.

— Mai există o șansă pentru noi?

L-am privit mult timp.

Nu mai vedeam bărbatul pe care îl iubisem. Vedeam un om care avusese totul și confundase iubirea cu posesia.

— Există o șansă pentru mine și pentru fiul nostru, am spus. Dar nu mai depinde de tine.

În săptămânile următoare, ancheta a înaintat repede. Raymond a depus mărturie. Fratele Cassandrei a recunoscut firmele paravan. Cassandra a fost găsită într-un motel de lângă graniță, iar Patrick a primit interdicție de a se apropia de noi.

Acțiunile mele din companie au fost recunoscute oficial. Nu am vrut să conduc afacerea, dar nici să o las în mâinile celor care o goliseră. Am numit un administrator independent și am vândut partea care îmi aparținea.

Cu banii, am cumpărat un apartament mic într-un oraș de coastă.

Nu era luxos.

Era al nostru.

După două luni, am început să lucrez din nou ca expertă contabilă. În fiecare dimineață îmi făceam cafeaua într-o cană albă, iar Ellison își pregătea ghiozdanul fără să mai tresară la fiecare mașină care încetinea în fața blocului.

Într-o sâmbătă, la începutul iernii, am mers împreună la piață. Primii fulgi se topeau pe asfalt.

— Mamă, acum chiar suntem în siguranță? m-a întrebat el.

M-am oprit lângă un stand cu mere.

— Da, dragul meu.

— Chiar dacă tata este trist?

— Tristețea lui nu este responsabilitatea ta.

Ellison a privit zăpada.

— Atunci pot să fiu fericit?

Mi s-a rupt ceva în piept, dar de data aceasta durerea era caldă.

— Poți. În fiecare zi.

În seara aceea, a desenat familia noastră pe o foaie. Eram doar noi doi, sub un cer plin de fulgi. În mâna mea desenase un avion mic de lemn.

— Este ca să nu mai pleci fără mine, a spus.

Am îngenuncheat lângă el.

— Nu voi mai pleca niciodată fără să-ți spun.

O săptămână mai târziu, Patrick mi-a trimis un mesaj.

„Am vândut casa. Pot să-ți dau banii și să începem din nou. Cassandra a distrus tot. Eu încă te iubesc.”

Am citit mesajul în timp ce fierbătorul scotea un clic scurt în bucătărie.

Nu am simțit furie.

Nici dor.

Doar o liniște limpede.

I-am răspuns: „Nu mai sunt femeia pe care ai lăsat-o singură în acea casă. Te rog să nu mă mai cauți decât pentru lucrurile care țin de Ellison.”

A încercat să mă sune de două ori.

Nu am răspuns.

În dimineața următoare, am scos din sertar bucățile de ceară neagră desprinse de pe plicul galben. Le păstrasem fără să știu de ce.

Le-am pus într-o cutiuță lângă desenul lui Ellison.

Plicul fusese începutul sfârșitului pentru Patrick.

Pentru noi, fusese începutul libertății.

Am deschis fereastra. Zăpada se așeza încet pe balustradă, iar avionul de lemn stătea pe pervaz, cu rotița ruptă și aripa îndreptată spre lumină.

De data aceasta, nu mai fugea nimeni.