Am găsit rujul roșu al unei alte femei pe cămașa albă a lui Luca Romano chiar în noaptea în care cineva a tras asupra apartamentului său, iar adevărul mi-a schimbat pentru totdeauna viața

Primul glonț a lovit geamul blindat exact în clipa în care îmi închideam valiza, iar eu încă priveam pata de ruj roșu de pe cămașa albă a lui Luca Romano.

Sticla a tremurat sub candelabrul de cristal, dar nu s-a spart. Dincolo de pereții de marmură, oamenii lui Luca au început să strige în stații, iar pașii lor grei au umplut coridorul.

Eu nu m-am mișcat. Lumea mea se sfărâmase deja.

Cămașa era aruncată pe spătarul unui fotoliu de catifea. Luca o purtase cu o seară înainte, când anulase cina noastră și spusese că avea o problemă urgentă de rezolvat în familie. Pe guler se vedea o urmă perfectă, roșie, intimă, aproape ca o mărturisire.

Vanessa Blake stătea lângă bar, cu un pahar de șampanie în mână și cu diamante la gât. Zâmbea ca o femeie care știa deja cum se termină povestea.

— Am văzut-o aseară în brațele lui, spusese ea cu blândețe. O brunetă foarte frumoasă. Presupun că știai.

Nu știam.

Nu știam de ce Luca devenise distant. Nu știam de ce refuzase să-mi răspundă când îl întrebasem dacă familia lui dorea să-l căsătorească cu cineva din lumea lor. Și nu știam de ce, în acea dimineață, apăruse pe internet o fotografie cu el ieșind dintr-un aeroport privat, ținând în brațe o femeie al cărei chip era ascuns.

Acum aveam cămașa. Aveam rujul. Și o femeie care se purta în casa lui ca și cum îi aparținea.

Ușa apartamentului s-a deschis. Luca a intrat ud de ploaie, cu un costum negru, pistolul ascuns sub sacou și degetele zgâriate. Privirea lui s-a oprit asupra valizei, apoi asupra cămășii.

Pentru prima dată de când îl cunoșteam, Luca Romano părea speriat.

— Toată lumea afară, a spus el.

Gărzile au dispărut imediat.

Vanessa și-a ridicat bărbia.

— Luca, eu doar încercam să-i explic…

— Tu rămâi.

Apoi s-a uitat la mine.

— Te rog, lasă valiza.

— Cine a purtat rujul de pe cămașa ta?

A tăcut o secundă prea mult.

Iar în acea secundă am știut că, înainte să plec, trebuia să aflu ce ascundea cu adevărat. Luca a făcut un pas spre o servietă gri sigilată de pe masă și și-a întins mâna către încuietoare…

PARTEA 2

…dar eu am ajuns la servietă înaintea lui și am tras-o spre mine.

Luca s-a oprit.

— Nu deschide asta, Ella.

— De ce? Conține adevărul sau doar încă o explicație pe care nu ai voie să mi-o dai?

Vanessa a scos un râs scurt.

— Vezi? El te-a ținut mereu la ușă. Nu ești parte din lumea lui.

Luca s-a întors spre ea, iar aerul din încăpere s-a răcit.

— Ai văzut-o pe femeia de la aeroport.

Vanessa a pălit.

— Nu știu despre ce vorbești.

— Știi exact despre ce vorbesc.

Am privit fotografia de pe telefonul meu. Femeia brunetă era lipită de el, cu brațele în jurul gâtului său. Nu se vedea chipul ei, dar cămașa era aceeași. Iar pe gulerul ei alb strălucea pata roșie.

— Spune-mi cine este, am cerut.

Luca și-a trecut mâna peste față. Părea să poarte o luptă în care fiecare răspuns putea pune pe cineva în pericol.

— Este cineva pe care jur să-l protejez.

— Iar eu ce sunt? O femeie pe care o protejezi sau una pe care o minți?

— Nu te-am mințit.

— Ai ascuns adevărul. Uneori este mai rău.

Un alt foc de armă a bubuit afară. De data aceasta, geamul a crăpat într-o pânză albă de linii. Luca m-a prins de braț și m-a tras în spatele zidului.

— Jos!

— Nu mă atinge!

M-a lăsat imediat, deși fața lui se schimbase.

— Dacă pleci acum, te pot urmări.

— Dacă rămân, mă vei ține într-o cușcă și îmi vei spune că este pentru siguranța mea.

El a coborât privirea.

— Nu vreau să te pierd.

— Atunci nu mă mai trata ca pe o proprietate fragilă.

Mi-am scos brățara cu diamante și am așezat-o lângă cămașa pătată.

— Ai promis că voi avea mereu de ales.

Luca a privit brățara ca și cum l-ar fi lovit.

— Și ai.

A apăsat două degete pe dispozitivul din ureche.

— Pregătiți tunelul subteran și mașina blindată.

Vanessa s-a ridicat brusc.

— O lași să plece?

— Da.

Răspunsul l-a durut și pe el.

Am intrat în lift, iar ușile au început să se închidă. Luca a rămas în prag, cu privirea fixată asupra mea.

— Ella, femeia din fotografie nu este iubita mea. Dar dacă îți spun cine este, cineva va afla că se află încă în viață…

Ușile s-au apropiat, iar din servieta gri s-a auzit deodată sunetul unui telefon care începea să sune…

PARTEA 3

…Luca a răspuns înainte ca liftul să coboare.

— Sofia, spune-mi că ești în siguranță.

Am înghețat.

Sofia.

Când am ajuns în garaj, am fugit înapoi spre apartament, ignorând gărzile care încercau să mă oprească. Luca mă aștepta lângă servieta deschisă. Înăuntru se aflau documente, pașapoarte cu nume diferite și o fotografie veche cu el și o fată brunetă.

— Sora mea, a spus el. Sofia a trăit în Europa sub un alt nume după ce mama noastră a fost ucisă într-un atac destinat tatălui meu. Cineva i-a descoperit locul. Am adus-o înapoi în secret.

— Și pata de ruj?

Luca a închis ochii.

— Sofia m-a îmbrățișat la aeroport. Purta ruj roșu. Nu am observat urma.

Mi-am amintit de fotografia fără chip, de brațele lui în jurul acelei femei și de toate întrebările la care el răspunsese prin tăcere.

— De ce nu mi-ai spus măcar că este sora ta?

— Pentru că oamenii care o căutau îți puteau urmări fiecare pas. Am crezut că distanța te va face mai puțin importantă pentru ei.

— Și m-ai făcut să cred că sunt mai puțin importantă pentru tine.

Luca nu s-a apărat.

— Am greșit.

Vanessa a încercat să nege totul, dar Luca avea în servietă înregistrări de la aeroport și mesajele în care ea amenințase că va folosi fotografia pentru a ne despărți. Nu a fost arestată în acea noapte, însă familia ei a pierdut contractele și influența pe care le folosise pentru a-l presa pe Luca. El nu s-a răzbunat. Doar a închis toate ușile.

Mai târziu am aflat că îmi scrisese o scrisoare, dar Vanessa plătise portarului să o ascundă. Pe foaie erau șase cuvinte: „Meritai adevărul înaintea protecției.”

Am plâns când le-am citit.

Luca a venit la școala mea a doua zi. Nu a ordonat. Nu a păzit intrarea. A stat la câțiva pași și m-a întrebat dacă vreau să vorbesc.

I-am spus că nu puteam reveni la viața de dinainte.

— Nici eu nu vreau, a răspuns. Vreau una în care să-ți cer voie, să-ți spun adevărul și să accept un „nu” fără să încerc să-l schimb.

L-am privit mult timp.

— Atunci întreabă-mă acum.

Luca a îngenuncheat lângă grădina copiilor și mi-a întins inelul prins de brățara pe care o lăsasem lângă cămașa pătată.

— Mă alegi din nou?

Am zâmbit printre lacrimi.

— Da.

Sofia a purtat ruj roșu la nunta noastră, doar ca să-l necăjească. Iar Luca a ajuns să verifice fiecare guler înainte să plece de acasă.

În ziua aceea am înțeles că iubirea nu înseamnă să nu existe secrete sau frică. Înseamnă să nu mai lași tăcerea să decidă în locul vostru cine sunteți unul pentru celălalt.

Luca nu m-a salvat de lume.

M-a lăsat să aleg să rămân în ea, lângă el.