PARTEA 4
Numele de pe registru era al doctorului Esteban Ríos, medicul care îmi supraveghease tratamentele în ultimii doi ani.
Am rămas nemișcată în mijlocul biroului notarial.
—El nu poate fi implicat —am spus.
Sergio a luat registrul din mâna Iuliei.
—De ce ar cere medicul polița lui Mauricio?
Iulia a înghițit greu.
—Nu a cerut-o pentru el. A venit împreună cu Mauricio. A spus că documentele medicale trebuie pregătite pentru asigurare.
Lorena s-a albit la față.
—Esteban și Mauricio se cunosc de mult. El îi recomanda clinicile și tratamentele.
Mi-am amintit de acele clinici. Camere cu pereți crem, miros de alcool medicinal, facturi pe care nu le vedeam niciodată. Mauricio îmi spunea că sunt necesare, iar Esteban confirma cu o voce calmă că „trebuie să încercăm încă un protocol”.
—Vrei să spui că medicul știa? —am întrebat.
Sergio nu mi-a răspuns. A sunat imediat la banca unde fusese depusă polița.
—Nu plecăm nicăieri până nu știm cine a semnat fiecare pagină.
La șapte și jumătate dimineața, eram în fața clădirii în care Mauricio ținea biroul firmei. Banca își trimisese directorul juridic, iar Iulia venise cu registrul original. Lorena stătea lângă mine, strângând cheia argintie în palmă.
Când Mauricio a apărut, purta un costum bleumarin și zâmbea către un cuplu care îl însoțea. Avea în mână o mapă neagră.
S-a oprit când m-a văzut.
—Tu nu trebuia să fii aici.
—Nici în pădure nu trebuia să fiu —am răspuns.
Cumpărătorii s-au privit între ei.
—Soția mea este instabilă —a spus el repede. A dispărut de acasă și acum încearcă să-mi distrugă viața.
Iulia a făcut un pas înainte.
—Domnule Mauricio, am păstrat copia cererii dumneavoastră și am consemnat discuția din douăsprezece.
—Nu știu despre ce vorbești.
—Ați spus că soția dumneavoastră nu va mai avea timp să se răzgândească.
Fața lui s-a contractat.
—Am vorbit despre divorț.
—Atunci de ce ați cerut polița de viață cu cinci zile înainte să o duceți în pădure? —a întrebat Sergio.
Mauricio s-a uitat spre Lorena.
—Tu ai luat actele?
—Le-am găsit în biroul tău.
—Ți-am cerut să le distrugi!
Cuvintele au căzut între noi înainte ca el să-și dea seama ce spusese.
Directorul juridic a închis mapa.
—Întâlnirea se încheie. Transferul este suspendat, iar documentele vor fi trimise pentru verificare.
Cumpărătorii au plecat fără să ne salute.
Mauricio a venit spre mine. Nu mai era soțul care mă împingea în mașină. Era un bărbat care vedea cum fiecare plan se desprindea din mâinile lui.
—Ana, nu a fost așa cum crezi.
—Atunci spune-mi cum a fost.
—Voiam să scap de datorii.
—Și pentru asta trebuia să mor?
A privit în jos.
—Nu trebuia să te las acolo atât timp.
—Cât timp era acceptabil?
Nu a răspuns.
Atunci a sosit doctorul Esteban Ríos. Purta aceeași geantă maro cu care venea la consultații. S-a apropiat de Mauricio, dar s-a oprit când a văzut registrul în mâna Iuliei.
—Esteban —a spus Mauricio printre dinți—, pleacă.
—Nu mai pot —a răspuns medicul.
Am simțit că aerul mi se taie.
—Ce ai făcut?
Esteban și-a scos ochelarii.
—Mauricio mi-a spus că ai o boală incurabilă și că vrei să renunți la tratament. M-a rugat să confirm că nu ești în stare să administrezi bunurile familiei.
Sergio a făcut un pas înainte.
—Ai scris rapoarte false?
—Două. Apoi am înțeles că voia să folosească diagnosticul împotriva ei. Când a venit cu polița, am refuzat să semnez ultima pagină.
—De ce ai tăcut? —am întrebat.
Medicul și-a plecat capul.
—Pentru că mi-a plătit clinica și mi-a spus că, dacă vorbesc, va spune că eu am provocat pierderea sarcinilor prin tratamente greșite.
Adevărul a fost mai murdar decât îmi imaginasem. Mauricio nu voia doar apartamentul și banii din poliță. Voia să mă facă să par bolnavă, instabilă și vinovată pentru propria dispariție.
Esteban a predat lui Sergio rapoartele originale, facturile și mesajele prin care Mauricio îi ceruse să schimbe datele. Lorena a oferit conversațiile dintre ei. Iulia a predat registrul. Rafael, fiul Elenei, a confirmat locul în care mă găsise și ora la care fusese chemată ambulanța.
În acea zi, transferul apartamentului a fost anulat, polița a fost înghețată, iar Mauricio a pierdut dreptul de a administra firma până la finalizarea anchetei. Nu am avut nevoie să-l văd încătușat ca să înțeleg că planul lui se prăbușise. Ceea ce voia să păstreze cel mai mult —reputația de bărbat respectabil— îi dispăruse înaintea banilor.
Divorțul s-a încheiat câteva luni mai târziu printr-un acord pe care el l-a semnat fără să mă mai privească. Apartamentul a rămas al meu, dar nu am păstrat banii companiei. I-am folosit pentru a plăti datoriile medicale, iar restul l-am pus într-un fond pentru femeile care aveau nevoie de tratament și nu-și permiteau să-l ceară.
Nu l-am iertat pe Mauricio.
Dar nici nu mi-am mai lăsat viața legată de furia lui.
Într-o sâmbătă, m-am întors la casa Elenei împreună cu Sergio. Am dus medicamente, alimente și o trusă nouă de prim ajutor. Rafael instalase lângă poteca forestieră un aparat de comunicare pentru drumeții rătăciți și muncitorii răniți.
Elena m-a așezat la masa ei mică, lângă sobă. Pe perete atârna prosopul galben pe care îl spălase în noaptea când m-a găsit.
—L-am păstrat —mi-a spus.
—De ce?
—Ca să-mi amintesc că uneori omul ajunge la ușă când crede că nu mai are unde merge.
Am atins marginea brodată a prosopului.
—Eu nu am ajuns singură aici.
—Niciun om nu ajunge singur, Ana. Doar că unii uită cine le-a deschis drumul.
Înainte să plec, Elena mi-a întins o cană cu ceai de mentă. Afară, Rafael verifica aparatul de comunicare, iar din pădure se auzea lătratul câinelui care mă condusese spre lumină.
M-am uitat spre casa mică și spre pragul pe care căzusem cu sângele pe haine. Nu mai vedeam acolo doar locul unde fusesem abandonată. Vedeam începutul unei mărturii pe care nimeni nu o mai putea răstălmăci.
Elena mi-a strâns mâna.
—Să vii când vrei.
Am zâmbit, cu degetele în jurul cănii calde.
—O să vin. Dar data viitoare aduc eu prosopul curat.
Elena a râs încet, iar câinele a lătrat dinspre potecă, ca și cum ar fi anunțat încă o dată că drumul spre casa ei nu mai era ascuns.
Missed the beginning?