PARTEA 4 — Bruno m-a tras de încheietură în fața tuturor, dar când infirmul s-a ridicat, zâmbetul lui a dispărut

PARTEA 4

—Mateo Rivas, ieși. De data aceasta nu mai există martori…

Mateo s-a întors spre mine.

—Ia-ți mama și mergeți prin bucătărie. Există o ușă în spate.

—Nu te las.

—Nu-mi ceri voie să te salvez. Pleacă.

—Tatăl meu?

Ernesto a ridicat capul dintre umbre.

—Eu rămân.

—Nu, am spus. Nu după douăzeci și opt de ani de tăcere.

Afară, Aurelio a lovit cu palma în capota unei mașini.

—Număr până la trei!

Héctor s-a apropiat de Mateo și i-a întins telefonul.

—Am trimis mesajele către un jurnalist din Saltillo. Dacă mă omoară, pleacă automat și înregistrarea.

Mateo l-a privit lung.

—Ai făcut primul lucru curajos din viața ta.

—Nu-mi spune asta. Mi-e rușine.

—Rușinea nu repară morții. Adevărul poate.

Aurelio a strigat din nou.

—Unu!

Mama m-a prins de braț. Degetele ei miroseau a fum și mentă.

—Lucia, acum.

Am fugit prin bucătărie. În spatele cuptorului, tata a împins o scândură arsă și a deschis o trecere îngustă. Am ieșit într-o livadă, apoi ne-am ascuns după un zid de cărămidă.

Au urmat două împușcături.

Mama mi-a apăsat palma peste gură ca să nu țip.

Apoi s-au auzit sirene.

Nu una.

Multe.

Mașinile procurorilor și ale poliției au intrat în curte cu luminile aprinse. Mateo nu se bazase pe un singur om. Trimise dosarul către trei redacții, către familiile celor șapte soldați și către un judecător federal care acceptase să semneze un mandat de percheziție.

Aurelio a fost scos din han cu mâinile ridicate. Costumul lui era acoperit de cenușă.

—Eu am construit orașul acesta! a urlat el.

Un polițist i-a răspuns:

—Atunci vei avea timp să-i privești fundațiile.

În biroul ars au găsit registre, fotografii și cutii cu bani. În depozitul vechi au descoperit butoaie fără acte și documente care legau transporturile de conturile lui Aurelio. Însă cea mai grea probă a fost înregistrarea lui Héctor.

A doua zi, la ora zece, am fost într-o sală mică a procuraturii. Pe masă se afla un aparat de redare. Aurelio stătea în fața mea, păzit de doi agenți. Mateo avea bastonul lângă scaun. Tata privea podeaua.

Vocea lui Aurelio a umplut încăperea:

—Dacă anchetatorul nu închide dosarul, îi ardem casa. Dacă soldatul Martín vorbește, îl facem să pară hoț. Șapte morți sunt mai ușor de explicat decât un transport lipsă.

Aurelio a închis ochii.

Când înregistrarea s-a terminat, nimeni nu a vorbit câteva secunde.

—Este vocea ta, a spus Mateo.

—O înregistrare poate fi falsificată.

Héctor a râs amar.

—Am stat lângă tine când ai spus-o.

Tata a ridicat în sfârșit privirea.

—Martín mi-a scris cu trei zile înainte să moară. Mi-a spus că îi era frică. Eu am ars scrisoarea.

—De ce? am întrebat.

—Pentru că Aurelio mi-a pus pistolul la tâmplă și mi-a spus că tu vei fi următoarea.

Mateo a pus registrul pe masă. Numele lui Aurelio, semnătura și cantitățile dispărute erau acolo.

—S-au terminat scuzele, a spus el.

Aurelio a fost arestat pentru omor, falsificare, trafic de combustibil și intimidarea martorilor. Héctor a primit protecție pentru mărturie. Tata a semnat declarația, plângând. Iar Mateo a fost dus la spital pentru piciorul lui, care se infectase după incendiu.

Credeam că războiul se terminase.

În seara aceea, însă, am primit un apel de la numărul unchiului Martín. Am răspuns tremurând.

—Lucia? a spus o voce de femeie. Sunt Elena, soția lui Martín. Există ceva ce Mateo nu ți-a spus. Și dacă Aurelio a fost arestat, asta nu înseamnă că toți cei implicați au căzut…

A urmat o tăcere.

—Ce anume? am întrebat.

—În noaptea incendiului, Martín nu era singur. Cineva din familia ta a intrat în depozit după el. Iar numele acelei persoane apare pe ultima pagină a registrului…

Pentru prima dată, Mateo nu a mai avut o explicație. A închis ochii și a strâns busola până i s-au albit degetele.

Pe ultima pagină, sub semnătura lui Aurelio, era scrisul tatălui meu…