PARTEA 4 — Cincii oameni înarmați mă urmăreau cu fiica în brațe, iar când am cerut ajutor, călărețul din fața mea a pălit

PARTEA 4

…—Nu ajunge nicăieri, spuse Voss.

A smuls documentul din mâna lui Hale și a fugit spre ieșirea din spate.

Ethan s-a aruncat după el, dar Voss trânti o ladă de lemn în cale. Scândurile au căzut cu un zgomot ascuțit, iar Rose a început să plângă atât de tare încât mi s-a strâns stomacul.

Reed rămăsese cu pistolul pe podea. Se uita la el, apoi la ușa prin care dispăruse Voss.

—Dacă pleacă, ne omoară pe toți, a spus el.

—Nu pe toți, răspunse Silas. Pe tine te va lăsa să fii primul vinovat.

Reed îl privi cu ură.

—Tu ai făcut asta șapte ani.

—Știu.

Cuvântul a căzut între noi ca o piatră.

Hale a smuls o lanternă de pe perete și a alergat spre partea din spate a depozitului. Ethan i-a urmat pașii. Eu am înfășurat-o pe Rose mai strâns în pătură și am pornit după ei, ținând revolverul cu o mână și foile cu cealaltă.

În curte, Voss încălecase calul lui Hale. Documentul era prins sub cureaua de la brâu.

—Dă-te jos! a strigat Ethan.

Voss a râs și a smucit frâul.

—Pământul acesta a aparținut mereu celui care îl poate ține.

A pornit spre drumul principal.

Atunci Silas a apărut în fața calului.

Nu avea arma în mână. Doar fotografia găsită în cutie, strânsă între degete.

Voss a tras frâul, dar calul s-a ridicat pe picioarele din spate. Silas a fost lovit în piept și a căzut în noroi.

Ethan a ajuns la el.

—Silas!

—Luați calul, gâfâi el. Nu-l lăsați să ajungă la telegraf.

Voss a profitat de clipă și a fugit printre clădirile vechi ale stației.

Am alergat după el.

Nu știam când încetasem să mai fug de trecut. Știam doar că nu puteam să-l las să ducă și viitorul văii după el.

L-am găsit în fața biroului telegrafic, cu mâna pe clanță și documentul mototolit în pumn. Telegrafistul, un băiat cu ochelari rotunzi, se ascunsese după tejghea.

—Deschide! a poruncit Voss.

—Nu pot, domnule.

—Ai auzit ce am spus?

Am ridicat revolverul.

—El poate deschide. Dar nu va trimite nimic.

Voss s-a întors spre mine.

—Tu nu înțelegi ce faci. Fără compania mea, Fort Mercer moare.

—Fort Mercer a trăit înaintea ta.

—Soțul tău a înțeles asta și de aceea a murit.

A spus-o fără să-și dea seama. Sau poate nu-i mai păsa.

Din spatele meu s-a auzit vocea lui Reed.

—Ai poruncit moartea lui Matthew?

Voss a tăcut o clipă.

—Am poruncit să fie oprit.

—Și familia ei?

—Familia ei a fost o greșeală veche.

Reed a închis ochii. Când i-a deschis, nu mai privea spre Voss, ci spre telegrafist.

—Scrie, băiete.

Voss a ridicat arma.

Ethan a tras primul, nu în om, ci în lampa de deasupra. Sticla s-a spart, iar încăperea s-a umplut de fum și întuneric.

Am auzit un scaun răsturnându-se, pași, un geam lovit. Rose plângea în brațele mele. Mi-am lipit obrazul de capul ei și am mers după singurul sunet care conta: respirația ei.

Când fumul s-a risipit, Voss era pe podea, cu mâna prinsă sub masa grea. Arma îi căzuse lângă degete. Documentul zăcea sub bocancul meu.

—Ridică-l, mi-a spus Ethan.

L-am ridicat.

Hale a deschis registrul pe tejghea și a pus lângă el pagina șase, apoi ordinul privind drepturile asupra izvorului.

—Acum alegi ce trimiți, Clara.

—Totul.

Telegrafistul a înghițit în sec.

—Către cine?

—Către Biroul Teritorial al Pământurilor, către ziarul din Stone Creek și către fiecare familie trecută în registru.

Voss a râs din podea.

—Nu ai bani pentru taxele de transmitere.

Am desfăcut brățara subțire de argint de la încheietură. Matthew mi-o dăruise când se născuse Rose. Am pus-o pe tejghea.

—Este suficient pentru primul mesaj.

Ethan și-a scos ceasul de buzunar.

—Pentru al doilea.

Hale a împins spre telegrafist o monedă grea.

—Pentru al treilea.

Băiatul a început să bată clapele. Sunetele scurte și regulate au umplut camera. Fiecare lovitură era ca o cărămidă pusă într-un zid împotriva lui Voss.

El a privit mesajul care se forma.

—O să vă distrug pe toți.

—Nu mai ai ce să distrugi, i-am răspuns. Ai vândut pământuri care nu-ți aparțineau, ai luat apă de la copii și ai cumpărat oameni care au crezut că frica este o slujbă.

—Tu crezi că Silas va scăpa?

M-am uitat spre ușă. Silas stătea sprijinit de Ethan, cu o mână apăsată pe coaste. Sângele îi curgea pe guler.

—Nu știu, am spus.

Silas a făcut un pas înainte.

—Nu vreau să scap.

A scos din cămașă un plic îngust și mi l-a întins.

—Matthew mi l-a dat cu două zile înainte să moară. Mi-a spus să ți-l predau doar dacă ai aflat adevărul despre familia ta.

Nu am vrut să-l ating.

—Ce este?

—Actul original al izvorului Calder.

Hale l-a deschis cu grijă. Înăuntru se afla hârtia pătată de fum, cu sigiliul tatălui meu și semnătura mamei. În partea de jos, era scris că apa nu putea fi vândută separat de pământurile familiilor din vale.

Voss a încercat să se ridice.

—Actul acela a ars.

—Nu tot, a spus Silas. L-am luat din casa veche în noaptea incendiului.

Am privit sigiliul. Îmi aminteam vag mâna mamei peste a mea, mirosul de mentă din părul ei și un cântec pe care nu-l mai auzisem de atunci.

—De ce l-ai ascuns?

Silas și-a plecat capul.

—Pentru că mi-a fost teamă că, dacă îl predau, Voss mă omoară. Iar dacă nu-l predau, tu nu vei ști niciodată de ce au murit ai noștri.

—Matthew știa?

—Da. El m-a găsit anul trecut. M-a obligat să aleg.

—Și ai ales să-l lași să moară?

Silas a închis ochii.

—În noaptea în care Voss a pus oamenii după el, am încercat să-l avertizez. Reed m-a urmărit. Matthew mi-a spus să fug cu actul, nu cu el. Am fugit.

Nu puteam să-l iert. Nu atunci. Poate niciodată pe deplin.

Dar am putut să înțeleg că uneori un om poartă vina ca pe o cămașă udă și continuă să meargă doar pentru că nu știe cum să o dea jos.

Telegraful a încetat să bată.

—Mesajele au plecat, spuse băiatul.

Afară, clopotul stației a sunat de trei ori. În depărtare se auzeau cai venind dinspre Stone Creek. Nu erau oamenii lui Voss. Erau fermierii ale căror nume apăreau în registru.

Unii țineau lopeți, alții puști vechi. Nu veniseră pentru răzbunare. Veniseră pentru actele lor.

Voss a privit printre scândurile ferestrei și a înțeles că nu mai avea unde să plece fără să treacă prin oamenii pe care îi ținuse dependenți de izvoare.

Reed s-a apropiat de mine.

—Voi spune tot ce știu.

—Spune-le numele celor care au murit.

—Le știu pe toate.

—Atunci începe cu mama și tatăl meu.

A dat din cap și a ieșit în fața mulțimii.

Nu am mers după el.

Am rămas lângă masa telegrafului, cu actul izvorului într-o mână și cu Rose în cealaltă. Ethan stătea lângă mine, iar Hale pregătea copiile pentru administrația teritorială.

Silas zăcea pe podea, palid, dar conștient.

—Clara, a spus el.

M-am întors.

—Ce vrei?

—Să știi că Matthew a murit încercând să te scoată din aceeași poveste în care fusesem prins eu.

Mi-am privit fiica. Rose își băgase pumnul mic în gulerul meu și nu mai plângea.

—Atunci ajută-mă să o scot și pe ea.

Silas a ridicat privirea.

—Cum?

—Mâine vei merge la fiecare familie din vale. Le vei spune cine a semnat, cine a plătit și ce ai făcut tu. Nu ca să fii iertat. Ca să nu poată nimeni să spună că nu a știut.

El a dat din cap.

A fost singurul răspuns pe care îl puteam primi de la el.

Când am ieșit din birou, oamenii așezaseră actele falsificate pe treptele stației. Peste ele, cineva pusese o găleată cu apă din izvorul Calder. Hârtia s-a îmbibat, cerneala s-a întins, iar numele lui Voss au început să dispară.

Rose a întins mâna spre apa care curgea peste documente.

I-am prins degetele înainte să atingă cerneala.

—Nu, iubita mea, i-am șoptit. Aceasta este apa pe care tatăl tău a murit ca să o păstreze.

Din spatele meu, Ethan a întrebat:

—Și ce vei face cu pământul?

Am strâns actul original la piept și am privit spre drumul care ducea la ruinele casei copilăriei mele.

—Îl voi uda cu numele celor pe care au vrut să-i șteargă.

În palma mea, sigiliul mamei a rămas întreg.