PARTEA 4 — Fosta mea angajată m-a sunat plângând în toiul nopții, iar când am ajuns la apartamentul ei, bărbatul dinăuntru a încremenit

PARTEA 4

— Unde este? am întrebat.

Vocea directoarei tremura în difuzor.

— Nu știm. Un bărbat a venit cu o mașină neagră. A arătat o împuternicire și a spus că o duce la o clinică privată. Am sunat imediat când am verificat semnătura.

Victor a făcut un pas spre scara de serviciu.

Lucas i-a blocat drumul.

— Nu pleci nicăieri.

— Andrew, ascultă-mă, a spus Victor. Mama ta este bine. A fost doar o măsură de protecție.

Mi-am ridicat pistolul, dar n-am îndreptat țeava spre el. Nu pentru că nu voiam să-l rănesc. Ci pentru că Cindy îmi prinsese încheietura.

— Dacă îl împuști, nu mai aflăm unde este, a spus ea.

Avea sânge uscat pe obraz și un șnur portocaliu în jurul mâinii. Părea fragilă, dar vocea ei devenise limpede.

Victor a zâmbit.

— Vezi? Ea înțelege. Mama ta este singura copie de siguranță pe care o mai am.

— Ce înseamnă asta?

— Documentele originale sunt în dulap. Dar cheia nu este suficientă. Codul este pe o etichetă din centrul de îngrijire. L-am luat înainte să plec.

Mi s-a părut că apartamentul se înclină.

Cindy a strâns cheia până i s-au albit degetele.

— M-ai folosit ca să mă apropii de el, a spus ea.

Victor n-a negat.

— Tu aveai acces la biroul lui. Tu puteai copia registrele. David trebuia doar să te sperie, nu să te rănească atât de tare.

David, încă întins pe podea, a scos un râs amar.

— Mi-ai spus că dacă nu iau dosarul, sora ei va avea probleme la locul de muncă.

Cindy s-a întors spre el.

— Ai acceptat.

— Știu.

— Ai venit la mine cu bâta.

— Știu.

Pentru prima dată, nu și-a mai căutat scuze. A scos din buzunar o bucată de hârtie mototolită și a aruncat-o pe podea.

— Numărul lui Victor. Și adresa unde trebuia să duc dosarul.

Lucas a ridicat hârtia.

— Este un garaj de lângă centru.

Victor a lovit peretele cu palma.

— Prostule!

În reacția lui era ceva mai important decât frica: confirmarea că David spusese adevărul.

Am sunat un medic pentru Cindy și o ambulanță pentru David, apoi am trimis doi oameni la garaj. Nu aveam încredere în nimeni din echipa veche. Dacă Victor cumpărase acces la fundație, putea cumpăra și loialități.

Cindy s-a apropiat de mine.

— Eu merg cu tine.

— Ai nevoie de tratament.

— Mama ta are nevoie să audă o voce cunoscută. Iar dulapul este al meu, pentru că eu am pus actele acolo.

Victor a râs scurt.

— Crezi că vei recupera ceva? Toate conturile sunt deja blocate. Am pregătit transferurile. Mâine dimineață, Carter Logistics nu va mai exista.

Am privit registrul doamnei Ionescu. Pe pagina veche, semnătura lui era apăsată atât de tare încât hârtia se rupsese pe verso.

— Ai făcut o singură greșeală, Victor.

— Care?

— Ai crezut că oamenii pe care îi plătesc îmi aparțin. Dar Cindy nu mi-a aparținut niciodată.

Ea m-a privit surprinsă.

— Ce vrei să spui?

— De mâine, nu mai lucrezi pentru mine. Îți dau o parte din compania legală și acces la toate conturile, fără să-mi ceri voie. Dacă vrei să pleci, vei putea pleca. Dacă vrei să rămâi, vei rămâne ca parteneră.

Cindy a clătinat din cap.

— Nu vreau un dar.

— Nu este un dar. Este plata pentru faptul că ai salvat ce eu n-am observat că se scufundă.

— Și dacă nu vreau să rămân lângă tine?

— Atunci primești aceeași parte și pleci.

Ochii ei s-au umplut de lacrimi, dar nu s-a uitat în jos.

— Bine. Dar nu mai vreau să ascunzi lucruri în spatele meu.

— Nu voi mai face asta.

A fost singura promisiune pe care am putut-o face fără să mă mint.

La 1:18 dimineața, am ajuns la garaj. Mama mea era pe bancheta din spate a unei mașini, învelită într-o pătură crem, cu o cutie de biscuiți strânsă la piept. Când m-a văzut, m-a întrebat de ce plouă înăuntru.

Am îngenuncheat lângă ea.

— Nu plouă, mamă. Sunt aici.

— Ai venit târziu, Andrew.

— Știu.

Mi-a atins obrazul cu degetele subțiri.

— Atunci stai puțin.

Am stat.

În timp ce medicii o verificau, Cindy a deschis dulapul douăzeci și șapte. Înăuntru se afla o mapă neagră, un registru contabil și un plic cu fotografii ale transferurilor. Pe prima pagină era semnătura falsificată a mea. Pe ultima, aprobarea lui Victor, scrisă de mâna lui.

Nu a mai putut nega nimic.

Banii furați au fost înghețați înainte de dimineață. Fundația și-a recuperat conturile, iar tratamentele au continuat. Carter Logistics a rămas în picioare, dar Victor și-a pierdut toate funcțiile, accesul și averea ascunsă. Nu a fost nevoie să-l lovesc. A trebuit să-și privească oamenii plecând unul câte unul când au aflat că îi folosise ca scuturi.

David a fost dus la spital cu o fractură la genunchi. Înainte să plece, a cerut să vorbească cu Cindy.

— Nu-ți cer să mă ierți, a spus el. Îți spun doar că voi declara tot ce știu despre Victor.

Cindy a rămas la câțiva pași de el.

— Nu o face pentru mine.

— O fac pentru că am distrus destul.

— Atunci începe prin a nu mai cere nimic.

David a încuviințat. A plecat fără să mai rostească vreun cuvânt.

La răsărit, în camera centrului de îngrijire, mama mea dormea cu mâna peste plicul de biscuiți. Cindy stătea la masă și verifica fiecare filă a registrului, cu o bandă medicală lipită la tâmplă.

— De ce ai păstrat cheia? am întrebat-o.

— Pentru că nu știam dacă voi avea curajul să mă întorc după ea.

— Și ai avut?

A ridicat cheia prinsă de șnurul portocaliu.

— Nu singură.

Am înțeles atunci că nu fusese nevoie să-mi salvez lumea în noaptea aceea. Fusese nevoie să ajung la timp ca altcineva să poată salva adevărul.

Cindy a închis mapa, apoi a împins-o spre mine.

— Semnează aici.

Am privit documentul.

— Ce este?

— Prima decizie a noii companii. Fundația va fi condusă de mine, nu de oamenii tăi.

Am luat stiloul.

— Și dacă refuz?

— Atunci voi deschide dulapul douăzeci și opt.

Pentru prima dată în acea noapte, am zâmbit.

— Există un dulap douăzeci și opt?

— Nu încă.

Afară, un camion a pornit în curtea centrului, iar motorul lui a făcut geamul să vibreze. Mama mea s-a trezit, a deschis ochii și a întins mâna spre mine.

— Andrew, ai găsit fata?

Am privit-o pe Cindy.

— Da, mamă. Ea ne-a găsit pe toți.

Cindy a pus cheia portocalie peste semnătura mea, iar metalul a strălucit în lumina rece a dimineții.