Când soțul meu a decis că mama lui se mută în camera mea, am rostit un singur cuvânt, iar zâmbetul lui a dispărut

În clipa în care Dmitri a anunțat că mama lui se mută în camera mea, am scăpat din mâini farfuria împachetată, iar cioburile au sunat ca un avertisment.

— Mama se mută aici, Iulia. În camera liberă.

A spus-o liniștit, cu umărul sprijinit de tocul ușii, de parcă îmi comunica faptul că urma să plouă. În spatele lui se afla încăperea pe care o zugrăvisem singură, alegând o nuanță caldă de crem și păstrând pe pervaz o cutiuță de lemn cu creioane de tâmplar. Era primul obiect pe care îl cumpărasem pentru casa mea.

— Ce ai spus?

— Ludmila Sergheevna vine mâine. Am vorbit deja cu ea.

M-am uitat la el, incapabilă să-mi potrivesc glasul cu realitatea.

— Noi nu am hotărât nimic.

— Am discutat despre asta.

— Ai pomenit într-o seară că sora ta nu mai are loc pentru ea. Eu am spus că e păcat. Asta nu înseamnă că am acceptat să locuiască la noi.

Chipul lui s-a înăsprit.

— La noi? Iar începi cu asta?

Mi-am strâns degetele pe marginea mesei. Apartamentul avea cincizeci și doi de metri pătrați, cumpărat din salariul meu de profesoară și din ani de meditații până la miezul nopții. Plătisem avansul, ratele și aproape tot renovatul. Dmitri contribuise la chiria garsonierei în care locuiserăm înainte, dar aceea nu fusese casa noastră. Fusese doar un loc în care el își lăsa pantofii.

— Este locuința mea, Dmitri.

A râs scurt.

— Așa vorbește o soție cu bărbatul ei?

— Așa vorbește o femeie care nu acceptă să fie pusă în fața faptului împlinit.

— Mama este singură. Olga are doi copii și încă unul pe drum. Unde vrei să se ducă?

— Oriunde, dar nu aici fără acordul meu.

El a făcut un pas spre mine. Mirosul de vopsea proaspătă s-a amestecat cu parfumul lui greu, iar stomacul mi s-a strâns.

— Nu poți să o lași pe mama mea pe drumuri.

— Nu o las eu. Tu ai decis să o aduci.

— Suntem căsătoriți. Tot ce avem este comun.

Am simțit cum îmi urcă sângele în obraji.

— Nu și actul de proprietate. Pe el este numele meu. Doar al meu.

Pentru o secundă, Dmitri a tăcut. Apoi zâmbetul i s-a întors, dar era rece.

— O să vezi tu că lucrurile nu sunt atât de simple.

— Mă ameninți?

— Te avertizez. Mama vine mâine și nu o voi trimite înapoi.

În noaptea aceea n-am dormit. La șase dimineața, telefonul meu a vibrat. Era un mesaj de la un număr necunoscut: „Dacă vrei să nu pierzi apartamentul, caută mapa cu chitanțe. Nu-l lăsa pe Dmitri singur în casă.”

Am alergat la dulap. Cutia cu acte dispăruse.

Dmitri a apărut în ușă, palid, ținând o mapă subțire în mână. A ridicat-o încet și a întins degetele spre încuietoare…

PARTEA 2

Degetele lui Dmitri au atins încuietoarea, iar eu am smuls mapa înainte ca el să o deschidă.

— Dă-mi-o.

— De ce te agiți? Vreau doar să văd ce ai ascuns aici.

— Nu am ascuns nimic. Sunt actele mele.

Am tras mapa la piept. În holul îngust, cutia cu creioane de tâmplar se afla încă pe pervazul ferestrei, plină de praf alb. M-am agățat cu privirea de ea ca să nu tremur.

— Ai intrat în dulapul meu fără să-mi spui.

— În casa mea.

— Nu este casa ta.

Cuvintele au căzut între noi ca o ușă trântită. Dmitri a roșit.

— Dacă vrei război, îl vei avea.

— Eu vreau doar să nu-mi fie luată locuința.

— Nimeni nu-ți ia nimic. Mama va sta acolo și atât.

A arătat spre camera liberă, unde se vedea o saltea rulată și două sacoșe de rafie. Le adusese deja.

— Când le-ai băgat înăuntru?

— Azi-noapte.

Am simțit o gheară în piept.

— În timp ce dormeam?

El nu a răspuns. Tocmai tăcerea lui mi-a dat curajul să sun la notarul care întocmise actele de vânzare, doamna Radu. A răspuns după al treilea apel.

— Doamnă Radu, am nevoie să verific ceva urgent. Soțul meu spune că are drepturi asupra apartamentului.

— Aveți contract prenupțial sau vreo convenție matrimonială?

— Nu.

— Atunci trebuie să vă văd imediat. Luați toate chitanțele și extrasul de cont.

Dmitri mi-a smuls telefonul din mână.

— Nu o speriați cu prostii juridice.

— Înapoi telefonul.

În acel moment, soneria a sunat. Ludmila Sergheevna a intrat fără să aștepte invitația, îmbrăcată într-un palton vișiniu și cu o valiză uriașă. Pe mâner avea legată o etichetă metalică în formă de frunză, care lovea ritmic marginea valizei.

— Bună dimineața, nora mea, a spus ea. Sper că mi-ai pregătit camera.

— Nu v-am invitat.

— Dmitri m-a invitat.

— El nu poate hotărî singur.

Ludmila a zâmbit fără căldură.

— O femeie cuminte nu-și alungă soacra în stradă.

— O femeie care își apără locuința nu este lipsită de inimă.

Dmitri s-a așezat între noi.

— Ajunge. Mama rămâne.

— Atunci eu plec și chem un avocat.

— Pleacă, a șoptit el. Dar să nu uiți că, dacă faci scandal, voi spune tuturor că ai încercat să-ți lași soțul fără casă.

Am ieșit în casa scării și am sunat-o pe colega mea, Mara. I-am povestit totul, iar ea a tăcut câteva secunde.

— Iulia, mesajul acela nu pare întâmplător. Verifică dacă există camere în bloc. Și vino la mine până afli cine ți-a umblat în acte.

Seara, când m-am întors, am găsit pe masa din bucătărie o copie a contractului de vânzare. Jos, lângă semnătura mea, apărea o adnotare scrisă cu cerneală neagră: „Bun comun al soților”.

Dmitri stătea în întuneric.

— Mâine mergem la notar, mi-a spus.

Telefonul lui a vibrat. Pe ecran a apărut un mesaj de la numărul necunoscut: „Nu la notar. La camera de supraveghere de la intrare. Ora 02:17.”

Dmitri a citit mesajul și, pentru prima dată, a încetat să mai zâmbească…

PARTEA 3

Dmitri a citit mesajul și, pentru prima dată, a încetat să mai zâmbească. Am profitat de clipa aceea și i-am smuls telefonul.

— Cine ți-a scris?

— Dă-mi-l!

— Cine știe ce s-a întâmplat la două și șaptesprezece?

A încercat să mă prindă de încheietură, dar am făcut un pas înapoi. În bucătărie, frigiderul bâzâia continuu, iar eticheta metalică de pe valiza Ludmilei se lovea de piciorul scaunului.

La ora zece, Mara m-a dus la firma de pază a blocului. Administratorul, domnul Pavel, a ezitat când i-am cerut înregistrarea.

— Nu pot să dau imaginile oricui.

— Sunt proprietara apartamentului și am motive să cred că actele mele au fost luate fără voie.

Mara a pus pe tejghea cartea de identitate și o hârtie de la notar.

— Dacă nu ne ajutați, chemăm poliția.

Pavel a oftat și a pornit calculatorul. Pe ecran a apărut holul blocului, luminat slab. La 02:17, Dmitri a ieșit din lift. Privea în jur, apoi a intrat în apartament cu cheia lui. După șapte minute a ieșit ținând cutia mea cu acte.

Dar nu era singur. Ludmila îl aștepta lângă ușa de la scară.

— Derulează, am spus.

Înregistrarea fără sunet s-a oprit, iar Pavel a scos un mic aparat din sertar.

— Am păstrat și sunetul. Camera are microfon.

Vocea lui Dmitri s-a auzit clar.

— Mâine o facem să semneze. Dacă refuză, spunem că am plătit jumătate și cerem partaj.

Ludmila a râs.

— Nu va refuza după ce află că ai pus deja anunțul pentru vânzare.

Mi s-au înmuiat genunchii.

— Ai pus apartamentul la vânzare?

Mara m-a prins de braț.

— Ascultă până la capăt.

Dmitri a continuat:

— Banii ajung în contul meu. După aceea îi dau partea ei, dacă se poartă cuminte.

— Iar dacă nu?

— O sperii cu datoriile și cu faptul că, fără mine, nu poate dovedi nimic.

Am simțit un gust amar în gură. Nu mai era o ceartă despre o mamă singură. Era un plan.

Seara, în biroul doamnei Radu, am așezat pe masă contractul original, extrasele bancare și înregistrarea copiată pe un suport de memorie. Notara și-a pus ochelarii.

— Apartamentul este proprietatea dumneavoastră personală. A fost cumpărat înaintea căsătoriei și plătit integral din contul dumneavoastră.

— Dar suntem căsătoriți de trei ani.

— Căsătoria nu transformă automat bunul propriu în bun comun.

Am închis ochii. Adevărul era în fața mea, rece și limpede.

— Ce fac acum?

— Depuneți plângere pentru furt, tentativă de înșelăciune și folosirea fără drept a datelor dumneavoastră. Și schimbați imediat încuietorile.

Înainte să plec, telefonul mi-a sunat. Era o femeie care s-a prezentat drept agent imobiliar.

— Doamnă Iulia, am nevoie să știu dacă acceptați oferta. Cumpărătorul vine mâine la vizionare și a plătit deja un avans.

— Eu nu am scos locuința la vânzare.

S-a făcut liniște.

— Atunci trebuie să vă spun ceva. În anunț apare semnătura dumneavoastră și o procură datată ieri.

Am simțit că podeaua se desprinde de sub mine. Cineva nu doar încercase să mă sperie. Cineva pregătise totul înainte ca eu să înțeleg pericolul.

Doamna Radu a ridicat brusc privirea.

— Iulia, procura aceea trebuie să fi fost autentificată de un notar. Spuneți-mi numele notarului.

Agentul a rostit numele, iar Mara a albit.

Era notarul la care lucra fratele lui Dmitri…

S-ar putea să-ți placă și aceste povești:

PARTEA 4 — Soacra mea a cerut să vând apartamentul, iar când am refuzat, soțul meu a zâmbit prea liniștit PARTEA 4 — Am pregătit o cină pentru aniversarea noastră, dar soacra mi-a insultat mâncarea și soțul a rămas cu privirea în podea PARTEA 4 — Soțul meu m-a dat afară din casă după ce banca l-a sunat, dar când am ridicat telefonul lui, a încetat să zâmbească PARTEA 4 — Soțul meu m-a dat afară după ce am mers la bancă, dar când a văzut cine aștepta la ușă, a încetat să zâmbească Soția fiului meu m-a alungat de la propria masă, dar după un singur apel zâmbetul ei a dispărut PARTEA 4 — Soțul meu a vrut să vândă apartamentul primit de la bunica, dar când am pus cheia pe masă, mama lui a amuțit