PARTEA 4 — Mi-am găsit gemenii adormiți în patul soției moarte, dar când menajera a rostit primul cuvânt, am încremenit

PARTEA 4

„Nu te încrede în Annie. Ea nu ți-a spus încă totul…”

Am ridicat ochii spre ea.

Annie nu s-a apărat imediat.

Asta m-a speriat mai mult decât mesajul.

— Ce nu mi-ai spus? am întrebat.

În sufragerie, la ora douăsprezece și șapte minute, detectiva Mara Ionescu stătea lângă masa cu marginea ciobită, iar doi polițiști îl țineau pe Victor între ei. Gemenii dormeau în camera de oaspeți, cu o lumină aprinsă pe hol.

Annie și-a privit mâinile.

— Lauren mi-a cerut să nu-ți spun totul până nu aveai dovada.

— Spune-mi acum.

— Nu doar Victor a umblat la mașină.

Mi s-a strâns pieptul.

— Cine altcineva?

— Eu.

Victor a scos un râs scurt.

— Vezi? Ți-am spus că nu e cine pare.

Detectiva i-a pus o mână pe braț.

— Tăceți.

Annie s-a întors spre mine.

— În ziua accidentului, Lauren m-a sunat. Mi-a spus că Victor o urmărea și că trebuia să ducă documentele într-un loc sigur. Mi-a cerut să-i verific mașina, pentru că eu lucrasem la un atelier înainte să mă ocup de mătușa mea. Am găsit conducta de frână tăiată parțial. Am schimbat-o și am fotografiat totul.

— De ce nu ai chemat poliția atunci?

— Pentru că, înainte să apuc, Lauren a plecat. Victor o aștepta în parcarea de lângă șosea. Am urmărit-o, dar camionul a apărut înainte să pot ajunge la ea.

Vocea i s-a rupt.

— După accident, am găsit telefonul ei în iarbă. Înregistrarea era pe el. Am păstrat-o și am încercat să ajung la tine. Dar Victor avea oameni peste tot. Când am venit să lucrez aici, voiam să-i protejez pe băieți și să aflu dacă mai existau dovezi.

Am privit spre ușa camerei unde dormeau copiii.

— I-ai mințit.

— Da. Dar nu ca să-ți iau ceva.

— Ai lăsat doi copii să creadă că mama lor a fost abandonată de tine.

— Am vrut să le câștig încrederea. Erau speriați de orice adult care intra în casă.

M-am întors spre Victor.

— Iar tu ai venit să distrugi ce a mai rămas.

El a încercat să se smulgă din mâna polițistului.

— Lauren era instabilă! Îți otrăvea mintea!

Mara a pornit din nou magnetofonul. Vocea lui Victor s-a auzit în cameră, limpede și nemiloasă: „Accidentul trebuie să pară un accident.”

Victor a ascultat în tăcere.

Pentru prima dată, și-a auzit propriile cuvinte din afara capului său. Umerii i s-au prăbușit.

— Opriți asta, a șoptit.

— Nu eu am spus-o, a răspuns detectiva. Tu ai spus-o.

Avocatul lui a sosit la ora unu, ud până la piele. A ascultat înregistrarea, a citit registrul și a închis servieta.

— Nu pot susține că a fost o simplă dispută comercială, Victor.

— Ești avocatul meu!

— Tocmai de aceea plec înainte să devin martor.

În aceeași noapte, Victor a fost dus pentru tentativă de intimidare, fraudă și omor. Ancheta urma să stabilească toate legăturile, dar dovada era deja suficient de puternică pentru a-l ține departe de noi.

A doua zi, am mers cu Annie la secție. Ea a predat telefonul lui Lauren, fotografiile și o scrisoare pe care nu avusese curajul să mi-o dea.

Scria: „Ethan, dacă Annie ajunge la tine, ascult-o. Nu a vrut să-mi ia locul. A vrut să se asigure că băieții nu cresc singuri.”

Am plâns în liniște, cu scrisoarea între degete.

Atunci detectiva a intrat în cameră cu o privire gravă.

— Mai există o problemă, a spus ea. Înainte de accident, Victor a transferat o parte din acțiunile companiei pe numele unei persoane necunoscute. Iar acea persoană tocmai a cerut să vă întâlnească…