PARTEA 4 — Am cerut soției să-și justifice banii, iar când a scos dosarul din geantă, zâmbetul meu a dispărut

PARTEA 4

— Spune tot, Dana, a cerut Irina.

Era ora opt și jumătate, iar sala de ședințe devenise prea mică pentru cele patru persoane adunate în jurul mesei. Ploaia bătea în geamuri, însă nimeni nu mai privea afară. Dana ținea factura între două degete, atât de strâns încât hârtia se îndoia.

— Acum trei seri, am coborât la recepție după cheile mașinii, a început ea. L-am văzut pe Mihai lângă imprimanta de la intrare.

Am ridicat capul.

— Eu am plecat de la birou la șase.

— Nu în seara aceea. Era aproape ora nouă.

— Nu am fost aici.

Dana a scos telefonul, dar nu a deschis nicio înregistrare. A căutat într-un dosar și a pus pe masă registrul de acces.

— Am semnat pentru curier. La recepție era și un bărbat care se prezenta drept unchiul lui Mihai. Îi cerea Irinei să plătească o datorie urgentă.

M-am ridicat.

— Fratele meu, Radu.

Irina m-a privit tăios.

— Radu nu mi-a cerut niciodată bani direct.

— Pentru că știa că îl vei refuza, am spus.

Adevărul mi-a ieșit din gură înainte să-l pot opri. Radu îmi ceruse bani de două ori în ultimele luni. Îi promisesem că găsesc o soluție. Nu-i spusesem Irinei, fiindcă nu suportam să mă vadă incapabil să-mi ajut propria familie.

Dana a continuat:

— Am auzit o ceartă. Nu toate cuvintele, dar am auzit clar când Radu a spus: „Dacă nu-mi dai suma, îi spun că Mihai a garantat pentru mine.”

Irina s-a întors spre mine.

— Ai garantat?

Am coborât privirea.

— Am semnat ceva. Nu știam că va ajunge la executare.

Sorin a luat registrul și a studiat pagina.

— Asta explică retragerea. Cineva a folosit parola lui Mihai pentru transfer, dar banii au ajuns într-un cont deschis pe numele lui Radu.

— Eu nu am făcut transferul, am spus. Dar am găsit mesajele lui în telefon. Îmi cerea codul. I l-am trimis.

Irina a închis ochii. Pentru prima dată, nu părea furioasă. Părea pur și simplu epuizată.

— Ai trimis codul contului nostru?

— Am crezut că îl ajut o singură dată. Mi-a promis că restituie tot.

Dana a întors factura. Pe verso se vedea copia unei cereri de transfer, semnată electronic cu datele mele.

— Radu a venit aici pentru că știa unde ține Irina documentele. A fotografiat parola de pe carnetul lui Mihai când a fost la voi acasă.

Mi-am amintit carnetul negru de pe raftul din hol. Îl lăsasem acolo luni întregi, lângă cheile mașinii.

— De ce nu mi-ai spus imediat? am întrebat-o pe Irina.

— Pentru că ai fi alergat să-l aperi. Și pentru că eram în spital după pierderea sarcinii. Nu mai aveam putere să mă lupt cu doi bărbați care îmi cereau să repar ce stricau ei.

Cuvintele ei au făcut ca încăperea să pară fără aer.

Telefonul meu a vibrat. Era Radu.

— Răspunde, a spus Irina.

Am apăsat pe difuzor.

— Ai primit banii? a întrebat el, fără salut.

— I-ai luat din contul Irinei?

La celălalt capăt s-a făcut o pauză.

— Mi-ai spus să rezolv problema.

— Nu ți-am spus să furi.

— Nu te preface sfânt. Ai semnat pentru mine.

Sorin s-a aplecat spre telefon.

— Transferul este documentat. Dacă nu returnați suma, banca va bloca imediat conturile destinatarului.

— Nu-mi pasă de banca voastră, a izbucnit Radu. Oricum Mihai va plăti. El mereu plătește.

Am închis apelul.

În sala aceea, am înțeles ce pierdusem cu adevărat. Nu banii. Nu orgoliul. Pierdusem dreptul de a mă preface că nu știam ce fac alegerile mele altora.

— Îmi pare rău, i-am spus Irinei.

Ea nu a răspuns imediat. A atins fotografia clinicii cu vârful degetului.

— Îmi pare rău nu repară sarcina pierdută.

— Știu.

— Nici banii.

— Știu.

— Și nici faptul că te-am iubit într-o perioadă în care tu erai ocupat să numeri cine aduce mai mult.

Am simțit că mi se rupe ceva în piept.

— Ce pot face?

Irina a împins spre mine o foaie albă.

— Semnează acordul pentru apartament. Îți asumi datoria făcută pentru Radu, iar eu preiau partea mea din ipotecă. Nu vreau răzbunare. Vreau să nu mai fii în stare să spui că am trăit pe banii tăi.

Am semnat.

Cererea pentru transfer a fost contestată în aceeași zi, iar Radu a venit seara la apartament. Purta aceeași geacă veche și ținea în palmă un plic cu bani împrumutați de la cineva.

— Nu am vrut să vă despart, a spus el.

Irina stătea lângă masă, cu dosarul roșu închis.

— Dar ai vrut banii.

— Eram încolțit.

— Și Mihai nu era?

Radu a privit spre mine.

— Frate, am crezut că mă scoți din asta.

— Te-am scos de prea multe ori. De data asta îți plătești singur datoria.

A lăsat plicul pe masă. Nu era toată suma, dar era un început. Apoi a plecat fără să mai ceară nimic.

Irina și-a strâns lucrurile în weekend. Nu a luat televizorul. Nici paltonul. A luat doar mapa roșie, fotografia și dosarul cu oferta din Cluj.

La ușa apartamentului, am vrut să o ating, dar mâna mi-a rămas lângă corp.

— Te mai întorci? am întrebat.

— Nu știu.

— Pot să vin cu tine?

Irina m-a privit mult timp.

— Nu mă urma ca să scapi de singurătate. Dacă vrei să fii lângă mine, învață să nu mai confunzi banii cu valoarea unui om.

A plecat.

În aceeași seară, am deschis frigiderul. Pe raftul de sus era o cutie mică, pe care nu o mai văzusem. Înăuntru se afla bonul de la cina cu brânzeturi și vin, păstrat de Irina pe spate fiindcă scrisese data la care voia să-mi spună despre copil.

Am stat cu hârtia în mână până când cerneala a început să se estompeze sub degetul meu.

Luni dimineață, am mers la bancă și am cerut să-mi fie schimbate toate parolele. Apoi am sunat la serviciu și am refuzat o primă pentru vânzarea unei case pe care nu o puteam plăti. Nu pentru că devenisem brusc un om bun, ci pentru că înțelesesem cât costa fiecare minciună spusă ca să par puternic.

Sorin mi-a trimis confirmarea că banii fuseseră blocați în contul lui Radu. Dana mi-a trimis copia registrului. Totul era clar, rece și verificabil.

Dar nimic din toate acestea nu putea schimba fotografia din clinica aceea.

După trei zile, Irina mi-a trimis un singur mesaj. Nu cerea să mă întorc și nu promitea nimic. Spunea doar că interviul din Cluj fusese acceptat și că va începe luna următoare.

Am răspuns cu o fotografie a dosarului semnat pentru apartament. Fără explicații. Fără să-i cer să mă felicite.

Ea a văzut mesajul și nu a răspuns.

În seara aceea, am gătit din nou paste. Le-am scos din oală înainte să se lipească și am pus pe masă două farfurii, deși eram singur. În fața locului Irinei am așezat bonul păstrat de ea, cu data scrisă pe verso.

Apoi am șters a doua farfurie.

Pe bon, cu cerneala aproape ștearsă, mai puteam citi doar ultimele ei cuvinte: „Astăzi îi spun lui Mihai că avem loc pentru încă cineva.”

Missed the beginning?

← Read the story from part one

Оцените статью